Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Alexandra Berdan

Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

M-am înscris ca arhitect voluntar De-a arhitectura în 2021, într-un punct simbolic: împlineam zece ani de când am absolvit facultatea. Căutam de mai mult timp o formă în care să mă pot implica la un alt nivel într-un proiect de educație, iar De-a Arhitectura mi-a oferit contextul potrivit să fac asta cu sens. Nu voiam să bifez, pur și simplu, o acțiune de voluntariat, ci să simt că bucata de timp și energie pe care o am de împărțit poate avea un efect palpabil.

Nevoile cele mai mari sunt în mediul rural, iar curând am aflat de la cei din asociație că voi fi îndrumător în progamul „My School Can Be Cool”, la clasa a VI-a a Școlii „Dimitrie Anghel” din Cornești, un sat din apropierea Iașiului. Am încercat să nu pornesc la drum cu presupuneri, ca să pot trăi experiența fără filtrul unor așteptări presetate, însă am sperat să găsesc curiozitate din partea elevilor și deschidere din partea profesorilor.

A fost un act de curaj să intru într-un rol cu totul nou pentru mine – să fiu omul de la catedră, însă m-am simțit încurajată de felul în care este conceput acest program. Am apreciat varietatea programei cursului De-a arhitectura și tipurile de activități pe care elevii le au de parcurs: de la a fixa efectiv niște noțiuni, până la experiența de a lucra în echipă. Asta mi-a dat de înțeles că efortul meu va fi parte din ceva mai mare: încercarea de a face împreună cu copii ceva care contează, care are șanse să se întâmple și care ar putea să zdruncine, cu fapte, percepția lui „nu se poate”. Iar asta, în sine, este un lucru mare, pentru că aveam să observ, în lucrul cu copiii la clasă, un soi de deznădejde generalizată că ceea ce au ei de spus nu prea contează, că nu au o voce în fața „celor mari”.

Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Mi-a plăcut, în primul rând, faptul că programul De-a Architectura prioritizează procesul de învățare, de explorare, iar rezultatul final, deși important, este secundar. Copiii primesc lucruri pe care nu reușesc să și le ia, din păcate, din procesul educațional convețional. Capătă instrumente pentru a-și formula vocea, dovezi că vocea lor este auzită și luată în calcul, oportunitatea de a-și dezvolta aparatul critic, sentimentul unui scop mai presus decât notele din catalog.

Din fericire, proiectul realizat alături de copiii de la școala din Cornești a avut șansa să se materializeze la scurt timp datorită unei sponsorizări, iar asta i-a făcut să se simtă mândri că au pus umărul la un proiect care îi reprezintă și de care se pot folosi zi de zi.

Sunt recunoscătoare pentru munca și deschiderea primită din partea coordonatorilor programului De-a arhitectura care au făcut posibilă această coordonare între școală, biroul nostru și Asociația Zi de Bine, cea care a finanțat implementarea proiectului „Tribunei Parc”.

Suma lucrurilor pe care le oferi, ca îndrumător într-un astfel de program ajunge, atunci când tragi line, să fie egală cu cea a lucrurilor pe care le primești. Sau cel puțin așa au stat lucrurile în cazul meu. Tot anul acesta în care am fost îndrumător în programul educațional „My School Can Be Cool” a fost, de fapt, un an întreg de dezvoltare personală, pentru că veneam cu foarte mari emoții la fiecare oră. Am simțit profund responsabilitatea de a veni pregătită la fiecare întâlnire săptămânală. Sunt conștiincioasă de fel și încerc să îmi fac mereu temele, iar de această dată am simțit și mai mult că este nevoie să investesc timp pentru a da cele mai bune șanse orelor. Iar dacă a fost vreo oră în care nu am reușit să pregătesc lecția în detaliu, acest lucru s-a văzut imediat: copiii nu te iartă dacă nu ai ceva interesant de spus, e foarte simplu.

Lucrând alături de ei am învățat să mă concentrez și să extrag esențialul. Mi s-a confirmat că e bine să știi ce vrei de la oameni ca să poți obține acel lucru, inclusiv (sau mai ales) de la copii. Nu este atât despre a fi foarte specific, cât despre a adresa întrebările care setează cadrul pentru cele mai ingenioase răspunsuri. Copiii sunt foarte buni profesori pentru toate aceste lucruri, iar ce am exersat alături de ei mă va ajuta cu siguranță și în munca mea de arhitect, cu colegii, cu clienții. Sunt obișnuită în biroul meu de arhitectură cu lucrul în echipă, colaborativ, dar experiența cu copiii mi-a adus claritate asupra procesului.

Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

În colaborarea cu De-a Arhitectura nu mi-au lipsit niciodată încrederea sau libertatea. Sunt instrumente prețioase, care în același timp îți ascut dorința intensă de a reuși, de a livra tot ce își propune acest program, de a fi o prezență care aduce pe plus felul în care copiii percep școala și învățarea. Dar sigur că acest drum, ca orice drum pe care îl parcurgi prima oară, nu este întotdeauna lin.

Diferențele de la o generație la alta nu pot fi ignorate; am realizat asta încercând să îmi amintesc cum eram eu în clasa a VI-a, și atunci trebuie să rămâi foarte flexibil, ca să nu ajungi să ignori potențialul.

Au existat și lecții mai grele – din persectiva mea, cele de analiză, cu teoria, cu slide-urile de prezentare, cu desenele pe tablă – și am observat că fiecare dintre acestea aveau alt impact asupra copiilor.

Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

Mi-a plăcut școala în general și am avut noroc de destui profesori buni, la toate nivelurile. Din generală și până la facultate au fost mulți dascăli de la care simt că am avut ce învăța.

E posibil să mă repet, însă, pentru că prețuiesc libertatea, îmi aduc aminte cu mult drag de domnul Vianu, profesorul de filosofie din facultate. Apreciam faptul că nu făcea prezența; pentru el era mai important să le vorbească celor care doreau să fie acolo, fără constrângeri, și cred că tocmai de aceea îi ieșeau niște cursuri extraordinar de frumoase.

Cum De-a arhitectura este un curs opțional, unde nu se pun note, am vrut mereu, la rândul meu, să fac orele doar cu elevii care simțeau să fie prezenți, care erau curioși și dornici să participe. Nu m-am supărat niciodată când chiuleau.

Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

Unul dintre lucrurile pe care le-am înțeles în facultate și care m-au însoțit mai apoi în carieră a fost convingerea că Arhitectura poate să îți îmbogățească viața. O arhitectură bună îți face viața bună, este un instrument de cunoaștere și autocunoaștere. Iar când transferi acest efect de la o singură persoană la un grup mai mare, noțiunea de bun capătă și ea alte dimensiuni. De aceea sunt interesată să găsesc contextele și resursele prin care efortul meu poate avea mai mult impact.

Deși lucrez cu plăcere inclusiv la proiecte mici, cu beneficiari individuali, găsesc un alt soi de împlinire în proiectele cu destinatar colectiv. Prin urmare, mă interesează în mod deosebit intervențiile în spațiul public; vreau ca munca mea să contribuie la îmbunătățirea fondului construit din România, cu toate constrângerile aferente. Îmi doresc să valorific contextul pe care îl împărțim aici și acum, fără să ne lăsăm furați de iluzia unui moment mai potrivit pentru schimbare decât acesta.

La nivel mai specific, am o afinitate pentru proiectele din zona de educație, care reprezintă o direcție principală la A+noima. Cred mult în forța educației de a schimba lumea în bine, de a încuraja valorificarea potențialului uman, de a deschide orizontul la visare. Simt că în România există atâta nevoie și atâta teren de explorat pentru a schimba spațiile în care copiii învață, socializează și cresc, încât nu putem să ne întoarcem privirea. Există o nevoie acută de spații mai generoase (nu neapărat ca suprafață) care îi încurajează să se conecteze unii cu ceilalți, să le ofere un cadru pentru activități extracurriculare, să îi facă să vină de plăcere la școală.

Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

Îmi place să trasez o paralelă între cel mai mare și cel mai mic proiect A+noima, pentru a ilustra felul în care se poate face diferența la orice scară.

Cu Centrul de Industrie Electronică ELECTRA, care se întinde pe 11.000 mp, am reușit să depășim tipologia uzuală de hală industrială, un big box dreptunghiular și opac. Spațiile de producție, tehnice și de reprezentare sunt conținute de un ansamblu de trei hale industriale cu activități separate, organizate în jurul unui atrium – o curte interioară amplă, flancată de spații comune. Acest atrium sau miez este un axis mundi larg și luminos care pune relațiile spațiale și umane pe primul loc. Mi-am dorit să ne raportăm la fabrici ca la un spațiu de care oamenii își doresc să aparțină, în care să simtă că munca lor are sens. Să reprezinte un instrument care ajută la îmbunătățirea muncii și a vieții celor care lucrează acolo.

Pe de cealaltă parte, la Școala din Icușeni, un sat micuț de la limita județului Iași, am reușit să obținem o schimbare cu un buget foarte limitat, printr-o intervenție punctuală de design de obiect. Acolo am avut ocazia să observ cum, în special în mediul rural, multe dintre barierele copiilor care învață acolo sunt ridicate (prea mult) de spațiul în sine. Așa că am transformat holul școlii – unicul spațiu comun al tuturor elevilor – cu ajutorul unui set de dulapuri mobile, ale căror configurație „în trepte” au devenit „inima” școlii. Acestea pot fi aranjate ușor în diverse scenarii, pentru a servi ca spațiu de depozitare pentru haine și rechizite, loc de joacă în pauze, amfiteatru pentru serbări.

Care este motto-ul tău personal?

„Facem ce putem mai bine, cu ce avem mai bun”. Poate suna banal, însă cred că încapsulează felul în care mă raportez la arhitectură. Accept, pe de o parte, limitările de tot felul cu care e nevoie să lucrăm zi de zi, dar chestionez mereu cum putem face „mai bine” ce avem de făcut.

Pentru mine și pentru colegii mei de la A+noima, asta înseamnă să construim valoros și sustenabil, cu resurse puține. Resursele pe care le avem la dispoziție sunt mereu limitate (timp, bani, resursă umană), însă aici intervine magia: să găsim soluții deștepte și idei simple și clare, care rezolvă probleme cu ingeniozitate și ne țin deschiși la experimentare.