A fost finalizată Biblioteca Municipală din Beijing, un design inspirat de un arbore străvechi
Biblioteca Municipală din Beijing, China, un spațiu imaginat ca o pădure a cunoașterii, a fost inaugurată recent de studioul internațional Snøhetta.
Clădirea cu pereţi din sticlă care înconjoară o pădure de coloane zvelte asemenea unor arbori se află în districtul Tongzhou din Beijing și face parte dintr-un efort mai amplu de a transforma această zonă a orașului într-o "destinație vie pentru arte și cultură". Găzduiește peste 8 milioane de cărți și are o capacitate de 2.400 de locuri, fiind, potrivit arhitecților, ”cel mai mare spațiu pentru lectură climatizat”.
Prin designul lor, arhitecții au urmărit să "restabilească relevanța bibliotecii în secolul al XXI-lea" și să-i ajute pe vizitatori să lase deoparte ecranele pentru o vreme.
”Biblioteca Municipală din Beijing întruchipează o viziune transformatoare pentru biblioteci, restabilindu-le relevanța în era digitală și făcând din cultivarea conexiunilor umane o prioritate”, spune echipa de la Snøhetta.
Inima bibliotecii este Valley, un atrium înalt de 16 metri unde întâlnim un soi de movile cu gradene care servesc, după caz, ca trepte, scaune și rafturi pentru cărți. Pe alocuri sunt aplatizate pentru a găzdui mese. ”Movilele” sunt despărțite de un culoar șerpuitor amintind de râul Tonghui din apropiere ce conectează cele două intrări.
Sub aceste gradene se află o serie de zone private pentru lectură și conferințe, clădirea integrând, de asemenea, spații pentru spectacole și restaurare de cărți.
Propunerea biroului norvegian Snøhetta a câştigat o competiţie internaţională organizată în 2018, iar designul a fost dezvăluit prima dată în 2022. Arhitecții declarau la acea vreme că, atunci când va fi finalizat, va fi primul proiect cu faţadă din sticlă autoportantă din China.
Designul clădirii este menit să evoce bolta unei păduri de ginkgo, un arbore din China care datează de 290 de milioane de ani. “Arborii” au mai mult decât un rol estetic, fiecare coloană fiind un element al unui sistem care controlează clima, iluminatul şi acustica şi care gestionează apele pluviale.
Biblioteca Municipală din Beijing se alătură unui număr în creștere de proiecte prin care se militează pentru restabilirea importanței bibliotecilor în sânul comunităților și redescoperirea bucuriei lecturii.
Un exemplu recent este aceasta bibliotecă din Xiuwu, China, compusă din cinci volume cu forme geometrice unghiulare interconectate. Ansamblul cu o suprafață totală de 316 metri pătrați a fost gândit de studioul chinez Atelier Xi ca un ”sat în miniatură”, siluetele caselor locale, dar și forma petalelor florilor ce-l înconjoară servindu-le arhitecților drept inspirație pentru design: Biblioteca din câmpul cu crizanteme