Un satuc gandit si construit pentru copii
Orasul Djibouti este amplasat in Cornul Africii, o zona care se confrunta cu perioade lungi de seceta si o multitudine de lipsuri materiale. Echipa de specialisti de la Urko Sanchez Architects a fost contractata de asociatia SOS Kinderdorf pentru a proiecta un satuc cuprinzand 15 locuinte menite sa fie folosite in cadrul programelor de reintegrare familiala.
Arhitectii s-au familiarizat cu sistemele folosite de cei din organizatie, au aflat mai multe detalii despre comunitatea in care urma sa se dezvolte proiectul referitoare la traditiile si mediul arid in care traiesc oamenii din acea regiune. Ca sursa de inspiratie arhitectii s-au orientat spre alte comunitati culturale si medii de trai similare.
In final au decis sa construiasca o medina adaptata nevoilor comunitatii pe care doreau sa o infiinteze. Aceasta asezare urma sa fie un satuc pentru copii, un mediu protejat, fara masini, in care strazile inguste si piatetele sa fie locuri de joaca. Copiii beneficiaza de multe spatii in aer liber, existand o diferentiere clara intre spatiile publice si cele private. In cazul locuintelor arhitectii au avut grija ca limita dintre incaperi si spatiul exterior sa fie estompata, astfel incat sa existe o comunicare fizica, iar copiii sa experimenteze traiul in natura. Satucul este presarat cu zone vegetale in care locuitorii sunt incurajati sa cultive diferite plante si legume.
In privinta distributiei, toate casele urmaresc aceeasi schema de organizare dar au fost aranjate in moduri diferite, una in apropierea celeilalte pentru a se umbri reciproc si a delimita aleile inguste, specifice unei medine. Ventilarea naturala si protectiile impotriva razelor puternice ale soarelui sunt elemente carora arhitectii le-au acordat o atentie deosebita,. Avand in vedere clima arida si organizarea in plan a volumelor, din loc in loc au trebuit construite cosuri menite sa capteze putinele brize racoroase si sa le distribuie la nivelul incaperilor.