Romanian Building Awards lansează Concursul de design Romanian Building Awards Trophy
Echipa RBA are plăcerea de a anunța lansarea Concursului de design pentru perechea trofeu - placă murală oferite proiectului câștigător al competiției Romanian Building Awards – Premiile Naționale pentru Spațiul Construit. Concursul este deschis designerilor, arhitecților, studenților și proaspeților absolvenți ai facultățile de arhitectură, urbanism, arhitectură de interior şi design din toată ţara.
Proiectele pot fi realizate individual sau în echipă. Un concurent/o echipă poate depune unul sau mai multe proiecte în concurs, fiecare fiind prezentat separat, în condițiile prevăzute de regulament.
Juriul concursului este format din Ioana Ciolacu - arhitect, fashion designer și membru al board-ului RBA, Marian Popa - Manager al Deutsche Bank Global Technology și membru al board-ului RBA și Eusebia Mindirigiu - Asociația PRO EVENT.
Tema de concurs propune realizarea design-ului pentru perechea placă murală + trofeul câștigătorului RBA 2017 care să conțină, în mod obligatoriu, elementele de identitate vizuală RBA puse la dispoziție de organizator. Vor fi apreciate pozitiv propunerile ale căror concept va dezvolta în mod creativ, la nivel tridimensional, aceste elemente. Pentru că scopul final al concursului este realizarea pachetului cu cel mai interesant și sustenabil design, este important ca modalitatea fezabilă de execuție să fie luată în considerare.
Evaluarea proiectelor se va face pe baza unei grile de notare care va urmări următoarele criterii: originalitatea și claritatea designului, respectarea cerințelor de concurs și a principiilor ce stau la baza competiției RBA, modalitatea de folosire a materialelor și a tehnologiilor de producție propuse și estetica obiectului creat.
Lansarea oficială a concursului va avea loc pe data de 10 august, termenul limită de înscriere a proiectelor este 15 septembrie, iar anunțarea câștigătorilor se va face până la data 1 octombrie.
Premiile oferite câștigătorilor sunt:
- Premiul I - 400 Euro, un an de abonament la revista Igloo și producerea ideii înscrise în concurs;
- Premiul II - 200 Euro și 6 luni de abonament la revista Igloo
- Premiul III - 3 luni de abonament la revista Igloo
Toți autorii proiectelor premiate vor primi automat și o invitație la Forumul Internațional SHARE Bucharest din 6-7 noiembrie - eveniment în cadrul căruia va avea loc Marea Gală de premiere Romanian Building Awards.
Romanian Building Awards - Premiile Naționale pentru Spațiul Construit este un eveniment inițiat și organizat de Asociația Pro Event cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București și are ca misiune promovarea cele mai valoroase proiecte construite în ultimii 2 ani în România.
Informații suplimentare referitoare la concurs sunt disponibile pe site-ul rba.share-architects.com, iar echipa RBA vă stă la dispoziție la adresa de email rba@share-architects.com, nr. de telefon 0755 227 587, sau pe canalul social media https://www.facebook.com/RBAprize/.