Orasul in asteptarea Sarbatorilor
Miroase imbietor a vin fiert cu scortisoara, a carnati cu usturoi perpeliti pe gratar de carbuni, a castane coapte si a tot felul de dulciuri mai mult arse decat topite (dar banuiesc ca e doar vata pe bat, ca acadelele nu miros). Un cor infrigurat canta in apropiere ceva colinde. Nu reusesc sa vad cantaretii din cauza multimii. Casutele verzi impodobite cu ghirlande si in care se vand nu doar preparate culinare, ci si obiecte traditionale sau podoabe de sarbatoare, butoaiele-masuta, instalatiile cu beculete, bradul urias, impodobit, stralucesc la propriu, desi noaptea s-a lasat de vreo doua ore... E o atmosfera ca de mica poveste aici, la Bucharest Christmas Market. Si uite ca am banuit bine cand am spus, acum vreo doua saptamani, ca zona pietonala de la Piata Universitatii, cea lasata atat de golasa din punct de vedere arhitectural, a fost gandita ca spatiu pentru targuri si evenimente... Un scop comercial, dar pe placul multimii care se aduna aici cu mic cu mare, in pofida frigului si isi cheltuieste cu veselie banii, indiferent de preturi. Daca-i bal, bal sa fie...
Pentru ca tot e decembrie, iar Sarbatorile sunt chiar dupa colt, imi las luciditatea intr-un ungher al mintii (sa se odihneasca la caldura) si ma hotarasc ca de data asta sa scriu despre partea frumoasa, cu iz de miracol, a povestii despre oras. Renunt la gandurile despre banii publici, la amintirile despre ce fel se obtin autorizatiile de la primarie, la introspectii, si ma amestec in multime, cu ochii doar la ce este acum si aici, la suprafata, nu in profunzime. Lumini...
Arhitectura si spatiul public au si ele o vreme a lor in care, in pofida frigului si a umiditatii, a cenusiului de afara, incep sa arate a poveste. Aici, chiar in centrul Bucurestiului, este interesant de remarcat cat de mult poate fi schimbat un spatiu doar prin iluminare (si sa nu uitam de proiectiile cu acadele si prajiturele de Craciun pe fatadele acum un pic paradoxale ale cladirilor istorice de la kilometrul zero).
Intreresantul joc de lumini de la Univeristate este continuat si pe bulevard. Luminile de pe Magheru, care incepusera sa-si cam piarda din farmec in ultimii ani, ofera din nou un spectacol aparte, cu textura lor ca de lampioane asiatice, dar in forma de clopotei. Atarna ca niste fuste luminoase, intarite pe corsete de sarma, de-a lungul intregului bulevard, iar vantul puternic le misca tepene, maturand cu poalele luminii lor discrete masinile care trec pe dedesubt. Dincolo, la Sala Palatului, inteleg ca e iarasi un targ de Craciun. Si aici, pe trotuarul de vizavi, la Coltea, e un targusor (sau poate o extensie a „Bucharest Christmas Market”). Peste drum, Teatrul National incepe sa capete forma (s-au dat jos schelele de pe fatada si cladirea capata un aspect foarte asemanator cu cel din anul 1973, cel distrus prin 85 de Ceausescu), Fantana cea careia ii deplangeam soarta acum nu mai mult de doua luni a ramas la locul ei (inca) si chiar e decorata cu o instalatie luminoasa, cu beculete albastre ce picura electronic in amintirea apei de peste vara. Luminile merg in sus, spre Unirii (dar fustele se schimba in discuri) si fantanile de acolo, lateral, spre Cismigiu si Kogalniceanu, ajung pana la aleile de la Opera... si chiar in cartierele marginase ale capitalei intersectiile sunt mai toate impodobite cu macar cateva beculete, lampioane sau braduti.
Daca ignori afisele electorale (care n-ar mai trebui sa fie azi prin oras, dar pe care oricum costa sa le dai jos tot cam atat cat a costat montarea lor pe stalpi) ai senzatia, chiar, ca intreg spatiul urban s-a schimbat intr-un loc mai prietenos, in asteptarea Craciunului si a Revelionului.
Iluminarea, asadar, face totul. Pentru ca beculetele sunt mici, multe, colorate, imbracate in tot felul de texturi, descriu forme de stele si de comete si de ghirlande, sunt suficiente pentru a crea o senzatie festiva. Acopera insa, cu o discretie de felinare lupanarice, tot ce nu ar trebui vazut. Si, in coalitie cu intunericul care se lasa devreme, fac ca fatadele scorojite sa se transforme, ca prin minune, in chipuri aproape perfecte de cladiri. Proiectorul de la Universitate, cel care trimite pe cladirile istorice din jur imagini cu acedele si prajiturele, este ceva destul de nou pana si in peisajul bucurestean (care a mai fost impodobit si cu alte ocazii de proiectii pe fatade, inclusiv 3D, dar nu prea des). Proiectoarele sunt mascate de un turn de panza pe care multimea vesela il priveste cu interes.
***
Asa cum vara, din cauza luminii puternice, vezi cosurile, ridurile fine si sprancenele nepensate ale unei femei, dar seara, in lumina intermitenta din discoteca si la adapostul fardurilor, ea pare uimitor de frumoasa, pentru ca ii poti admira trasaturile, potentialul, miscarile... orasul beneficiaza si el de cosmetizarea de iarna. Cladirile s-au imbracat si fardat de discoteca. Pietele s-au parfumat cu miros de vin fiert si carnati, iar muzica nu lipseste. Mergeti si distrati-va cu ele, dar aveti grija sa nu beti prea mult si... sa va treziti la primavara dormind langa cineva care a uitat sa isi schimbe desuurile.
Stiati ca...? Pe scurt, despre Piata Universitatii
Piata Universitatii este kilometrul zero al rețelei de șosele a României. Forma intersectiei a fost stabilita după modelul haussmanian de Mare-Intersectie (La Grande Croisee) delimitând axele nord-sud, est-vest, astfel incat se încurajeze modernizarea urbana. Din anii 1960 si pana astazi acest spatiu a cunoscut o serie de modernizari si lucrari arhitecturale, a stat mai mult in constructii, santiere si lucrari de pasaje, a facut fata demolarilor si cutremurelor pentru a se schimba aproape in fiecare deceniu in functie de multe situatii, mai ales de contextul politic.
Primaria Capitalei, prin CreArT - Centrul de Creatie, Arta si Traditie, a organizat, in perioada 5 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013, cu ocazia Sarbatorilor de iarna, evenimentul "Bucharest Christmas Market". Potrivit reprezentantilor Primariei Capitalei, pentru prima data, Bucurestiul este inclus in reteaua internationala a celor mai importante targuri de Craciun din Europa - Christmas Markets, fiind oficial un membru al acesteia.
In Piata Universitatii, la "Bucharest Christmas Market" din spatiul pietonal, sunt 65 de casute vopsite in verde cu alb, un brad de 17 metri, impodobit cu 2.500 de becuri, si 600 de lucrari de arta ce formeaza un puzzle. O serie de concerte vor avea loc aici intre Craciun si Revelion.
Text si foto Alina Miron