Construita in cartierul rezidential Ijburg, in imediata apropiere a orasului Amsterdam, casa Rieteiland se remarca prin volumetria invaluita in panouri de sticla si aluminiu.
Proiectata de Hans van Heeswijk, locuinta ofera familiei perspective spectaculoase spre ocean, camere ample, cu inaltime dubla de nivel si legaturi directe cu terasele exterioare amenajate.
Spre vest, acolo unde se afla faleza si parcurile, cladirea este integral inchisa cu panouri mari de sticla, fixe si glisante. In acest fel camerele beneficiaza de lumina si privelisti interesante, creand o legatura vizuala cu mediul inconjurator. Fatada orientata spre strada a fost finisata cu panouri orizontale, perforate, din aluminiu care ofera interioarelor protectie si intimitate. Unele din aceste panouri pot fi actionate automat lasand libere ferestrele astfel incat zonele respective din locuinta sa poata fi luminate si ventilate natural.
Cu exceptia spatiului destinat biroului, celelalte camere au inaltime dubla de nivel si aproape nici una nu are pereti de compartimentare care sa ii delimiteze clar suprafata. In zona centrala a casei a fost amenajat un nucleu care contine spatiile de serviciu precum grupurile sanitare, spatiile de depozitare, ghenele de instalatii si un mont-charge.
Accesul la etaje si intre camere se face prin intermediul a doua scari deschise, una dintre ele ajungand pana la terasa in aer liber amenajata pe acoperis.
Ca si cum imaginile spectaculoase catre imprejurimi nu ar fi suficiente, terasa de pe acoperis le ofera membrilor familiei un loc unde sa poata adormi sub cerul instelat si unde se pot racori respirand briza oceanului.
Aceasta casa nu ar fi rentabila daca ar fi fost construita in alta zona cu altfel de clima si daca nu ar avea implementate o serie de strategii care sa urmareasca reducerea amprentei de carbon. Desi suprafata vitrata este semnificativa, sticla folosita este tratata pentru a realiza un sistem termoizolant, cu eficienta ridicata.
Zonele expuse la razele soarelui au fost protejate fie pe exterior sau la interior astfel incat atmosfera de la interior sa nu devina sufocanta. Ferestrele mobile amplasate in zone opuse din casa, precum si lipsa peretilor de compartimentare permite ventilarea naturala a interioarelor folosind briza racoroasa care vine dinspre faleza. Incalzirea se face cu ajutorul unei pompe de caldura, iar pardoseala masiva din beton asigura masa termica pentru inmagazinarea si distribuirea treptata a caldurii. Panourile solare montate pe acoperis ajuta la producerea de energie.
Mai multe informatii gasiti pe www.archdaily.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa