Case agățate de versantul abrupt al unei văi
Un nou tip de casa agatata pe versantii abrupti ai vailor, Nestinbox reuseste sa duca tipologia locuirii la noi si inspaimantatoare culmi. Micile locuinte inspirate de cuiburile pasarilor sunt „cutii de locuit” eficiente, care pot fi montate pe peretii verticali ai vaiilor exploatand la maxim zonele construibile. Intrebarea ramane daca se gasesc oameni suficient de curajosi sa le si foloseasca.
Casa Nestinbox a fost creata de arhitectii de la compania Manofactory din Suedia ca solutie pentru o locuire mai ieftina si mai eficienta. In plus, designul propus ofera o alternativa viabila si accesibila din punct de vedere al pretului pentru proprietatile din orasele dezvoltate care nu mai au terenuri construibile.
Potrivit declaratiilor arhitectilor designul pentru casa „agatata” este solutia pentru terenurile cu panta mare sau pentru versantii abrupti unde se poate locui la inaltime, deasupra pamantului.
Proiectul de casa ofera spatii eficiente, practice dar in acelasi timp decorate elegant, cu tot confortul unei case normale, de pe pamant. Structura din cadre de metal sustine constructia in peretele de piatra.
Exteriorul a fost finisat cu sipci din lemn masiv, in doua nuante pentru un plus de contrast. Un acoperis cu o singura panta asigura preluarea si scurgerea apei de ploaie si a zapezii. Accesul la case se face prin intermediul unor scari si pasarele metalice care coboara pe langa peretele de piatra.
Spatiile interioare, desi compacte ofera o organizare eficenta a functiunilor pe trei niveluri. Spatiile de locuit sunt mai mici de 50mp dar sunt suficiente pentru una, doua persoane. Accesul se face la nivelul intermediar, intr-un hol ce contine si o baie, dupa care se accede in zona de zi dotata si cu loc de luat masa. Prin intemediul unei scari elicoidale se ajunge la etajul superior amenajat ca zona de zi sau la nivelul inferior unde se gaseste dormitorul si un birou care la nevoie poate fi transformat in camera pentru copil.
Vitrajele sunt generoase pentru a permite luminarea naturala a incaperilor si in egala masura pentru a oferi beneficiarilor perspective de la inaltime. Structura a fost gandita modular, astfel ca pe o laterala casa nu are nici o fereastra permitand cuplarea unui modul suplimentar pentru familiile numeroase.