Peste 300 de companii si organizatii fac un apel comun pentru strategii de renovare ambitioase
Europa trebuie sa limiteze emisiile de carbon de care sunt responsabile cladirile, atrage atentia o coalitie de 300 de companii - intr-un demers al Consiliilor pentru Cladiri Verzi de a ajuta guvernele sa dezvolte planurile nationale de renovare ambitioase.
Europa trebuie sa conduca lumea in privinta reducerii emisiilor de carbon asociate cladirilor existente, pentru a putea atinge ambitiile Acordului de la Paris, a atras atentia astazi o coalitie de peste 300 de companii si organizatii de pe intreg continentul. Coalitia - care cuprinde municipalitati, autoritati publice, dezvoltatori imobiliari, producatori si distribuitori de energie precum si asociatii comerciale, ONG-uri si universitati - sustine nevoia unor “strategii nationale de renovare” ambitioase cu obiective clare, indicatori si masuri care sa transforme cladirile existente.
Interventia vine intr-un moment in care statele membre UE se apropie de termenul limita la care trebuie sa publice noile versiuni ale strategiilor de renovare a cladirilor, care sunt responsabile de pana la 36% din emisiile de gaze cu efect de sera din Europa, si in care decidentii politici sunt in dificultate in discutiile legate de viitorul legislatiei europene privind energia in sectorul constructiilor.
Aceasta sustinere puternica pentru politici europene de renovare mai ambitioase este o urmare a proiectului BUILD UPON, un proiect finantat prin programul european Horizon 2020, in care 13 Consilii pentru Cladiri Verzi din Europa au avut un rol important in a ajuta guvernele nationale sa elaboreze strategii puternice si solide, care le vor ajuta sa activeze potentialul de economisire de energie al cladirilor din tarile lor.
Recomandarile lor sunt lansate astazi intr-o serie de publicatii, de catre Consiliul Mondial pentru Cladiri Verzi, organizatia coordonatoare a proiectului BUILD UPON, un proiect care a fost apreciat de zeci de ministere, municipalitati si alte autoritati publice din Europa pentru impactul sau major asupra politicilor de renovare. Publicatiile stabilesc actiuni care sa permita tarilor sa impuna cladirilor existente nivelul de ambitie necesar respectarii Acordului de la Paris (informatii suplimentare disponibile in sectiunea de note) si au fost concepute de cele 13 Consilii pentru Cladiri Verzi implicate in proiect, intr-un proces colaborativ extins care a inclus aproape 2000 de organizatii cheie la peste 100 de evenimente in toata Europa.
James Drinkwater, Director European Regional al Consiliului Mondial pentru Cladiri Verzi, declara: “Europa este la o rascruce in privinta politicii energetice, cu decidenti politici care ezita sa sustina o viziune clara pentru una dintre cele mai presante provocari climatice ale Europei - cladirile sale. Aceasta interventie este insa dovada ca un numar mare de companii si organizatii din Europa sustin planuri ambitioase de renovare a cladirilor. Consiliile pentru Cladiri Verzi din Europa au fost pionieri in asumarea acestor ambitii prin ajutorul pe care l-au oferit guvernelor in dezvoltarea unor planuri de actiune puternice care sa transforme cladirile din Europa.”
Pentru lista completa a celor 300 de companii si organizatii care semneaza acest apel, apasati aici.
Cateva dintre recomandarile cheie ale Consiliilor pentru Cladiri Verzi pentru strategiile nationale de renovare includ:
- Cresterea constientizarii: Multe dintre publicatii sesizeaza nevoia unor eforturi mai concentrate si creative pentru a informa cetatenii in privinta beneficiilor imbunatatirii eficientei energetice a locuintelor lor, cu exemple din tari precum Spania, care a derulat o campanie nationala de televiziune cu scurtmetraje in care jucau actori cunoscuti, cu scopul de a schimba perceptia asupra importantei eficientei energetice.
- Dezvoltarea abilitatilor: Nevoia de a creste expertiza sectorului de constructii, pentru a sustine transformarea cladirilor existente din Europa si pentru a controla calitatea lucrarilor de renovare, este citata de mai multe ori. Programe precum “Qualibuild” din Irlanda ajuta in aceasta privinta insa este nevoie de sprijin suplimentar din partea guvernelor pentru a scala aceste programe.
- Finante: Oferirea de finantari inovatoare pentru renovari, precum creditele ipotecare verzi si obligatiuni verzi, este o recomandare comuna, Consiliile pentru Cladiri Verzi oferind acum sprijin Federatiei Europene a Ipotecilor in efortul de a defini credite ipotecare pentru eficienta energetica in Europa - oferind cumparatorilor de locuinte rate ale dobanzilor mai mici in schimbul achizitionarii unor proprietati mai eficiente energetic.
- Reglementari legale: Mai multe tari au cerut politici care sa faca renovarea cladirilor obligatorie in anumite conditii, un demers intreprins deja de tari ca Marea Britanie, care a facut ilegala inchirierea locuintelor cu performanta energetica sub nivelul E, dupa anul 2018.
- Colaborare intersectoriala - O tema prezenta in toate recomandarile nationale este nevoia unui efort concertat prin care sa se asigure ca institutiile publice, organizatiile din sectorul privat, grupurile din societatea civila lucreaza impreuna si isi coordoneaza eforturile. Țari precum Danemarca, cu Reteaua pentru Modernizare Energetica, si Franta cu “Planul pentru cladiri durabile”, au inceput sa se indrepte catre structuri de coordonare mai formale.
Pentru intreg setul de recomandari, apasati aici.
Strategiile de renovare
Pentru a atinge obiectivele de reducere a emisiilor in UE pentru anul 2050, ratele de renovare trebuie sa creasca de la nivelul curent, de 1% pe an la 3% pe an pana in 2020, potrivit Buildings Performance Institute Europe.
In cadrul Directivei pentru Eficienta Energetica din 2012, UE solicita fiecarui Stat Membru sa defineasca o strategie nationala de renovare, un plan pe termen lung pentru renovarea locuintelor si a cladirilor comerciale la standarde inalte de eficienta energetica.
Aceste strategii trebuiau sa fie intocmite prima data pana la data de 30 aprilie 2014, noi versiuni trebuind sa fie trimise o data la trei ani, urmatorul termen fiind 30 aprilie 2017.
Niste strategii nationale de renovare puternice impun obiective de eficienta energetica clare, initiative de infomare, programe de formare, mecanisme financiare si politici publice.
BUILD UPON
Proiectul BUILD UPON este cel mai mare proiect colaborativ din lumea dedicat renovarii cladirilor, condus de 13 Consilii pentru Cladiri Verzi din Europa si coordonat de Consiliul Mondial pentru Cladiri Verzi si Consiliul pentru Cladiri Verzi din Spania.
Incepand cu martie 2016, BUILD UPON a implicat aproximativ 2000 de organizatii cheie in peste 100 de evenimente, depasind obiectivul initial de a asigura ca peste 1000 de organizatii cheie lucreaza activ impreuna la strategiile de renovare a cladirilor.
Renowiki, portalul online al proiectului, include peste 750 de initiative independente privind renovarea din intreaga Europa, de la campanii de constientizare la politici de eficienta energetica sau stimulente financiare - menite sa inspire si sa incurajeze comunitatea interesata de renovare.
Proiectul a fost apreciat la scara larga pentru contributia la imbunatatirea strategiilor de renovare din tarile implicare in proiect.
Maroš Šefčovič, Vice Presedinte, Comisia Europeana a declarat: “Proiectul BUILD UPON este o adevarata comunitate de lideri - ne bazam pe leadership-ul vostru pentru a incepe o revolutie in renovare in Europa.”
Despre Consiliul Mondial pentru Cladiri Verzi (WorldGBC) si Reteaua Regionala din Europa
Consiliul Mondial pentru Cladiri Verzi este o retea globala de Consilii pentru Cladiri Verzi care transforma locurile in care traim, muncim, ne jucam, ne vindecam si invatam. Credem ca cladirile verzi pot si trebuie sa fie in centrul vietii noastre. Schimbarile climatice ne obliga sa reconsideram modul in care crestem si construim, permitand oamenilor sa prospere atat astazi cat si maine. Actionam - fiind in fruntea leadership-ului global si local si sprijinind comunitatile sa produca schimbarea. Impreuna suntem mai mult decat suma partilor si suntem angajati in atingerea obiectivului de a oferi sansa la cladiri verzi pentru oricine, oriunde.
Reteaua Regionala din Europa a WorldGBC reprezinta o comunitate de 24 de Consilii pentru Cladiri Verzi, 8 Parteneri Regionali si peste 5000 de companii membre. Partenerii nostri regionali sunt E.ON, Knauf Insulation, Saint-Gobain, Skanska, UTC, BASF, Stora Enso si ASSA ABLOY.