Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Iulia Pătru
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Iulia Pătru a venit în familia De-a Arhitectura la Cluj-Napoca, în 2013, ca îndrumător al programului educațional «De-a arhitectura în orașul meu». A continuat ca formator pentru cursul dedicat claselor a III-a și a IV-a și în 2015 a coordonat ediția din Cluj a proiectului «De-a arhitectura povestită». În decursul anilor Iulia a participat la multe alte activități De-a arhitectura și ne bucurăm să fie în continuare parte din echipa asociației. În ultimii ani Iulia a (re)descoperit bucuria lucrurilor simple, să aleagă și să nu se piardă în detalii. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea unui alt voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Îmi plăcea să îmi imaginez locuri pentru oameni. Îmi imaginam în primul rând locuințele lor. Desenam planul propriului meu apartament. Era într-o clădire foarte înaltă, la New York, și avea un perete-acvariu. Apoi îmi imaginam cum le-ar plăcea prietenilor mei să locuiască, ce i s-ar potrivi fiecăruia. Eram în clasa a VII-a.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ți-au modelat principiile sau filozofia de viață/în meseria de arhitect?
Libertatea cred că e cea mai importantă. Ca arhitect trebuie să ai curajul să gândești altfel de cum ai gândit până în acel moment, să încerci alt drum, să pui uneori la îndoială ceea ce știai până atunci. Trebuie să fii suficient de liber ca să poți face toate acestea. Am o familie minunată de la care am învățat foarte multe fără să simt vreodată presiune din partea lor, doar prin bucuria de a fi împreună.
Cine sau ce a avut cea mai mare influență asupra muncii tale până în prezent?
La început inconștient, dar apoi asumat, am căutat acele medii de lucru în care să am întotdeauna ce învăța.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Și de ce? La ce te așteptai?
În primăvara lui 2013 mă gândeam că mi-aș dori să lucrez cu copii, că aș vrea să fac ceva care să aibă legătură atât cu meseria mea, cât și cu copiii. Meseria se cerea cumva împărtășită și gândul a mers spre copii fiindcă ei sunt deschiși spre frumos, joacă și armonie, ceea ce arhitectura poate să ofere. Am visat câteva zile și m-am bucurat de idee, dar nu știam cum ar putea deveni realitate. La puține zile după aceea m-a sunat prietena și colega mea din facultate Anca Bordean. Mi-a vorbit exact despre gândul meu și mi-a spus că este un curs opțional pentru copii de clasa a IV-a făcut de o asociație din București și m-a întrebat dacă aș vrea să încerc la Cluj. Am zis imediat: da!
Ce ți-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Oamenii pe care i-am întâlnit și care mi-au devenit prieteni. Fie că au fost ore la clasă, ore de training sau întâlniri ale asociației, au fost toate cu multă bucurie. Simt că am devenit mult mai bogată în acești ani.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Am primit întotdeauna mult sprijin din partea asociației, nu a fost nimic dificil, dar am avut eu multe de învățat și de descoperit despre mine. De exemplu, am învățat că îmi place să vorbesc în public atunci când pot să transmit ceva ce știu cuiva care vrea să descopere, ceea ce nu știam despre mine, și am aflat că nu sunt un bun organizator de evenimente, deși credeam că sunt.
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educației tale? Povestește-ne în câteva rânduri și spune-ne cum a influențat experiența ta prezența ta în clasa De-a arhitectura?
Am fost înconjurată de profesori de mică. Bunica a fost educatoare, unchiul meu profesor de matematică, mătușa mea profesoară de fizică. Am învățat că profesorii te învață prin personalitatea lor cu mult înainte de a transmite informații precise dintr-un domeniu sau altul. Îmi amintesc de profesoara de desen din gimnaziu care ne-a spus pentru prima dată că nu trebuie să folosim radiera și că nu există desene greșite, că desenele se pot transforma cum vrem noi, de profesorul de limba română din liceu care ne-a încurajat să scriem o carte și de profesorul de la atelier din anul I care ne-a stat alături și ne-a încurajat să descoperim propriile noastre idei și să avem curajul să le ducem la bun sfârșit, ne-a învățat să avem încredere în noi. Dar cel mai recent am avut multe de învățat de la prietena mea Gianina [n.r. prof. înv. primar Gianina Vanca], cu care am lucrat împreună la De-a Arhitectura, atât la clasă, cât și ca formatori. Am învățat de la ea să regăsesc bucuria de a face din nou aceleași lucruri, să învăț să am răbdare și să nu mă pierd în detalii.
Ce te interesează în momentul de față și cum îți alimentează proiectele?
Lucrurile simple, foarte frumoase și foarte la îndemână, pe care cred că am început să le apreciez recent la adevărata lor valoare – familia, plimbările prin pădure, tot ceea ce îmi era de fapt foarte aproape. Proiectele cred că trebuie să vină firesc, unele din altele, și sper că am învățat în ultima vreme ce pot face și ce nu și să aleg ceea ce pot face bine. Sper că am învățat să pot spune da și nu.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, orașul.
Majoritatea proiectelor mele sunt proiecte de urbanism. Cred că îmi plac toate, iar partea cea mai frumoasă este chiar începutul unui proiect, provocarea. Din păcate nu îmi dau seama cât de mult au influențat orașele și comunitățile pentru care au fost făcute, fiindcă nu am un astfel de feedback. Este o întrebare bună și îmi doresc să le pot cerceta pe fiecare, să văd ce au devenit în timp. Dar cred că proiectul la care am participat și care a atins cel mai mult comunitatea este chiar De-a arhitectura.
Care este motto-ul tău personal?
Înainte să împlinesc 30 de ani, o prietenă m-a întrebat care ar fi cele mai importante trei cuvinte pentru mine și am zis: iubirea, încrederea și bucuria. Și am primit un medalion foarte frumos cu aceste cuvinte gravate pe el. Și acum acestea sunt importante pentru mine, dar în ultimii ani am avut un alt motto, am încercat să aplic cuvintele Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, contemporan cu noi: „Simplificați-vă viața ca să se îndepărteze stresul.”
