SYMMETRICA: Crestere cu 8% a cifrei de afaceri in 2014
Planurile companiei pentru anul în curs - extinderea capacităţilor de producţie şi afaceri în creştere
București, 07 aprilie 2015 - Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, a raportat un avans cu circa 8% a cifrei de afaceri în 2014 comparativ cu anul anterior, ajungând astfel la un business de până la 74 de milioane de lei (16,5 milioane de euro).
Majorarea business-ului în 2014 a fost determinată, cu precădere, de orientarea către segmentul proiectelor private - comerciale şi industriale -, dar şi către segmentul rezidenţial. De asemenea, un impact pozitiv în cifra de afaceri a companiei l-a avut şi extinderea numărului de echipe de montatori.
„Cu toate că în prima parte a anului trecut am observat o lipsă a finanţărilor şi a investiţiilor publice, strategia adoptată în 2014 s-a dovedit una câştigătoare şi a determinat un avans al cifrei de afaceri cu 8%, la aproximativ 74 de milioane de lei (16,5 milioane de euro), faţă de peste 68 de milioane de lei (15,4 milioane de euro) în 2013”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.
În ceea ce priveşte volumul de produse livrate, Symmetrica a raportat anul trecut un avans de circa 5% comparativ cu 2013, ajungând la 2,5 milioane de metri. În 2014 compania a avut o capacitate de producţie de 11.500 m de produse pe zi, cea mai mare de pe piaţa românească. Mai mult, acoperirea geografică mare de care dispune compania a oferit posibilitatea livrării rapide, la preţuri competitive, atât în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cât şi în Transilvania, Symmetrica acoperind astfel peste 80% din teritoriul ţării.
„Anul trecut am raportat un avans de 10% al livrărilor către proiectele private şi rezidenţiale. Astfel, în acest moment 30% din business-ul companiei este adus de proiecte private, fie comerciale sau industriale, de proiecte rezidenţiale şi de vânzările în reţelele de bricolaj. Restul de 60% reprezintă livrările către proiecte publice”, a mai spus Sebastian Bobu.
Acesta a subliniat că şi creşterea prezenţei în reţelele de bricolaj a avut un impact în majorarea business-ului, mai ales pe segmentul rezidenţial. Astfel, anul trecut, 10% din livrările companiei au fost destinate reţelelor de bricolaj, iar pentru anul în curs, compania estimează o creștere a încasărilor provenite din magazinele de tip DIY.
În ceea ce priveşte cele mai importante proiecte derulate în 2014, printre acestea se numără reabilitarea străzilor din municipiul Iași, precum și proiectele de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale din Pitești, Mangalia, Iași, Bacău, Galați, Sibiu, Bistrița-Năsaud, Cluj și Baia Mare, o parte dintre acestea continuând și în 2015. În plus, compania a livrat produse pentru benzinăriile Socar și către noi magazine din rețelele Kaufland, Lidl și Penny.
Planurile companiei pentru anul în curs
Referitor la business-ul din acest an, reprezentantul companiei mizează pe continuarea trendului ascendent din ultimii ani și țintește o majorare a cifrei de afaceri cu circa 5%, până la peste 77 de milioane de lei (17,3 milioane de euro).
„În ultimii doi ani, proiectele rezidențiale au reprezentat un procent important pentru compania noastră, motiv pentru care, în acest an, ne vom adresa acestora cu o gamă nouă de produse și estimăm o creștere cu 20% a vânzărilor provenite din partea clienților privați”, a mai spus Sebastian Bobu.
Noua gamă va include pavaje de calitate superioară pentru care estetica și durabilitatea vor fi elemente cheie. Totodată, planurile companiei pentru anul în curs vizează menținerea cantităților livrate către proiecte cu fonduri publice, dar și mărirea capacității de producție a fabricilor de existente cu scopul de a-și menține poziția de lider pe piaţa de pavele şi borduri vibropresate în cadrul unei piețe în care există numeroase insolvențe.
„Primul pas în acest sens este finalizarea investițiilor în noua linie de producție pentru fabrica din județul Bistrița-Năsăud, proiect demarat în 2014, care va avea o suprafață de 800 mp și a cărui valoare s-a ridicat la 1,5 milioane de euro. Aceasta poate livra 2.000 metri pătrați de produse pe zi și va dispune de spaţii speciale pentru depozite de agregate și silozuri”, a încheiat Sebastian Bobu.
Despre Symmetrica
Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori. Aceasta a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40% din acţiuni).
Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012) şi Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012).
Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.