Un proiect de arhitectură reușit nu este doar în mâna arhitectului | arh. Robert Zotescu @ Oameni în spațiu | VIDEO INTERVIU

Iată, în cele ce urmează, transcrierea discuției:

Radu Negoiță: Salut, sunt Radu Negoiță, bine ați venit la o nouă ediție Oameni în spațiu, podcastul  despre oameni, oraș și societate. Alături de noi este colegul Robert Zotescu, arhitect și fondator Amprenta Studio. Bine ai venit, Robert !

Robert Zotescu : Mulțumesc mult !

RN : Robert este unul dintre athitecții care poate să se laude mai puțin cu ceea ce a făcut, din cauza situației lui de membru al comisiei de organizare al Anualei de Arhitectură. Cum funcționează chestia asta?

RZ : Mai întâi, e amuzantă titulatura… întotdeauna a fost amuzant, și în cadrul Ordinului vorbeam : comisarul anualei de arhitectură !

RN : Maaamă, ești comisarul !

RZ : Da, deci sună… la un moment dat, avem un palton din ăsta, așa, ziceai că era…

RN : Comisarul Zotescu !

RZ : Comisarul Zotescu a venit pentru Anuală !

RN : Sună a ceva de NKVD 1950 !

RZ : Exact ! Dar treaba este că… da, nu poți să participi în competiția pe care o organizezi. Ș și am început acum 7 ani și ceva…

RN : Deci, cu alte cuvinte, tu, de 7 ani și ceva, când ai ceva care-ți iese bine și știi că ar avea o șansă să fie luată în calcul de juriu, trebuie pur și simplu să-ți muști buzele.

[00:01:13]
RZ : Da, dar asta e ! Adică… cumva îmi face plăcere să fiu angrenat în acest proces și… evident, eu pot să mă promovez pe alte direcții, adică în alte medii, dar nu pot să particip în concurs. Ar fi nedrept față de ceilalți participanți. Pot să zic: bun, este un un mic regret, pe de altă parte, sunt și într-o situație privileciată, să văd pe parcursul anilor cât de multe proiecte frumoase se realizează în București sau cu arhitecți din București, că fiind Anuala de arhitectură a Bucureștiului, e dedicată, în special, arhitecțiilor din…

RN : Da, din capitală…

RZ : …sau arhitecților din București care au proiecte în țară sau în străinătate. E frumos, enorm de multă muncă și muncă de calitate…

RN : Și multă creativitate. Din fericire sau din păcate, nici nu știu cum să zic, Bucureștiul este suficient de mare încât lucrările de foarte bună calitate să nu iasă în evidență atât de mult cât ar putea să iasă urbanismul de bună calitate, de care am cam fost privați în ultimele decenii, din nefericire. Dar ele există și, din când în când, treci pe stradă, vezi câte o chestie, zici : uite, pe aia n-o știam ! O poți căuta pe net, o găsești la Anuală sau la Bienală și : uite mă ! a făcut-o cutărescu ! Eu, de exemplu, am intrat în contact cu una dintre lucrările tale – amenajarea terasei de la restaurantul Burebista de pe Batiștei – în urmă cu câțiva ani, când m-am dus să beau o bere acolo cu un prieten. Și zic : băi, ce fain arată copertinele astea ! Și am căutat după aia pe net și zic : ia uite, măi, le-a făcut Robert ! Nu știu dacă te-am felicitat atunci sau când te-am văzut data următoare. Care-i povestea?

RZ: Acolo a fost un proiect destul de vechi, el a început undeva în 2009-2010 și acolo era o suprafață care cumva ținea de Intercontinental, deci terasa respectivă. Dedesubt…

RN : Deci e proprietatea Interului ?

RZ : Da și nu. Ei dedesubt au parcare, deci e parcarea Interului dedesubt, dar deasupra cumva intra în incidența Arcubului, clădirii Arcub și atunci, în situația asta se dorea… acolo erau mărăcini, era o zonă neamenajată cumva, erau foarte multe… evident o vegetație din asta sălbatică, și au zis : domnule, uite, avem atâta suprafața, hai să facem ceva aici ! Și am stat, mă tot gândeam la varii idei și inițial am plecat.. evident, aveam clădirea… frumoasa clădire art deco în care era Arcub înainte, care s-a mutat acuma pe Lipscani – dar o clădire absolut superbă – și am zis inițial: OK, ce-ar fi dacă cumva am continua o abordare… Chiar dacă ahtectura unei terase este mult mai discretă decât a unui imobil, dar asta nu înseamnă că, prin anumite elemente, nu poți să preiei cumva stilul art deco. Și asta a fost o primă primă idee, dar după aia mi-am dat seama că de fapt atunci s-ar putea să fiu mult mai invaziv.

RN: Exact!

RZ: Dacă făceam această abordare care să meargă pe stilul clădirii art deco, atunci ar fi trebuit cu adevărat să fie gardurile… Hm, divaghez un pic: nu mai știm cum să facem niște garduri ca lume acuma, chiar dacă este un element foarte simplu, de obicei ajung să fie niște bucăți de metal cu niște stupi de beton și cu asta basta. În arhitectura clasică…

RN: Atât s-a putut!

RZ: …gardul era gândit în sine ca o piesă. Reprezintă o limită de hotar, era o continuare a arhitecturii imobilului, nu era doar ceva cu care să se facă o împrejmuire. Și m-am gândit cumva inițial să preiau din frumusețea imobilului și s-o continui. Doar că a face o gard de genul ăsta are o greutate, greutate care trebuia transferată peste parcarea Interului. Și atunci a trebuit să adaptez cumva și am zis: bun, dacă nu merg în stil, atunci să merg în contrast…

RN : Exact !

RZ : Și să fac ceea ce – cumva – se cheamă armonie prin contrast.

RN : De multe ori, lumea din afara zonei aritecturii preferă ori un fel de pastișă, adică acolo e art deco, punem art deco aici ca să fie frumos și asta este tot. Ori, zice :  facem diferit, dar preluăm trei elemente de acolo, care iarăși dă nasol. Deci reinterpretarea sau un contrast asumat sunt mult mai importante câtă vreme te subordonezi și este o reverență respectuoasă față de…

RZ : …față de obiectul existent. Ei, și cumva cam asta am făcut. E o structură simplă din lemn. În momentul în care am făcut-o, cred că era cea mai mare terasă de lemn din București. Aveam vreo mie de metri pătrați de lemn. Suprafața e considerabilă și ceea ce am făcut este să preiau din niște proporții pe care le găseam în deschiderile clădirii Arcub, în niște unghiuri pe care le-am găsit în decorația clădirii, în așa fel încât să interpretez în elementele contemporane.

RN : Asta în plan, nu ?

RZ : În plan, dar cumva și în vedere, de exemplu accesul pe terasă, care se făcea cumva în diagonală imită cumva, prin proporția unor totemuri, imită totemurile care sunt pe colțul clădirii Arcub. Adică am preluat niște elemente pe care le-am văzut acolo și le-am transferat, cumva să se facă o paralelă între cele două elemente. Ele nu sunt direct vizibile, dar unghiul de deschidere, diferența de înălțime imită cumva ce se întâmplă în acea clădire.

RN : Terasa a rămas în aceeași formulă ca atunci când ai proiectat-o tu ? Nu?

RZ : Acuma, nu ! Acuma mi se pare că s-a și închis. Din păcate, asta e, uneori în profesia noastră vedem cum un proiect își are un ciclu complet de viață. Acum am văzut clar că s-a degradat destul de mult, nu mai este utilizată, însă pot spune că atunci când am realizat-o, beneficiarul mi-a urmat proiectul întocmai.

RN : Cinste lui !

RZ : Da, și a fost… trebuie să recunosc că a avut foarte mult curaj. Am plecat cumva.. deci dacă astea erau elementele pe care le vedeai de la nivelul ochiului, în primă instanță, o dată ce întrai pe terasă am aplicat ceva… ce sunt și eu sunt om ! – ceva legat de… un element cumva de modă, dar care își are o profunzime a lui. Se cheamă diagramele Voronoi. Diagramele Voronoi, care de fapt sunt o formulă matematică prin care celulele se aglutinează între ele în funcție de nucleul lor. Și atunci, pentru că avem o suprafață în care avem copaci, avem guri de aerisire de la parcare ș.a.m.d., le-am folosit, împreună cu alte puncte – bar, restaurant, ce mai aveam eu de pus acolo – ca să creez această țesătură de celule care… pentru că nimic nu era de fapt aleatoriu, toate aceste forme exagonale de acolo, ele de fapt imitau zona cumva de influență, aceste celule de piese care se strâng pe un teren. Și după aia am lucrat și pe verticală, în așa fel încât să simți un pic că trăiești, că nu ai o suprafață din asta plană de…

RN : Categoric, da, pentru că trebuie și de la nivelul străzii să-ți transmită ceva. Întrebare scurtă : în momentul în care tu ai creat diagramele astea Voronoi și te-ai folosit de punctele de interes de tip bar, punct, copac ș.a.m.d., le-ai creat tu pe baza intuiției tale de arhitect sau ai avut un soft care ți le-a generat ?

RZ :  Atunci nu era soft, acolo le-am creat eu. Deci efectiv am stat, am desenat, am tras bisectoare, am tras mediane și am reușit și am și am generat forma respectivă și cu un rezultat care într-adevăr pare că lucrează bine cu locul.

RZ : Se adaptează.

RN : Lucra…

RZ : Lucra… în continuare se mai văd foarte multe dintre… adică n-a fost demolată terasa, doar că nu mai e utilizată. Îmi pare rău că au eliminat de exemplu niște rampe… pentru că, pe vremea respectivă nu se punea atât de mult accent pe accesul persoanelor cu dizabilități și am zis : nu, vreau să am o rampă generoasă, în care se poată intra ca lumea, să aibă o înclinație normală, față de rampele astea care se adaugă așa, abuziv, acuma, doar ca să bifăm că avem o rampă. Și după aia am luat în considerare și vegetația existentă. Anumiți copaci erau clar invazivi, dar alți copaci se vedea clar că au fost plantați acolo. Beneficiarul uneori au zis : domnule, nu, că aș vrea să-l demolăm pe ăsta și am zis : nu, nu, hai să păstrăm cât mai mult din vegetație. Chiar am mai adăugat acolo unde puteam, pentru că parcarea nu era peste tot. Erau zone în care încă era vegetație, adică pământ natural și atunci am lucrat cât mai mult, am salvat cât mai mult din existent și propu propunerea, s-a mulat, s-a mulat frumos. Bine, partea amuzantă – au trecut deja suficient de mulți ani, n-o să-mi dea nimeni în cap cu chestia asta – când  am făcut copertinele…

RN : Rămâne între noi !

RZ : Rămâne între noi, exact ! Când am făcut copertinele respective, ele aveau o structură… am încercat să creez așa un fel de copaci minerali care să fie în ton cu amenajarea și în același timp să și acopere. Și aveam un sistem din ăsta de brațe frânte și, evident, trebui să mă consult cu ingineri. Am stat de vorbă. Numai că ei când s-au uitat acolo, au zis : eu nu-ți fac calcul la chestia asta, e mult prea complicat. Fiecare element din acesta, hexagonal sau poligonal, se prindea de niște stâlpi care nu veneau în jos, ei veneau înclinați în interior și frânți. ntei. Deci erau…

RN: Ca o floare…

RZ: Ca o floare, ca o ciupercă care trebuia ținută.

RN: Și cum ai rezolvat?

RZ: Am lucrat cu niște sudori de la șantierul naval.

RN : Vai de mine !

RZ : Țin minte că am am fost cu ei, eu le-am arătat desenul, le-am explicat, am stat și am poziționat cu ei fiecare stâlp în parte și am zis așa : domnule, astea trebuie să țină. Am învățat, ei m-au învățat să și sudez ! Și au stat, au prins și mi-au spus : ok, atâta dimensiune ține atâtea kilograme și…

RN : Și înseamnă că vopsirea s-a făcut ulterior sudurii?

RZ: Da, da, da. Deci totul a fost făcut direct pe șantier și ca să putem să testăm rezistența, efectiv cu niște oameni care… deci era o echipă ceva mai mare, de vreo șase-șapte oameni, am pus doi-trei oameni, mai mari, să stea pe structură, în timp ce ceilalți trăgeau de ea, să vedem dacă clachează.

RN: Să stea sus ?

RZ: Să stea sus!

RN: Wow! Și pe vârf, bănuiesc?

RZ: Da, da, da. Deci au stat ca să vedem dacă ține.

RN : Fii atent, întrebare : cine ți-a dat semnătura pe structura de la chestia asta ?

RZ : A fost o construcție temporară? Considerato drept construcție temporară. Și se vede clar că e temporară.

RN : Și, dacă e temporară, nu mai e nevoie de proiect de rezistență ?

RZ : Dacă ea este sub formă de dependință și n-are fundație, nu.

RN : Așa și tu ai ancorat-o de placa de beton a planșeului parcării de la Inter, nu ?

RZ : Nu, am creat niște tălpi foarte late dedesubt.

RN : Niște contragreutăți… Și peste ele ai venit cu…

RZ : Exact !

Rn : Să știi că a fost o provocare, lumea ar putea să zică : aaa, o terasă… dar uite că…

RZ : A fost mult mai greu din punct de vedere tehnic. Îmi dau seama că am avut extraordinar de multă răbdare, dar treaba este că timpul probează că… uite, se fac aproape 15 ani de când e acolo și în continuare au stat fără probleme. Aici… că de asta, când m-am cu inginerii de rezistență, când m-am consultat, în final am ajuns la cineva, doamna Neculcea, care – Dumneazeu s-o ierte!, nu mai este printre noi – dar care era genul de inginer arhitect, adică se vedea clar că înțelegea ce înseamnă pentru noi, ca profesie, ce înseamnă eleganța unui sistem structural : nu trebuie doar să să țină acolo, ci să arate și bine.  și cu ea. Mi-a zis domnule, nu pot, nu este erau mult prea multe elemente ca să mă apuc să recalculez, e fiecare și pe vremea aia nu exista eteazu sau cel puțin nu lucrau mulți cu programul prin care se calculează eforturile dar mi-a zis așa geometria pe care a ales-o are rolul de a contra contravântui totul și de a-l ține.

[00:13:03]
Deci ai ales o geometrie bună pentru că puteai să spargi eforturile în multe unghiuri în așa fel încât să nu existe un punct de stres direct ci se transmită eforturile prin foarte multe brațe. Stop deci tu vrei să spui că ele toate că eu nu mai rețin asta ele toate se atingeau în partea de sus nu da deci totul era adică era una dauna nu era ca un fel de șah petagonal hexagonal a și exact și ele practic se contravântuiau fiind lipite unele de celelalte înțeles acum da confeti fat-veau și unele te ca să pot să preiau și să preiau apele și tot adică să am scurgere pluvială ci ele erau acest am această placă hexagonală cu o formă aleatorie pare-le-cest nicio. Apele erau strânse prin niște burlane și după aia se duceau într-o canalizare, că de ce centru sau pe pe laterală.

[00:13:55]
Adică era totul mascat în așa fel încât să ai o suprafață fără să te perturbe în eu am reținut cădere sub era placa de beton și sub placa de beton mașinile de la intern parcare da și tu ai zis că înainte să faci terasa exista zonă cu vegetație. Ca să ai vegetație ar fi trebuit să fie vreun metru jumate de pământ sau așa exista. Deci placa aia de la intern era probabil extraordinar de groasă încât să susțină 1,5m de pământ cu grinzile. Parcări nu, da. Numai ca fiind doar un lucru de terase, n-am intrat în expertize. Între da, era, am zis pe toată suprafața asta pentru că cred că era de fapt o zonă de acces. Este accesul la parcarea în interului care vine din spatele Teatrului Național.

[00:14:41]
Da, știu și acolo exact pe acolo se intră și pe o parte din suprafața din din suprafața terasei exista această aceste cuza, practic direct pe placă a parcării, nu în anumite puncte. În anumite, în anumite puncte, în altele eram, eram jos și acolo am putut să fac niște pahare de beton, dar din astea fără fundații. A adică unde nu eram, unde nu erau. Deci am am compensat între cele două unde aveam plac, aveam talpă, unde aveam, ca să pot să fac dispersia efortului pe suprafață cât mai mare. Și unde aveam pământ am putut să pun un pahar de beton temporar, adică practic. Cu alte cuvinte este o terasă care din punctul de vedere al proiectantului de arhitectură și de rezistență vine cu următoarele provocări unu, trebuie să te așezi pe o placă de beton care sub o parcare sau te așezi pe o zonă unde ai pământ.

[00:15:35]
După aia ai de făcut niște structuri pe care ingienii nu ți le calculează. Trebuie să ai grijă cum evacuezi apele astfel încât să nu împri totul de burlane. Pai trebuie să ai grijă să contra-vântuiești toate chestiile astea. Selecții, sudor. O fac cu niște oameni de la șantierul naval pe cale gat la cap chestia asta, da, trebuie să recunosc că am fost bine atât a durat șantier, deci primele curățări și să termin acolo undeva pe la sfârșit ianuarie și am deschis în sfârșit de martie, am înțeles, a fost forta, job a fost, au fost două? Da, da, da, da, mergeam aproape zilnic acolo, ce copii era ai? Deci acuma dacă aș fi cuminte de acuma evident că aș face.

[00:16:18]
Mi-a plăcut proiectul și am ținut la el, da, aș fi pus altă altă militerie, dar asta e, știi, mă gândesc la cât efort am depus și ce a însemnat pentru mine ca om care încearcă să trăiască și a fost aproape gratis. Ce am făcut și cât de poc, ce ce se întâmplă în momentul în care?

[00:16:35]
Da, eram atât de doritor să fac un proiect și mi-a plăcut așa de mult încât mi-am pus propriile nevoi pe pe locul doi cu doi ori, dar s-a mers de proiectul acela îmi pare rău, s-a transformat de-a lungul timp, doar că asa este închisă sau și restaurant totul este închis, totul este închis, totul s-a închis acuma clădirea dacă nu mă înșel nu mai poate să primească public pentru că ori are o problemă de regim de regim seismic, știu că la un moment dat îi făcuseră o renovare, eu cel ce țin minte, dar așa bine cunoscut în Ștefan a a făcut proiectul de restaurare acolo și de consolidare, deci cel puțin de restaurare, foarte probabil că și consolidare, pentru că fiind un bun al primăriei nu cred că puteau să-l lase așa, însă interiorul a fost și acolo a fost o experiență foarte, foarte frumoasă.

[00:17:29]
Ce am făcut a fost o muncă de restaurare și completare a elementelor originale, pentru că eu când am ajuns acolo, restaurantul era cu tipic vânătoresc și intru acolo și erau totul plin pe pereți de animale împăiate, de capete de mistreți, de majori, ce vreți să facem aici și clădirea superbă ar deco impecabilă în exterior, în interior.

[00:17:55]
Deci că am ajuns într-o cabană bavareză de de vânătoare, dar ăsta era tipicul restaurantului, asta își dorea, acolo era ținta, însă beneficiarul a zis Domnule, nu, nu mai merge cu vânătoresc, vreau să fie altceva, să ne adaptăm la și atunci încep să fac operațiunile de curățare și mai întâi încep să îndepărtez tot felul de construcții de gips-carton care erau pe acolo și încep să descoper decorația ardeco originală mascată nu știu cine, adică probabil el sau cine fusese imediat după re-acoperise pur și simplu tot ce înseamnă decora de e că au păstrat-o, au păstrat măcar așa s-apăsa că o putem lua la dar au doar au acoperit-o și evident unele s-au și pierdut și atunci cele care s-au pierdut am încercat să văd ce informații găsesc eu despre poze originale încât să le refac asta o dată și după aia evident se schimbă, să schimb tot

[00:18:52]
locul interior care era cu tot felul de lambriuri de lemn, genul ăsta de imagine care era complet disonantă față de ce se arhitectura și după aia partea cea mai drăguță din tot proiectul RDUSĂ a fost partoseala. Da, acolo a fost în un experiment în care i-am propus ca atunci când pentru că trebuia să intrai la nivelul străzii și după aia coporai un set des de trepte și ajungeai în zona de subsorț de nisol și am zis ok, ce s-ar întâmpla dacă pe bucata asta cumva calci, intri cumva într-un București de altădată. Și am luat planul cadastral de la 1911 și împreună cu o echipă de vreo 10 studenți, cred în continuare, am făcut așa o mică stelă undeva împreună cu ei. Toată lumea și-a scris inițialele în pardoseală, pentru că am am făcut. Am pictat planul cadastral la o suprafață de 60 și ceva de metri pătrați, adică la spital, l-am pictat.

[00:19:53]
Deci cum vine noi am fămul primat pe un ceva, nu e pictat, ăla e făcut de mână. Toată suprafața a fost făcută de mână. Dar a fost un un moment atât de frumos în care evident, beneficiarul ne-a asigurat totul. I-am zis uite-o să vin ca să pentru că nu găsi. Nu găseai nimeni să se bage în chestia asta. Atunci am întrebat câțiva dintre studenți uitare, i-am zis și beneficiarul lui. Copiii ăștia ar trebui să fie plătiți pentru asta, ca și pe ce, pe ce am. Ce s-a făcut a fost așa. Deci noi mai întâi am de am izolat zona în care urmează să punem rășină, am turnat rășină, după care cu vopsea, înainte să punem stratul efectiv de protecție.

[00:20:32]
Noi am printat la scări foarte mult am de călcat toată lumea, am de călcat fiecare bucată, am făcut un grid și a pus după care oameni, bucate și a ta au pictat fiecare linie, au bucăți și ați dat lacul peste după aia am pus exact foarte fain trebuie să recunosc că efectul și acuma este că se s-a protejat foarte ma gen ochi poftim mai dori gen ochi aveam cărnuțe stăteam jos asta în muzică adică a fost ca o petrecere care a durat vreo 2 zile dacă lungă exact tot pitam și avansam, avansam, avansam și a fost bun 10 oameni lucrând dar mă cândopița ascultând niște muzică. Atunci a fost o așa a fost o măsură foarte plăcută, era spațiul ăla a fost, era almost. La final i-am pus pe fiecare să-și scrie inițiale-le acolo să avem așa.

[00:21:24]
Planul Cadasa a București, 1911 și dedesubt sunt inițialele noastre frumos voiam să aduc vorba, Robert despre o intervenție care mie mi s-a părut foarte inspirată de la tine. Este pe strada Constantin Esa cu galeria de Arterotember și Uzunov.

[00:21:42]
Este acolo un fel de mască din corten, probabil care este materialul acela care ruginește cât de cât omogen și într-un răstimp de foarte scurt, de două luni sau ceva de genul ăsta și este o portă foarte grea care se ridică la un moment dat ca să poți să intri în galerie și odată ridicată, ea devine practic zona asta, copertina de deasupra intrării, cum ai făcut să ridici și-l așa de greu adică unde sunt brațele alea că nu știu la porțile lui taică-meu de la curte sunt niște astea și avea trag de două uși din alea care sunt doar din profile metalice, asta cred că are cât jumate de ton mai mult ata nu 200t, 200 da a arată e adevărat ca un un un cortel este că este Cortel de Bărăgan, adică cum este Cortel de Bărăgan.

[00:22:33]
Este o placă de oțel pe care noi am dat-o cu apă oxigenată și am lăsat-o să se ori se ruginească după care am aplicat rășină pe ea ca să oprim procesul de rugină. Ști și bun? Serios ar trebui să ne adaptăm dacă nu mă înșel are vreo are două elemente odată are o grosime acum nu mai țin minte dacă de patru sau de 6mm, dar ramforsări pe spate. A fost un proiect dificil, da treaba este că nu a fost prima poartă. Noi am făcut un moca-ra unu la unu, deci inițial când am vorbit cu cei care făceau structura de metal, domnul Tembergo să facem două porți, le plătiți pe amândouă dar este nu doar pe una, una ne jucăm noi să vedem dacă ne iese, nu?

[00:23:13]
Cam așa a fost, cam așa a fost pentru că și clientul a acceptat experimentul, clientul a venit, evident că a acceptat, erau clienții de fapt m-miș-a-ratăm Bel și Duard Uzonoișa care aveau această galerie împreună și au zis erau un spațiu foarte mic, aveau nevoie de o piesă de rezistență și să așa vrem să avem siguranță. Vrem ca oamenii să se simtă protejați când că să am o zonă de protecție și vreau să am și reclame în zonă și să fie și reclama, să fie și reclame. Țin minte că mă mă tot gândeam la varianta de copertină și de închideri pe care încercam să văd așa și în magazinele vechi.

[00:23:49]
Firul forjat am încercat să fac diverse experimente și trebuie să recunosc că inspirația a venit odată de la o copertină foarte simplist făcută la un moment dat, care era și am zis interesant nu știu dacă a a fost voit sau nu, dar proporția acestui element pare că dacă ai întinde-o e la fel de el a fost gândit așa era pur și simplu o copertină care ieșea, dar pentru că au în au acoperit zona de sus și intradosu da, am zis ce-ar fi fost dacă aici avem o balama și s-a iat da și am dezbătut cat mecanismul l-ați băgat în sprânceam?

[00:24:23]
Așa și pecani-o custom nu nu este adaptarea unei uși de garaj așa deci am o întreagă tulumbă de rotativă care în mod normal a uș roiectul pentru chestia asta ca am minerii care erau în care făceau și montaj, deci era o firmă care avea ingineri implicați în producția de metal și de asta a trebuit să facem mai întâi un MOCA, iau și ne înțeves noi trebuie să ne asigurăm că poate să reziste sistemul și trebuia evident să avem două variante varianta în care deschiderea să se facă automatizată și deschiderea manuală să zicem nu știu dacă AE e pană de curent sau ceva, să nu dăm-i blocat acolo sau se că tri că a trebuit să facem o primă poartă doar ca să testăm fiecare element în parte și am testat ce sisteme de de rotații avem pentru uși de garaj, ce tipuri de USCE tip

[00:25:16]
de motor ca să poată să ridice pentru că de fapt chiar cum vine am această placă da de metal dar care este trasă de jos de niște cabluri de oțel care el întreagă în sus și atunci imediat se pliază. Tot altă întrebare ușile de garaj de obicei sunt două table subspi subțiri cu niște spumă înăuntru în timp ce chestia asta avea are 1t 200 mecanismul motorul trebuia să fie mult mai puternic, motor mult mai puternic, deci păstra strat principiu. Dar a înlocui motorul a înlocuit motorul, deci a trebuit să fie unul mult mai puteri. Transform ăsta ce ai făcut acolo? Da, da așa am putut să ne adică odată ce s-a făcut prim MOCAV am văzut că nu funcționează până un motor mai puternic a reușit să ridice. A avut vreodată vreo problemă clienții cu motorul sau cu ceva are mai fost încomen în probleme cu el și a trebuit să se facă mentenanță.

[00:26:04]
A fost un element experimental atât de experimental încât a trebuit să facem patent la LA pentru pentru sistem și după aia am fost contactat de o firmă din Statele Unite care face sistemul byphod. Ei aveau în sistem care foloseau în principiu asemănător sunt foi de sticlă, acuma era par în foarte multe locuri și care se strâng. Avem niște cabluri, niște elemente textile lată cu care ei tragderia are o singură balama și găsesc și sună. De ce au vrut să vă spună că seamănă cam mult. Inițial au zis că seamănă. Au vrut să cumpere patentul pentru pentru asta, după aia n-am mai fost contactați de ei. Probabil că principiile sunt similare și au fost mult mai mulți alții care făcuseră lucruri asemănătoare.

[00:26:49]
Lucrarea în sine este o unicat că nu are nimeni pe trei cum am făcut și marea majoritate sunt pe două pentru că este mult mai rapidă fără ar putea să fie o chestie care să meargă pentru o mulțime de vitrine din București. A aproape că ar merita impusă. Colegi de-ai noștri, arhitenți chiar țin-te și cu Lisa Iokina de la la Cumulus a aduc. Imediat după ce am terminat proiectul, m-a sunat și mi-a zis domnule, explică un pic, am vrea și noi să-l implementăm niște proiecte, evident dacă s-a implementat sau nu i le-am dat toate indicațiile și cam cum l-am gândit, dar oricum a trebuit să iau în considerare faptul că atunci când e pliat, dacă plouă cum se păreau să ampicurător să nu mi se scurgă.

[00:27:27]
Au fost niște greșeli că ăsta este experiment, ar trebui să învățăm niște lucruri, ar trebui să compensăm niște lucruri, trebuia să ne protejăm pentru rugină, anumite leme că de fapt asta am avut poarta care acuma se vede complet uicinită și cortenia inițial era un placă de oțel lucioasă ca orice bucată de metal pe care noi am lăsat-o să se expună. Ideea inițial era să facem din partea asta pentru că e o galerie de artă să arate și ca o piesă sculturală corect și atunci o să lăsăm să nu fie ceva dur ca metal și să fie zona asta ușor ruginită și după aia cine o să meargă acolo să vadă că am continuat cu niște elemente din o țări din oțel oxidat pe pe următoarea galerie care vine vine lângă ea, de acolo sunt niște elemente mult mai mici și care cumva sunt mult mai discrete, pentru că sunt în interiorul unei clădiri vechi.

[00:28:13]
Da, sunt ca niște ăsta parasolare metalice, dar uginite, poarta în sine. Inițial a plecat de la această această foaie de oțel complet lucioasă și a noi, dar voiam să avem o imagine structurală, să fie un metal oxidat, să fie să pară a bronz cumva și iniția. Am lăsat să oxideze natural și ne-am dat seama că o oxida asimetric. Anumite zone erau mai expuse, porozitate a metalului, îi spunea la aer și la apă diferit. Și atunci părea că a pete și am zis nu, nu-i ok. Am repolișat totul și după aia am dat, efectiv am dat cu apă oxigenată peste ea și am am controlat rugina în așa ca oxigenat declanșează ca un fiu de catalizator pentru procesul de da, da, da, da, deci te asigur că ai o expunere pentru că are și prezența oxigenului, nu doar a apei, care este mult mai activ.

[00:29:14]
Atunci ții sub control rugina și efectiv ruginești cum vrei tu. Și am am făcut suprafața asta după aia, evident că voiam să oprim procesul de oxidat pentru că eu oricum eu aș fi ruginit în mod normal, dar aș fi ruginit haotic și ar fi arătat că e pătată. Este un material, da, și atunci, după ce am ajuns în nivelul de oxidare pe care ni l-am dorit, a urmat o curățare, o periere ca să eliminăm tot ce înseamnă impuritățile mari din oxid de fier și după aia am dat un strat de rășină peste toată suprafața și atunci am am oprit procesul de rugină. A rămas doar că ca la un tatuaj, zile despre experiența ta? Robert cu organizarea anuale de 7 ani, da, da, da.

[00:29:58]
Aici a fost invitația lui Emil Lemilivănescu, președintele Ordin Renților București și noi noi ne știam de foarte mult timp și mergeam pentru că cumva aveam cunoștințe în comune cu cei de la IGLU care mai organizau evenimente ș.a.m.d. Cumva făceam parte din acel grup de arhitecți care erau mai bun de ieșeam ieșeam la avarii, evenimente și pentru că aveam un pic de experiență pe partea asta de organizare de evenimente și avem un feedback cu foarte multe alte tipuri de eveniment, mi-a zis domnule, uite, nu ai vrea să ne să ne ocupăm împreună de de anuală și am zis ok, anuala este copilul lui, l-a pus pe pe picioare pentru că el s-a ocupat de anual, el a fost comisarul anuale cu alți 8 ani de zile înainte să devină președinte. Ce a fost cronologic? Întâi comisarul Ivănescu, abia după aia comisar sătesc.

[00:30:57]
Exact, deci exact e o titulatuă, o titulatură internațională, deci așa se da, deci pentru orice coordonator. Deci comisia, un comisar, asta e, adică nu noi este că am căutat noi să vedem ce denumire a, b, SE și practic, în toți anii ăștia, care au fost lucrurile care ți-au a dus cea mai mare satisfacție? Ce ce te-a motivat? Ce ți-a plăcut cel mai mult? Mi-a plăcut că am putut să fiu parte din mecanismul prin care noi am putut să odată să-i răsplătim pe colegii noștri care au făcut niște proiecte de arhitectură de calitate și după aia prin cunoștințele noastre, prin modul nostru de a fi sociali, de a crea o serie de evenimente care să ne pună pe noi ca breaslă, într-o altă imagine către către tot ceea ce înseamnă spațiul public, pentru că cumva suntem încă într-un proces, dar cred că este, deja începe să se sedimenteze, dar după Revoluție poziția arhitectului era una foarte ambiguă.

[00:32:03]
Da, avem înainte de înainte de Revoluție erau centre de proiectare, da, dar unul simplu nu știa ce înseamnă un arhitect, nu avea acces la arhitect. El a începe să apară, dar în continuare este ceva nedefinit, este doar cel care îmi de niște ștampile și mă lasă, le vine împreună cu constructorul să-mi fac casă cum vreau. Este doar o altă durere de cap birocratică pe care statul mi-o aruncă în cârcă ca să-i mai dau bani unuia. Și această imagine evident că depreciază foarte mult, la fel cum este și interacțiunea cu administrația publică, în care noi putem să venim cu caracter consultativ pentru anumite tipuri de decizii. Noi nu suntem de o instituție de funcțiune publică, suntem de utilitate publică. E o diferență de nuanță. Pur și simplu deservim societatea prin competențele pe care le acumulăm. Treaba este că, de exemplu, pentru autorizație de construire ai nevoie de dovadă de la ordin.

[00:33:03]
Da, nu ai nevoie de aviz la ordin, dar gradual, rolul, poziția arhitecților în cadrul formării scoate încete. Se îmbunătățești și prin anuală, prin crearea unor evenimente de o anumită învergură, invitând oameni din toți spectru spațiului public, adică administrație, beneficiari, clienți, primindu-i pe toți. Adică un proiect nu este, cum povesteam și de proiecte mai devreme. Nu sunt doar eu, sunt niște ingineri, sunt niște oameni dedicați, oameni care știu anumite elemente, meserie cu care am putut să fac niște lucruri și un proiect în pro. Un proiect de arhitectură reușit nu este doar în mâna arhitectului, este mâna unui întregi echipe, ingineri, constructori, meseriaș, beneficiar, tot trag pentru că eforturi vor fi peste tot. Știi, vorbeam mai devreme de timpul pe care l-am depus pentru un proiect și mi s-a părut. Acuma mă gândesc în retors pe cast enorm de mult timp. Un proiect.

[00:33:58]
Da, da, așa este un proiect bine și dacă toată lumea implicată în proiect face același lucru, atunci poate să iasă o chestie foarte, foarte frumoasă. Și noi am încercat în toți acești ani să sprijinim, nu doar arhitectul, evident că trebuie să-i recunoaștem și mai ales relația societății cu arhitectul exact și evident că ne-am dorit să general face treaba asta și o face într-un mod foarte inspirat, pentru că comunică oamenilor prin imaginile proiectelor care sunt premiate, comunică oamenilor despre cât de frumos, cât de interesant, cât de atrăgător poate să fie spațiul ăsta care nu este comun tuturor. O fațadă, o volumetrie, o piațetă, toate lucrurile astea care fac orașul ne ajută să ne apropiem orașul, să-l simțim că e al nostru și că apreciem anumită colfure lui. Asta e principala mea satisfacție, cumva că pot să fac parte din acest proces în care putem să fim acolo.

[00:34:57]
O dată arătăm opiniei publice, e considerăm noi ca breaslă, că este valoros. În urma unui proces foarte transparent de judecată, pentru că noi avem nu doar un juriu internațional care nominalizează pe baza proiectelor, dau niște note, după care ei, fără să știe identitate, arhitecar, doar doar se duc pe baza proiectului, să dau niște note și noi, pentru că e o limită, noi dăm un câștigător pe secțiune și avem o serie de nominalizări, trei-patru nominalizări, care sunt doar nominalizări, nu pinuesc decât acest titlu de nominalizare, iar după aia pe acești nominalizați toți. Deci să zicem că din cinci nominalizări, unu o să fie câștigători, dar încă nu știm, pentru că noi doar am dat note mari pe baza proiectului, după aia vrei să ascultăm și povestea arhitectului și avem ce ceva ce se cheamă public patch tai?

[00:35:45]
Ziua în care toți autorii proiectelor nominalizate își prezintă verbal proiectul în fața juriului sau facem înregistrare și o trimitem juriului, dar de obicei ne strângem cu toții și durează vreo cinci-6h toată, toată distracția, astea sunt foarte multe și lucrăm pe avem 16 secțiuni, lucrează mai mulți curator simultan, dar își pot au ocazia să-și prezinte direct și în funcție de prezentare, de obstacolele proiectului. Fiecare proiect vine multe, multe pe dureri de cap. Atunci după asta juriu poate să ia o decizie finală. Ok, am înțeles și pot să dea să dea primul, dar măcar le oferim arhitecților șansa să-și prezinte proiectul, să-și spună povestea exact ceea ce ce se întâmplă și acuma este comunica că dacă noi nu știm să nu, nu ne dezvoltăm capacitatea de a comunica ce gândim, ce vrem să facem, n-o să fim ascultați.

[00:36:40]
Trebuie să dezvoltăm și acest ament și știu că sunt mulți colegi de-ai noștri care sunt extraordinar de dar cale-s în față de asta și avem acest podcast pentru că sunt o mulțime de povești interesante care trebuie spuse și la oamenii în spațiu încercăm să facem chestia asta, fii atent în mică paranteză la un moment dat am văzut de curând încă un documentar despre Trump. Pur și simplu, personalitatea asta a lui histronică mă intrigă așa și mă fascinează. Și spunea că era la inaugurarea unui pod care se făcuse în New York și persoana care concepuse podul ăla. În momentul în care s-a deschis podul, bineînțeles, a venit primarul, s-a umflat în pene, erau doi-trei oameni din zona business-ului care erau și ăia cu pier, așa și zice.

[00:37:25]
într-un colț stătea aritectu care gândise sau structuristu Trump spunea că el fusese surprins decât de dat la o parte apărut în situația aia, omul din capul căruia ieșise podul ăla fantastic care era un pod care era niște performanțe, structura a ieșite în comun și atunci trag și-a luat o notiță pentru orice lucru, asigură-te că ești băgat în seamă de două-trei ori mai mult decât mediile tele tare ca mitei o să fi lăsat de-o parte și asta este o lecție bună mai ales pentru noi pentru orități trebuie să să dezvoltăm pe acest lucru pentru că altfel da, din păcate sunt multe cazuri în care munca asiduă unor echipe dedicate nu pare în spatele marile ato creatorului din spate care se va da cu la la final bun fiară dat fiind faptul că tu nu prea poți să ieși în evidență cu lucrurile pe care le faci, nu poți să ajungi cu ele anuală.

[00:38:22]
Cu ce trebuie ocupat în ultima perioadă au fost dacă începutul, începutul, amprenta studio a fost în zona de design interior era cel mai ușor. Imediat ce termin în facultate sunt proiectele cele mai accesibile și grad gradual am intrat în proiecte mai mari de interior, iese design. Am lucrat către exterior acuma evident că am ajuns la niște proiecte care reprezintă construcție, proiecte de arhitectură cap-coală împreună cu echipa mea de ingineri, colaboratorii mei pe arhitectură, proiecte de de sine stătătoare, însă foarte variate, adică am în minte. Acuma avem trei proiecte care derulează. Unu care este un simplu bloc de apartamente, foarte mic, drăguț, compact, cu limitările urbanistice pe care le știm, care răspunde tehnic, dar decent circumstanțelor. Următoarele două proiecte sunt mult mai interesante cumva la nivel de impact vizual, și anume am restaurare a unui mobil pe chiar pe malul Dâmboviței, aproape de Operă, unde am luat o casă de un mic palat ne-românesc, făcut în 1903.

[00:39:37]
Șase unde am avut mare noroc ca beneficiarul să-și dorească doar restaurare a casei. Adică n-a fost ceva gen am această casă, aș vrea să-mi păstrez doar fața ta în spate. Vreau să-mi faci un plus. Două zecia, da, da, cum s-au, cum a mai făcut foarte mult și ar fi și fost foarte dificil să răspunzi la o astfel de temă, chiar dacă ai fi acceptat comanda, este e o zonă urbanistic delicată, foarte delicată, dar te afli că arhitect într-o anumită poziție. Ți se de o temă care intru într-o zonă gri din punct de vedere etic, profesională. Cum reacționezi la ea? Aș zice este o clădire valoroasă. Aș vrea să lucrez cu această clădire. Beneficiaru zice da, e valoroasă, dar eu vreau să fac un profit. Deci și eu să zic că domnule, nu știu, trebuie să facem cumva să maximizăm. Știu să zici, domnule, nu, dar clădirea este foarte valoros?

[00:40:29]
Zic o fi foarte valoroasă, zice beneficiarul da, eu nu câștig din acest proces, mă costă enorm, da, și n-am un profit. Și atunci sunt două lucruri. Poți să zici îmi pare rău, nu fac eu nu vreau să fac eu parte la mutilarea acestei caz sau prefer să fiu eu că romutilează cu cu un spirit de răspundere și să am grijă că se nutilează cât mai puțin. Da, ăsta e un răspuns foarte greu.

[00:40:55]
Da, pentru că nu, nu ai cum să-l dai direct acolo, însă am avut norocul ca în această situație bine mai există și varianta a 3-a blochezi peste tot, zici ok, dai un telefon, hai să clasăm un ment și da, nu, nu e, nu, nu mai zic doar că este o decizie grea, însă ceea ce mi-a plăcut, ceea ce mi-a plăcut aici este o dată că nu beneficiarul mi-a zis, vreau doar să protejez această casă, însă am descoperit o casă care a fost naționalizată unde proprietarul inițial nu știu ce s-a întâmplat cu el. Cert este că acolo au fost mutate alte familii care dintr-o casă erească cu organizată pe anumite principii de fast, de confort, de de ori de celălalt un un partid ionat au tăiat, au făcut ici-tu pe vechi. Dacă da s-ul și ceea ce a trebuit să fac este o dată să identific mai întâi cu adevărat să fac diferențierea între modificările vechi și cele noi.

[00:41:52]
Unele se vedeau imediat, dar după aia ceea ce am descoperit în arhivă este modificări între ideea originală a arhitectului și aici ce arhitectul a modificat pe parcursul șantierului propriei case. Sunt mari diferențele nu erau mari, dar erau a schimbat anumite poziționări de ferestre, alte decorații și tot și unde a fost. Challenge u cumva este ce fac realizez pentru că aveam totuși atât de mult fusese abrtizată casa în perioada naționalizării încât era zonă în care aveam libertate și am zis ce fac? Merg refac viziunea arhitect-ului inițială din proiect sau proiect original și cum cum ai procedat? Am ales o variantă hibridă în care evident că trebuia să țin cont de niște realități structurale ale clădirii, dar practic ai mers mai mult.

[00:42:48]
A mers inițial viziunea inițială, acea aștept și partea cea mai interesantă cu care m-am confruntat eu pentru prima oară a fost sistemul de consolidare, pentru că fiind pe malul Dâmbovițe evident că avem, avem probleme de avem probleme de stabilitate și am avut tasări diferite în anumite puncte, deși casa stătea destul de bine și avem destul de bine construite, părți din terase începuseră să se lase la parter pentru că aveau tasări diferite și a trebuit să refacem. Dar cum faci cum consolidezi o casă veche? Ce te apuci? Să tragi betoane pe interior? Uneori ești nevoit să faci chiar să ledecătur face. Aici am făcut altceva. Am săpat dejur împrejur, am făcut niște subsidieri ca să stabilizăm bordura casei, cum ar veni centura. Însă în interior și aici îmi pare bine, a costat semnificativ. Este profund invizibil, dar ăsta era și scopul să fie invizibil.

[00:43:46]
Am făcut un sistem de carotări verticale, orizontale și transversale, așa în care am introdus mai întâi tiranți metalici și după aia s-a făcut injecție cu o masă neutră chimic de monolitizare. E ca și cum am făcut o rețea de stâlpi și green de beton în interiorul zidăriei de cărămină. Fiecare perete a avut parte de o cusătură, așa cusător, așa o cusător, după aia încă una, așa că cu beton și am creat-o o un schelet de beton. Ei a fost chestiile astea este este o operațiune costisitoare, foarte costă-mi imaginezi doar îmi imaginez de ce fel de carotă ai nevoie? Să perforez înălțimea, să zicem, pe două-trei niveluri, nu a unui perete șase-7m, da, am avut turnă, că una este un SE. Seamănă foarte mult cu Vina Vinaminovici. Imobilul și în zona de turn a trebuit să pat mult ajuns, bun expert aici.

[00:44:47]
Pentru mine a fost un experiment tehnic care era cunoscută doar că este destul de cosisitoară. Dar da, aici trebuie să recunosc că a fost o performanță tehnică, pentru că nu se afectează sub nicio formă grosimea zidurilor. Da, nu ai o betoane peste betoane, că de multe ori ai cămășuiri în care cu clasă, cu armătură se grom fac îngroașă peretele aici stâlpii de beton în interior îți modifică geometria interioară. Aici nu aici de exact găsești casa așa cum e și nu vezi niciun fel de intervenție. Vor fi, exista niște elemente metalice pe capăt, dar poți să fie foarte discret, masca și treaba este că de la o clădire RS doi, acuma am adus-o la RS Patru, adică e ca o clădire nouă. I-am mai dat cel puțin 100-150 de ani de viață fără intervenții.

[00:45:38]
Mă bucur să aud că ai pus numărul la salvarea uneia dintre lucrurile care îl cătuiesc, peisajul ăla, frontul ăla de-a lungul Dâmboviței, care pe a lucru neglijat în București și despre care sper că la Moldava putea să se refacă. După ce am făcut acel proiect, proprietarii unei case învecinat, un pic mai încolo, m-au contactat și ei pentru acela pentru a-și face casa. Ei ar fi vrut și mai mult, dar parcă am cumva am discutat cu ei legat de ceea ce înseamnă această hiperextensie și cumva păreau a fi de acord. N-a mai continuat discuțiile cu ei. Deci nu știu rău a fi de acord, că își doresc doar o consolidare, o refacere și doar să-și rearanjeze casa. Încep să văd un tren și asta vedem și în cadrul anuale. Cumva fac acuma legătura că încep să apară din ce în ce mai mulți beneficiari care își dau seama de valoare a clădirilor istorice pe care le avea în posesie.

[00:46:31]
Nu este radical, însă din păcate da. Asta e natura noastră. Numai în urma unei traume, unor lipsuri ne dăm seama de ce am pierdut și după ce s-a distrus foarte mult din București, oamenii încep să pună altfel problema. Da, zic, domnule, avem ceva valoros, poate că atunci acel lucru valoros trebuie să-l să-l păstrăm. Și văd că observ acest trend ușor timid. Poate că noi cât ne-am fi dorit, dai acolo e un început, ăsta era cel de la proiect și ultimul proiect de care spuneam este acest butic hotel la care lucrez. Sunt în ultima etapă de avizare, mai trebuie să ne mai vină doar de din partea celor de celor de la ISU aprobare. Am trecut printr-o serie de verificări, de discuții cu ei și acuma chiar stăm la sfârșit.

[00:47:15]
Pe partea de Lipscani care merge către Sfântul Gheorghe pentru că Lipscan trece prin centrul vechi, trece prin pasajul la timp, da și continuă Lipscani pe partea cealalta și acolo este o relație, adică e o clădire care face parte dintr-un parcelar vechi înainte să se traseze. Acuma mă gândesc la legătura cu primul proiect cu restaurante de care ziceam așa când a fost făcută traba stradal în 1911, aia pe care am desenat-o la restaura la sta bulevardele care au au tăiat din țesutul urban vechi. Și acuma pe bulevardul pe iciobrădianu apar apar niște resturi din clădirile din curțile interioare ale clădirilor care nu erau la stradă, nu ero la bule, dar prin tăiere s-au expus. Da, și acolo o să fie un hibrid între o clădire veche și păstrăm fața da veche, frumoasă, fața de eclectică de început de secol 20, iar în spate, unde sunt doar niște spații tehnice cumva și este o arhitectură complet nestudiată.

[00:48:17]
Acolo o să există o demolare parțială în care vom face o clădire nouă, dar care să țină cont de celelalte două clădiri învecinate și avem tot așa, o clădire neoclasică pe plus unu, lângă însă și asta e provocarea proiectului. Lângă avem o clădire art deco de pe plus 11. Și cum faci medierea între cele două? Nu este caz de pus. N-a fost nici caz de PUD, pentru că suprafața este mică. Este o clădire destul de mică, ne-am bazat doar pe ce protejată da, și acolo evident că trebuie să obținem aviz de la Ministerul Culturii. Și a trecuturi deja am obținut acolo. Ceea ce am făcut este să preluăm elementele, niște elemente din clădirile imobilului de raport, făcute pe bulevard, în care noi plecăm odată de la înălțimea existentă pe care o are glădinea noastră și după aia avem o retragere succesivă ca să putem să facem acordul cu cealaltă.

[00:49:14]
Citit foarte ciudat. Este un sit trapezoidal care leagă această, acest calcan foarte mare al clădirii interbelice mari și această clădire neo-clasică mai mică. Și acordul ăsta e greu, dar mergem într-o zonă media și după aia ne racordăm sus. Acolo e discret dar în același timp față de ceea ce acum o fațadă antipatică o să devină o fațadă care participă la la bulevard și dacă avem noroc și cumva ne înțelegem și cu vecinii noștri să putem să amenajăm și spațiu din față, spațiu din față care a fost rezultat în urma tăierii date de bulevard și putem să facem o mică piațetă, cam ama exagerez un pic de cum este în parțelona la menita diagonal acel bulevard care generează niște micropiațete și poate că reușim să facem și acolo un mic spațiu public. Ne-a gata și vânt în pure mulțumesc mult de tate domnul Nata sper că și de data asta ați găsit ceva interesant la discuția noastră.

[00:50:15]
Eu am fost gazda voastră. Radu Negoiță la oameni în spațiu ne vedem data viitoare. Salut.