Peisagiștii se reunesc la Cluj pentru Conferința Anuală AsoP România 2018 "PEISAGISTICA – Educație și Profesie"
Conferința este organizată de Asociația Peisagiștilor din România – AsoP alături de filialele sale teritoriale: Nord-Vest, Vest și București-Ilfov în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură și Societatea de Horticultură şi Silvicultură din Transilvania (SHST).
Tema evenimentului – educație și profesie în peisagistică – este relaționată cu evoluția domeniului peisagisticii din Europa de Est după căderea comunismului. Au fost invitate și şi-au anunțat prezența personalități de renume din domeniul arhitecturii peisajului din țară și străinătate (Ungaria, Serbia, International Federation of Landscape Architects - IFLA Europe și European Council of Landscape Architecture Schools - ECLAS) care vor dezbate acest subiect în cadrul evenimentului.
Conferința înglobează o paletă vastă de activități, respectiv: 2 sesiuni de prezentări și dezbateri cu privire la educație și profesie, 2 workshop-uri cu tematica irigații și tăieri aplicate arborilor – susținute de firme și specialiști din domeniu, o expoziție de postere reprezentând Retrospectiva Competiției IFLA pentru Studenți Peisagiști precum și vizite în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, Specializarea Peisagistică.
Evenimentul este dedicat profesioniștilor din domeniu, studenților și cadrelor didactice, reprezentanților administrațiilor publice și, în același timp, are o dimensiune publică – atât expoziția, atelierele de lucru, conferințele cât și dezbaterile fiind deschise tuturor celor interesați de domeniul peisagisticii.
Pentru mai multe detalii cu privire la eveniment, program, keynote speakers vă invităm să accesați secțiunea dedicată evenimentului AsoP România 2018 pe www.asop.org.ro.
Asociația Peisagiștilor din România – AsoP este un organism național unic, non- guvernamental, apolitic și independent, constituit în decembrie 2004, care a luat ființă ca o necesitate pentru sprijinirea exercitării profesiei de peisagist, susținerea domeniului peisagistic ca și act de îmbunătățire a calității vieții și de creație artistică, dar și pentru promovarea în România a principiilor enunțate de Convenția Europeană a Peisajului (Florența, 2000), ratificată de țara noastră prin Legea nr. 451/2002. Ca reprezentant al organizației profesionale europene – International Federation of Landscape Architects, European Region (IFLA EUROPE) – asociația acționează și pentru dezvoltarea unui cadru de viață durabil precum și pentru protejarea și conservarea patrimoniului istoric, cultural și natural.