Încălzirea cu lemne – ce avem de făcut

O decarbonizare treptată

Pe măsură ce se modifică legislația care încearcă să optimizeze eficiența energetică a clădirilor, apare și un curent contestatar, ceea ce este oarecum firesc, dar creează o confuzie dăunătoare. Este stigmatizat in corpore întregul trend ecologist european, afirmându-se că se dorește imediat eliminarea sau diminuarea până la limite insuportabile a unor surse de energie convenționale pentru încălzirea clădirilor (lemn, gaze naturale, petrol, cărbune etc.), forțându-se implementarea unor soluții nepoluante, dar mai scumpe ca investiție – panouri fotovoltaice, pompe de căldură sau eoliene. Lucrurile sunt ceva mai nuanțate.

În România, statisticile arată o situație particulară în peisajul european, aproape dramatică: sobele și cazanele cu lemne sunt prezente în aproape jumătate dintre gospodării și în peste 80% dintre gospodăriile rurale; o schimbare radicală în această zonă ar trebui să lovească frontal întreaga economie românească și să creeze probleme fără ieșire. Românii nu își pot permite o extindere atât de amplă și rapidă a rețelei de aprovizionare cu gaze naturale, iar curentul electric, ca sursă de încălzire, este în continuare prohibitiv ca preț, dată fiind puterea de cumpărare. Situația pare și mai dramatică în contextul scumpirilor la gaze naturale și energie electrică.

Referitor la documentele PNRR, trebuie spus că nu se interzice nimic concret. Se stipulează doar că România trebuie să urmeze un plan de decarbonare (sau decarbonizare, cum doriți să-i spuneți) a sistemelor de încălzire a locuințelor și de reducere a impactului acestora asupra mediului prin câteva măsuri care în alte țări sunt firești de decenii, iar la noi sunt slab reglementate:

- Guvernanță corporativă pentru operatorii de termoficare, adică o responsabilizare a acestora în fața autorităților centrale în legătură cu emisia de fum și gaze toxice, respectiv retehnologizarea lor pentru o eficiență mai bună; cărbunele, un combustibil foarte poluant, trebuie înlocuit treptat cu alte surse de cogenerare - gaze și variante regenerabile;

- O revizuire a legislației privind trasabilitatea și sustenabilitatea biomasei printr-o nouă strategie forestieră – ar trebui să ne bucure această prevedere, pentru că tot ne plângem de tăierea haotică, ilegală a pădurilor, fără să știe nimeni de unde provine lemnul care arde în sobe;

- Diversificarea mixului energetic cu ajutorul altor surse de căldură (nu doar cu biomasă, adică lemn) - practic, biomasa trebuie redusă prin adoptarea în timp și a unor variante de cogenerare mai ecologice începând cu 2023; nici nu era nevoie să se mai insiste pe această temă, întrucât avem o lege privind performanțele energetice ale clădirilor, republicată în 2020, respectiv noile standarde nZEB valabile de anul acesta, care stabilesc destul de clar tipurile recomandate de combustibili și de cogenerare pentru a putea construi, renova sau moderniza o casă (eventual pentru a o vinde, cu certificatul energetic aferent).

Cât de ecologică este arderea biomasei

În primul rând, trebuie spus că biomasa, din care face parte și lemnul, conform legislației în vigoare, este considerată o sursă de căldură regenerabilă. Timp de câteva decenii, copacul înmagazinează o anumită cantitate carbon pe care o poate elibera apoi în atmosferă prin ardere (oxidare) sau degradare, sub formă de CO₂. Același lucru se întâmplă și cu celelalte tipuri de combustibili pe bază de biomasă: peleți din rumeguș, brichete din rumeguș, fibre vegetale sau deșeuri din celuloză/hârtie, știuleți de porumb etc. Practic, arderea acestora este neutră din perspectiva emisiilor de carbon. Nici nu se poate compara cu combustibilii fosili, formați în milioane de ani și care, cu probabilitate destul de mare, nu se vor reface în următoarele alte milioane de ani. Totuși, este cunoscut faptul că arderea lemnului produce nu doar CO₂, ci și alte substanțe poluante, dăunătoare sănătății omului sau cu efect de seră: microparticule, funingine, hidrocarburi poliaromatice, dioxine, oxid de azot, monoxid de carbon. Acești compuși rezultă, în diverse proporții, la arderea oricărui combustibil care produce energie primară (care nu a fost supusă niciunui proces de conversie sau transformare).

Problema nu este deci a emisiilor, ci a eficienței energetice. Cine cunoaște cât de cât realitățile românești, știe că majoritatea echipamentelor de încălzire cu lemne sunt de fapt sobe de teracotă sau zidărie ceramică, realizate artizanal, fără respectarea niciunui standard privind randamentul. Cele mai clare reglementări provin din zona coșurilor de fum, dar în rest avem prea puține norme. Sobele vechi pot fi modernizate sau înlocuite în timp cu variante de actualitate, fabricate de producători specializați, care pot oferi documentații clare privind eficiența arderii, emisiile și siguranța exploatării. Periodic citim știri cu accidente tragice care implică utilizarea unor surse de căldură improvizate sau prost întreținute. Teoretic, toate acestea ar trebui omologate și avizate de ISCIR, dar... cine poate spune câte asemenea echipamente au fost evaluate vreodată?

În orice țară civilizată, și nu doar în Uniunea Europeană, există un control strict în acest domeniu. Dacă în Canada, de exemplu, arzi în sobă alt combustibil decât cel declarat, poți fi amendat cu o sumă de cel puțin 1.500 de dolari, iar nerespectarea unor reglementări în domeniu de către agenții comerciali care produc sau vând sobe, șeminee sau cazane pe lemn este considerată infracțiune, deci trece în regimul penal.

O altă problemă este tipul și calitatea lemnului; se arde orice și oricum: lemn de cea mai bună calitate, rezultat din tăieri ilegale, dar și lemn umed (care nu oferă randamentul optim), sau deșeuri cu conținut mare de substanțe toxice care se degajă în aer. Există o tendință de orientare către folosirea brichetelor și peleților, care valorifică cantități mari de deșeuri din industria lemnului, din exploatarea forestieră (crengi tocate) sau agricultură (paie, tulpini de floarea soarelui sau porumb) care, altfel, s-ar irosi și ar polua mediul. Legislația Uniunii Europene nu stigmatizează arderea biomasei, ci chiar o privește din anumite puncte de vedere ca variantă de tranziție de la combustibilii fosili la surse de energie mai ecologice, precum panourile fotovoltaice, pompele de căldură, eolienele, care până în 2030 ar trebui să reprezinte 27 % din energia produsă pentru încălzirea locuințelor. Nu în 2023 și nu 100%, așa cum încearcă unii să alarmeze.

Există pe plan european o întreagă industrie demnă de luat în considerare, cea a producției de echipamente pentru încălzire cu biomasă – cazane care încălzesc apa și o recirculă prin calorifere sau o direcționează pentru utilizarea ca apă menajeră, recuperatoare de căldură, boilere, puffere care optimizează distribuția agentului termic, șeminee, termoșeminee ș.a.m.d. Acești producători obțin prin cercetare și automatizare performanțe deosebite, atingând uneori randamente superioare centralelor uzuale cu combustibili fosili. Este greu de presupus că această tehnologie va fi aruncată pe Apa Sâmbetei în viitorul apropiat. Este însă, de datoria noastră, să o adoptăm, pentru a proteja mediul, indiferent de legislația în vigoare.