Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Diana Galoş
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
În 2013, Diana Galoş a voluntariat ca arhitect îndrumător în cel de-al doilea an de implementare a cursului «De-a arhitectura în oraşul meu» la nivel naţional. Experienţa cu cei 31 de copii care au format un colectiv din două clase a III-a de la Colegiul Naţional «George Coşbuc» din Cluj-Napoca a fost intensă, provocatoare, dar foarte interesantă, iar clasa Dianei a fost prima din program care a avut invitat un antropolog la clasă. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Am ştiut destul de devreme că vreau să studiez arhitectura. Nu pot să spun că am avut un moment revelator, decizia a venit ca o consecinţă a fascinaţiei pe care am avut-o dintotdeauna pentru clădirile istorice. Când eram în liceu, îmi doream foarte mult să ajung să lucrez la proiecte de restaurare şi să cunosc poveştile clădirilor. În mod paradoxal, până în ziua de azi nu m-am implicat aproape deloc în acest domeniu. Probabil că acest lucru nu s-a întâmplat încă pentru că arhitectura s-a dovedit a fi un domeniu foarte complex, care mi-a oferit o mulţime de direcţii şi de posibilităţi până acum. Este o meserie practică, dinamică, care nu te prea lasă să te plictiseşti şi care se potriveşte foarte bine cu felul meu de a fi.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Este greu să aleg o singură persoană, un singur eveniment sau context, este ca şi cum m-aţi întreba care este cartea mea preferată (am vreo 100).
Într-o primă fază, tatăl meu, care este inginer constructor, a avut o influenţă destul de mare, m-a ajutat să înţeleg multe lucruri legate de partea constructivă a arhitecturii, el având multă experienţă atât în proiectare, cât şi în şantier.
În general am încercat să mă implic în proiecte cât mai diverse şi pot să spun că fiecare coleg cu care am lucrat de-a lungul timpului m-a influenţat şi m-a ajutat să evoluez şi să mă dezvolt.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
În 2013 am început să lucrez cu o clasă a III-a de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca în cadrul proiectului „De-a arhitectura în oraşul meu”. În acel moment aveam foarte puţină experienţă de lucru cu copiii, însă scopul proiectului, acela de a promova educaţia urbană şi de arhitectură în şcoli, mi se părea un pas esenţial în schimbarea mentalităţilor din societatea noastră. Ştim cu toţii că educaţia este motorul principal al oricărei schimbări în bine, iar educaţia urbană şi de arhitectură poate duce la creşterea calităţii oraşelor şi spaţiilor în care trăim.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez la proiectul „UrbanUp! Mediu construit pentru liceeni”, care s-a desfăşurat anul trecut în toamnă [n.r. 2017]. Fiind atât coordonator local, cât şi facilitator, am avut ocazia să învăţ şi să fac o mulţime de lucruri: de la logistica locaţiilor şi materialelor şi asigurarea unui context prietenos de lucru, la menţinerea interesului constant al copiilor în cadrul atelierelor practice.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Nu pot să spun că am întâmpinat dificultăţi în această colaborare. Mi se pare că toată lumea are cele mai bune intenţii şi că fiecare încearcă să îşi facă treaba cât mai bine. Fiind un proiect în continuă dezvoltare, cred că cel mai bine este să învăţăm unii de la alţii, chiar şi atunci când greşim sau când nu reuşim să comunicăm în cele mai bune condiţii.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
În acest moment cel mai tare mă interesează „partea umană” a arhitecturii, felul în care oamenii percep spaţiile pe care noi le imaginăm sau le construim, felul în care le folosesc. Mai important decât să ne dorim o lume ideală cu obiecte frumoase şi spaţii perfecte, este să învăţăm să ne adaptăm la nevoile reale ale oamenilor.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Cel mai drag proiect la care am lucrat este „La Terenuri. Spaţiu comun în Mănăştur”. Este un proiect de urbanism participativ în cadrul căruia, împreună cu colegii mei, am încercat să scoatem în evidenţă felul în care locuitorii comunităţii din cartierul Mănăştur şi-ar dori să amenajeze şi să utilizeze un spaţiu verde, semi-abandonat.
Anul acesta, după 6 ani de activitate, vom încheia proiectul deoarece considerăm că rolul nostru în comunitate s-a încheiat: administraţia locală a început demersurile pentru amenajarea unui parc în zona noastră de intervenţie.
Proiectele în care m-am implicat cu „COOP pe Stradă” îmi sunt la fel de dragi. Este vorba mai degrabă de intervenţii punctuale, de crearea unor obiecte de mobilier urban din materiale reciclate sau de organizarea unor contexte de consultări publice (participative) despre diverse probleme ale oraşului Sibiu. Aceste consultări au fost organizate împreună cu Fundaţia Heritas în cadrul dezvoltării unor proiecte de strategii urbane în care părerea cetăţenilor este foarte importantă.
