Proiectul Intre Catedrale de la Cadiz, Spania

Proiectul “Intre Catedrale” propus de Alberto Campo Baeza urmareste sa creeze o interventie care sa se ridice la valoarea si semnificatia locului in istoria orasului Cadiz, cel mai vechi oras din vestul Europei: spatiul liber ce se deschide catre mare, amplasat intre vechea si noua catedrala.
Premiza de baza de la care s-a pornit a fost aceea de a asigura o protectie, acoperind zona sapaturilor arheologice. Suplimentar, aceasta noua suprafata astfel obtinuta urma sa fie folosita ca baza pentru amenajarea spatiului ce se deschide catre mare fiind destinat publicului cu rol de belvedere.
A fost realizata o platforma usoara, de culoare alba, pozitionata deasupra sitului arheologic cu ajutorul unor montanti astfel ca pare ca sta pe varfuri, sa nu deranjeze in vreun fel istoria. Accesul pe platforma se face prin intermediul unei rampe line pozitionata pe o laterala. Deasupra a fost construita o structura ce tine acoperisul menit sa ofere un spatiu protejat de soare si ploaie. Forma platformei suspendate aminteste de navele ce asteapta sa iasa in larg, in timp ce structura pavilionului face referire la un baldachin, in memoria unei procesiuni religioase. Platformele au fost finisate cu placi din marmura alba.
Arhitectul declara ca “dorea sa creeze un element arhitectural frumos, care sa isi merite locul intre catedrale si in memoria colectiva a orasului Cadiz”.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.e-architect.co.uk
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa








