Arhitectura ostilă, un fenomen perfid care se strecoară pe nesimțite în orașele lumii. Tu ai băgat de seamă?
De la banci inclinate, cu suprafete neregulate sau cu cotiere strategic inserate la declaratii de ostilitate mai fatise, asternute ca tepuse, piroane metalice sau stropitori pentru trotuare - toate acestea sunt exemple de arhitectura ostila menita sa previna stationarea prelungita sau chiar interactiunile sociale in spatiul public.
Sunt in mod evident orientate impotriva oamenilor strazii, dar sunt vizati si factori “perturbatori” precum adolescentii, skaterii si chiar animalele. Le intalnim in orase si regiuni de pe tot globul, de la Londra si Rotterdam la Seattle si Montreal.
La prima vedere am putea crede ca vorbim de simple creatii artistice mai mult sau mai putin reusite. Mai ales in ultimii ani insa, ele au inceput sa fie recunoscute ca atare si denuntate (uneori eliminate in consecinta) de publicul larg.
Decizia din toamna anului trecut a autoritatilor din orasul american Seattle de a instala rastele pentru biciclete intr-o zona in care obisnuiau sa doarma oamenii fara adapost a avut ca efect aducerea fenomenului in prim plan la nivel national. Rastelele au fost in cele din urma inlaturate.
Banca Camden este unul dintre cele mai bune exemple de arhitectura ostila. Aparent o piesa nevinovata de arta urbana brutalista, a fost instalata de consiliul local din Camden, Londra, in 2012. Suprafata sa este intentionat denivelata astfel incat sa descurajeze orice interactiune prelungita.
Rezematoarele pentru cot care nu sunt de fapt pentru a-ti sprijini bratul, canapelele fragmentate (Montreal) si mobilierul urban inclinat sunt o alta nascocire cu care au venit designerii urbani pentru a impiedica dormitul sub cerul liber.
Foto: Wikipedia / Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International
Unghere folosite de obicei de oamenii strazii pentru adapost au fost transformate in spatii inaccesibile dupa ce au fost „decorate” cu tepuse sau cu protuberante piramidale din beton.
Foto: Wikimedia Commons / Creative Commons Attribution-ShareAlike 2.0 Generic
Aceste banci din metal cu forme sinuoase au fost construite in 2010 de Veyko pentru statiile de metrou din Philadelphia. Seful companiei, Richard Goloveyko, spune, potrivit Architectural Digest, ca provocarea a fost sa creeze o “forma interesanta, evocatoare, care sa ia in calcul pozitii defensive”.
Initiative similare au venit de-a lungul timpului si din mediul privat. In 2015, comerciantii din Marea Britanie au starnit furia opiniei publice dupa ce au instalat tepuse metalice in zona intrarilor in spatiile comerciale, urmarind sa descurajeze vagabondajul. In cazul unor magazine din Vancouver au fost folosite bile din beton.
Aplicabilitatea designului ostil nu se limiteaza la „contravenienti” din specia umana. Locuitorii instariti din Bristol, Anglia, au generat reactii vehemente dupa ce au instalat tepuse pe crengi, interzicandu-le astfel pasarilor accesul in copacii de langa autoturismele lor scumpe.
Criticii vad in astfel de masuri ca un instrument de segregare urbana - ii separa pe cei care sunt “indreptatiti” sa acceseze spatiul public de cei nedoriti. La fel ca incercarea de a incrimina dormitul sub cerul liber, se urmareste reducere vizibilitatii inegalitatii profunde, acest reminder constant al complicitatii noastre la fenomenul persoanelor fara adapost, spune Tom Baker, lector in geografia umana la Universitatea Auckland pentru ABC News.
In plus, vorbim de un trend care afecteaza viata civica, atrage atentia Cara Chellew, cercetator la York University din Toronto, in Architectural Digest: “Elementele care fac ostile spatiile pentru populatiile tinta le fac ostile si pentru publicul general”.
Principala problema cu arhitectura ostila este faptul ca nu urmareste sa trateze cauza fenomenului homeless, reusind doar sa le faca viata mai grea celor care se confrunta deja cu dificultati. Artistul britanic Stuart Semple a lansat o ampla campanie anti-design ostil, care „face orasele ostile, neprimitoare si amenintatoare, iar aceasta conotatie poate contamina intreaga functie a spatiilor”.
Si daca prin “crearea orasului omul se recreeaza pe el insusi“, in cuvintele sociologului urban Robert Park, atunci raspunsul la intrebarea “Ce fel de oras vrem sa avem?” este strans legat de ce fel de oameni vrem sa fim.
