|
O rețea de canalizare exterioară are o multitudine de componente, în general ascunse, însă, toate, foarte importante pentru asigurarea unei calități remarcabile a vieții. Fie că ne referim la o unitate locativă individuală, la ansambluri rezidențiale, la micile ateliere, la mica industrie, sau la sectorul comercial, cu toții trebuie să apreciem o bună funcționare a utilităților de care ne folosim.
Pentru obținerea acestei aprecieri, VALROM INDUSTRIE reunește aici toate componentele, pe care le consideră necesare evacuării apelor uzate. Dacă se adaugă produsele noastre legate de epurare/separare, se poate ajunge la alegerea unui singur furnizor pentru satisfacerea nevoilor de construire a rețelelor complete de evacuare.
- - Țevi din PoliPropilenă şi PVC pentru canalizare gravitațională
- - Fitinguri din PVC pentru canalizare gravitațională
- - Racorduri mecanice pentru instalare fără adeziv
- - Cămine de vizitare din PoliEtilenă
- - Cămine racord/inspecţie din PE, monobloc,complet echipate cu capac din fontă/compozit
- - Cămin tip Geiger de preluare ape pluviale
- - Capace şi grătare din fontă, PoliPropilenă, din material compozit
- - Statii de pompare PumpLINE®
- - Sistem de canalizare prin vacuumare VacuumLINE
Structurarea produselor este făcută conform grupelor de utilizare, așa cum sunt prezentate pe site-ul companiei, aici.
Gama de diametre acoperite este cuprinsă între 32 ÷ 630mm având SN 2 ÷ 12kN/mp.
În acest fel, se evidențiază paleta de articole capabile să ofere soluții complete ale rețelelor de canalizare exterioare, destinate comunităților, inclusiv industriale.
Avantaje
- Sisteme integrale:
- Eficiență economică, prin raportul favorabil cost-beneficiu față de alte materiale, economia de timp la aprovizionare – montaj și profesionalismul producătorului
- Consultanța tehnică directă a fabricantului
- Compartiment de servisare dedicat
Beneficii
- Flexibilitatea soluțiilor, prin paleta largă de produse
- Personalizarea soluțiilor, prin existența variantei "pe bază de comandă"
- Fiabilitate în condițiile respectării fișelor tehnice
- Susținerea circuitului apei în natură
Ţeavă PP multistrat cu mufă şi garnitură D110÷D400 având SN2÷SN8
Acestea sunt tipurile de țevi cel mai des utilizate în rețelele de canalizare fără presiune (canalizare gravitațională în care curgerea este cu nivel liber) pentru transportul apelor uzate menajere și meteorice aflate la exteriorul amprentelor clădirilor - categoria de utilizare codificata "U" în standardul de referință, respectiv SR EN 13476-2.
Îmbinările cu mufă și garnitură, prin comoditatea montajului, sunt cele mai căutate în piață.
Fabricate prin co-extrudare, au straturile exterioare din PP și cel interior din polipropilenă expandată.
Stratul de material expandat favorizează obținerea unei rigidități inelare mai ridicate, la aceeași masă unitară a țevii.
Țevile se montează îngropat în sol.
Tuburile din PP sunt rezistente la ape cu domeniu larg de valori ale pH-ului, cum ar fi apele uzate menajere, apele meteorice, ape de suprafață și ape subterane.
Fiind produse la fabrica din București, Valrom Industrie, se pot adapta cererilor speciale pentru proiecte speciale.
Țeavă PP monostrat cu mufa, neintegrată, D160÷D315mm, SN10, bară de 6 m
La solicitările pieței de profil, Valrom Industrie a început producția acestui articol care oferă, alături de calitățile implicite ale polipropilenei monostrat, o rigiditate inelară de minim 10kN/m2, ceea ce o face potrivită utilizării in condiții de incărcări statice și dinamice superioare.
Standard de referință: SR EN 1852–1 „Sisteme de conducte de materiale plastice, pentru drenaj subteran și canalizare fără presiune. Polipropilenă (PP) Partea 1: specificații pentru țevi, racorduri și sistem“.
Țevile sunt fabricate prin extrudare,
Polipropilena utilizată la țevi este de tipul PP HM (High Modulus) având modulul de încovoiere minim de 1600Mpa.
Tuburile sunt fără mufă (nu au prevazută mufa din fabricație), fiind șanfrenate la ambele capete.
Mufele sunt fabricate prin injecție din PP conform standardului EN 1852-1:2018. Cod standard pentru domeniul de utilizare "UD" (îngropate la exteriorul și interiorul amprentei clădirii). Acestea includ garniturile corespunzătoare, având compatibilitate constructivă și funcțională cu tuburile.
Tub canalizare din PE100RC pentru evacuare prin pompare (refulare)
Țevile "KompactKIT" de la VALROM Industrie din PE100RC se folosesc în sistemele de canalizare prin pompare (refulare) pe tronsoanele care lucrează sub presiune.
Adeseori, rețelele de canalizare trebuie să transporte fluide având secțiunea plină, pereții tuburilor și întreg sistemul fiind sub acțiunea unei presiuni interne. Pentru aceste situații, s-a introdus tubulatura fabricată din PoliEtilenă de înaltă densitate rezistentă la fisurare (Resistant at Cracking).
Tuburile sunt conform standardului SR EN 12201-2:2011 „Sisteme din materiale plastice pentru alimentare cu apa, branșamente și sisteme de evacuare sub presiune - Țevi”
Un avantaj substanțial al materialului utilizat la țevi este acela de eliminare a necesității patului de nisip pentru pozarea în șanțuri deschise, datorită proprietății de rezistență la propagarea microfisurilor.
Tub canalizare din PE100RC, cu acoperire protectivă din PP și fir inox, pentru evacuare prin pompare (refulare)
Aceste produse sunt gândite pentru pozare prin îngropare în șanțuri deschise care străbat soluri grele, sau, acolo unde este cazul, prin miniforaj orizontal dirijat.
Materialul rezistent la propagarea microfisurilor, PE100RC, este acoperit de un strat mai dur din PoliPropilenă aditivată, cu rol de creștere al rezistenței la zgâriere și penetrare, dar și al rezistenței la radiația solară UV; între aceste două straturi este derulat un fir din inox cu rol de identificare al traseelor îngropate prin detecție electromagnetică ulterioară.
Stratul din PP de la exterior este de culoare maro. Se fabrică sub formă de bare având 13m.
Țevile sunt produse în conformitate cu standardul EN 12201-2:2011, anexa C “Țevi cu strat exfoliabil”.
Fitinguri pentru canalizare gravitațională
Sistemul de canalizări exterioare denumit KompactKIT se completează cu toate fitingurile, cerute în general în piață, necesare compunerii rețelelor de evacuare gravitațională a apelor uzate. Datorită paletei largi de piese și dimensiuni, acestea sunt prezentate atât pe site-ul nostru în Catalogul KompactKIT secțiunea Fitinguri Canalizare Ext, cât și în documentația atașată pe portalul spațiulconstruit!
Se menționează faptul că trebuie urmate instrucțiunile de montaj și compatibilitate date de către proiectanții în cauză pentru a putea beneficia în siguranță de toate avantajele produselor noastre.
Racorduri mecanice pentru țevi lise sau gofrate din PP/PVC/PE
Adeseori, în montajele rețelelor de canalizare, se impun branșări ulterioare execuțiilor rețelelor, sau diferite ramificații neprevăzute inițial. În aceste situații se pot utiliza aceste piese, disponibile pentru intervalul de diametre: D315÷D630mm, tronsoane din polipropilenă, policlorură de vinil sau polietilenă, atât cu perete lis, cât și gofrat.
4 Documentatii tehnice Vezi toate
Catalog, brosura 57 p | EN - RO + inca 1 limba
| | |