Un arheolog a lucrat 38 de ani la macheta Romei Antice. Cum arăta orașul la apogeu (Foto)
Vei gasi aici una dintre cele mai detaliate machete ale Romei Antice create vreodata. Cunoscuta ca Plastico di Roma Imperiale, macheta realizata la scara 1:250, lunga de 200 de metri, reprezinta Roma asa cum arata in secolul al IV-lea d.Hr., in timpul imparatului Constantin I, perioada in care atinsese cea mai vasta intindere.
Comandata de Mussolini in 1933 pentru comemorarea imparatului roman Augustus si bazata partial pe harta Forma Urbis Romae din 1901 a lui Rodolfo Lanciani, este opera arheologului Italo Gismondi (1887-1974), care a lucrat la ea timp de 38 de ani.
Macheta a fost instalata in Muzeul Civilizatiei Romane in anii 1950, unde a continuat sa fie dezvoltata de Gismondi pana in 1971.
Arheologul a folosit harti precise pentru monumente cunoscute precum Panteonul si Coloseumul, in timp ce casele si alte regiuni ale orasului care nu au lasat urme arheologice au fost create pe baza unor modele reprezentative pentru constructiile antice.
In mod ironic, vinovat pentru informatiile limitate privind constructiile din Roma Antica este chiar Mussolini, care a ordonat demolarea multor case romane antice, in locul carora au fost construite drumuri publice precum Via dei Fori Imperiali, care duce la Colosseum, potrivit My Modern Met.
Plastico di Roma Imperiale si-a lasat in urma originile propagandistice si este folosit astazi ca instrument educativ si chiar ca recuzita de film, macheta fiind utilizata de regizorul Ridley Scott in filmul "Gladiatorul" din 2000.
Ai gasit Colosseumul? Dar Templul lui Jupiter?