Pentru noi, artă ar fi să nimerească ăștia un bloc vopsit cum trebuie | arh. Ștefan Păvăluță @ Oameni în spațiu | VIDEO INTERVIU

Iată, în cele ce urmează, transcrierea discuției:

Radu Negoiță: Salut bine ați revenit la un podcast Oameni în spațiu, podcastul despre oameni, oraș și societate. Alături de noi de data asta este domnul arhitect Ștefan Păvăluță. Bine ai venit !

Ștefan Păvăluță: Bine te-am găsit !

RN: … cu niște povești faine și niște lucruri, niște obiecte de arhitectură interesante de discutat.

RN: Cât de mult te influențează experiența altor culturi, ca arhitect? Există urme pe care plimbările arhitecților, contactul cu alte civilizații – de pe pământ, bineînțeles – le lasă în ceea ce lucrează ei? Zi-ne un pic, Ștefan, despre formarea ta. Am văzut că ai fost călător așa în perioada studiilor, ERASMUS Plus în Finlanda, după aia Porto…

ȘP: Călător… încă sunt călător, aș zice, și îmi place să umblu. Cred că asta mă inspiră să zic, chiar dacă sună clișeic, dar cred că îmi place să asimilez mult din energia altor locuri, culorile altor locuri, structura…

RN: Îți încarci baza de date cu lucruri pe care le vei folosi la un moment dat…

ȘP: Da! Și nu neapărat la scară de design sau arhitectură, aș zice fix așa: în țesutul orașului, dinamica orașului, a activităților, a orelor, a luminii, a mirosurilor. E o experiență care mă ajută, poate, și care mi se adaugă de fiecare dată când vizitez un loc nou. Îți dai seama, cred că nimeni nu se mai întoarce la fel după ce vizitează ceva.

RN: Categoric! Ai zis ceva foarte interesant și puțină lume a pus accentul pe asta. Orașele sunt spații senzoriale. E vorba și de miros, e vorba și de lumină, nu e vorba doar de forme și de oameni. Adică toate-ți creează un peisaj. Cum ți-a părut Finlanda din punctul ăsta de vedere?

ȘP: Eram și tânăr, eram în facultate, cănd n-am fost în Finlanda…

RN: Încă ești, să știi !

ȘP: … facultatea aia – pe hârtie. Facultatea asta – e la nesfârșit. Și cred că a fost prima oară prima experiență în nord, în nord de tot, în nordul extrem. Nu aveam așteptări în niciun fel. Da, a fost ca o poveste, aș zice/

RN: Cum e Finlanda, ca arhitectură, ca senzație ?

ȘP: Aș zice rece, dar în același timp structurat, într-un fel mistic. Adică ceva și de poveste, n-aș zice neapărat trist…

RN: Ceva cu vibe de Moș Crăciun ?

ȘP: Mai puțin vibe de Moș Crăciun, dar e ceva acolo. E o energie care plutește. Adică n-aș compara-o cu… Găsești o comparație cu celelalte țări nordice, dar aș zice că sunt foarte…

RN: Sunt unici !

ȘP: Sunt unici, sunt puțin mai retrași, nu foarte denși. Adică poate și o…

RN: Orașe aerisite.

ȘP:  Orașe aerisite, da! Foarte așa… nu știu…

RN: Introvertiți, probabil.

ȘP: Introvertiți, introvertiți. Da, și umorul ăsta poate mai înspre englezesc un pic, foarte ironico- serios…

RN: Cred că vine cu clima, e ceva specific.

ȘP: Cu clima, cu moștenirea poate. De câte ori am fost, adică de cele mai multe ori aș zice că am fost în în Suedia, respectiv Stockholm, am fost de cel puțin 6-7 ori, în toate perioadele anului, și e foarte diferită vara acolo în nord, unde unde ziua nu se sfârșește și soarele nu apune, și față de iarnă, toamna-iarna când, începe să se întunece și pe la 3-4 deja e… te uiți un pic: băi, cât e ceasul? E interesant…

RN: Cum te-ai simțit în Portugalia, față de Finlanda? În Portugalia ai stat mai mult, nu ?

ȘP: Portugalia m-a convins. Te adaptai mult mai repede. Bine, era și un oraș față de Fiskars, care erau un sat, era un alt mediu în Fiskars: eram grupați pe cumva pe echipe în toată experiența aia de Erasmus, era un de artiști, că asta devenise Fiskars, și era totul foarte sălbatic. Ne întâlneam în centru cultural din sat, care era și un teatru, și acolo stăteam și lucram și nu știu ce. Fiecare era cazat, în tot satul ăla, într-o altă căsuță, altă dispoziție și te plimbai pe acolo… În Porto era era mai pe viață, adică…

RN: Frumos la Porto: N-am reușit să ajung…

ȘP: Da, da, superb! Au tot ce le trebuie, chiar tot. Și e pe dealuri, au foarte multe, mi s-a părut că au foarte multe perioade de arhitectură în care au construit: și moderniste, și foarte vechi, și multe influențe fiind acolo pe capăt portughezii, influențe poate și din Argentina, influențe și din alte zone. Și podurile, și râul. Ca să nu mai zic de arhitectura nouă, adică arhitecții noi care sunt super celebri, care încă au birouri acolo…

RN: Toate fostele imperii au arhitectură foarte bună, am observat că au ei o chestie așa…

ȘP: Da, chiar impresionant. Nu mai zic de școala de arhitectură care… în anii ’90, când a făcut Siza școala de arhitectură… adică, ce să mai?! Și poziția… era pe o culme, așa, vedeai tot râul Douro,  podurile, adică na: vii și tu la școală pe jos, în Piața Universității, și ăia coboară dealul…

RN: Aia e povestea lor, asta e povestea noastră! eacloboare, da, mai ales da e povestea lor. Asta e cu vestea noastă. Până la urmă…

ȘP: E și romantic Porto. Soarele ăla, apusurile alea, e totul portocaliu.

RN: Asta ar fi culmea, să nu fie, știi, e povestea vinului de Porto: în toate comediile romantice apar o tipă, un tip și un vin de Porto. Când nu e Paris, e Porto !

ȘP: Am urcat multe scări, am coborât multe scări la Porto, n=o să uit…

RN: E bine epntru arhitecți, care stau cam mult pe scaun…

ȘP: Este, este… Nu mai știam pe unde s-o iau, numai să nu mai văd scările alea, să ajung la facultate.

RN: La noi,în București, știi că avem o singură stradă cu scări. E cea de lângă… Carol… Apare într-un scurtmetraj, nu știu dacă ai văzut, Amatorul.

ȘP: Nu l-am văzut !

RN: Uite, le spun și celor care se uită acum la noi, e un scurtmetraj foarte simpatic, cu un tip al cărui job este să dea anunțuri, el dă anunțuri și lasă oamenii să-și verse nervii pe el. Și oamenii vin, se întâlnesc cu el, îl fac cu ou și cu oțet, în toate felurile, că ești un nenorocit, ești un porc, ești un împuțit, nu știu ce, și după aia îl plătesc: tipu din asta își câștigă existența. Și la un moment dat prinde unul la o străduță din asta lăturalnică, lumină de bec, beznă, nu știu ce – te bagă în atmosferă – și zice… iar de aici încolo nu mai spun, că trebuie să vedeți voi filmul și nu vreau să vă stric…

ȘP: Premisa e bună , sună bine, e o idee de afacere bună pentru cine își dorește…

RN: Mai ales pentru lumea asta… Care-i povestea Vinklu ?

ȘP: Povestea Vinklu e…

RN: Vinklu e bitoul lui de arhitectură, n-am zis încă: unghi drept, vinclu…

ȘP: Da, unghiul, exact, poartă, fotbal…  Povestea Vinklu vine în urma mai multor etape sau povești, de când… am început să lucrez din facultate și din facultate…

RN: Devreme sau mai târziu ?

ȘP: La mijloc. Din anul 3, la final de anul 3, început de an 4,  am început să colaborez cu Justin Baroncea…

RN: Așa. A fost pe la noi !

ȘP: Mulți dintre voi îl știu !

RN: Vedeți clipul cu Justin, e foarte fain !

SP: Mulți dintre voi îl știu, recomand Justin! E un tip extraordinar, m-a învățat structura de gândire, m-a învățat multe lucruri. Plus că el e și băiat deștept. Și a început povestea…

RN: Ce ciudat a sunat chestia asta: ai zice că e unul dintre ăia care face…

ȘP: El e din București !

RN: Băiat deștept în contextul nostru înseamnă un om mișto care face arhitectură faină, nu înseamnă ceva de tip, nu știu, schema cu Nordis, dacă vreți…

ȘP: Nu, nu! Ăia sunt băieții deștepți! E la plural !

RN: Ăia sunt băieții deștepți, da! El e doar băiat deștept! Salut, Justin, nu te superi, e doar o glumă !

ȘP: Să nu sughiți! Povestea a început cu el. El mi-a fost oricum asistent din anul întâi, dar a considerat că ar fi o chestie de etică să nu aibă preferați și din anul patru, cam așa, am început colaborarea, pe proiecte mici. Cred că primul nostru proiect, sau prima idee, la care am lucrat împreună a fost o piață volantă. Știi că în fața Facultății de Arhitecturi era o piață volantă, pe partea cu universitatea… Cumva în weekenduri începea: era în parcarea aia, veneau niște oameni cu produse din… Ei, am făcut noi un model de tarabă, aș zice, care simula profilatura universității, că universitatea are un soclu, are o…

RN: Am înțeles, bosajul ăla așa…

ȘP: … bosajul, are un brâu cu…

RN: Păi stai, tu vrei să zici că se mula pe fiecare rost al bosajului?

ȘP: da, până într-un anumit punct.

NR: Sunteți nebuni, frate!

ȘP: Da, aia avea o structură și cumva era pliabilă…

RN: Și practic bosajul ăla nu o lăsa să se… era ca un fel de contravântuire ?

ȘP: Da, erau 2 picioare , sau 2 laterale, cu modelul ăla, cumva se lipeau pe clădire, că asta era toată schema…

RN: Dar cum făceai să nu se dezlipească ?

ȘP: Ei, cu roți cu frână, veșnica… da, că nu ne puteam atinge de facultate. Și era pliabilă, adică masa se dădea jos pe care se puneau produsele și…

RN: Le-au folosit multă vreme, le mai folosesc între ?

ȘP: Asta, să zic, era o idee de-a noastră, adică nu era ceva organizat cu ei sau nu era o propunere, era o chestie de gherilă mai mult, aș zice. Și l-am lucrat într-un atelier undeva prin Pantelimon, nu mai țin minte, undeva departe, unde mai mai făcea el mobilier din calorifere, din căzi, din…

RN: Undeva departe… Unde-i iubirea lui Dan Bittman…

ȘP: Da, exact! Cred că la casa de lângă, nu chiar acolo! Și ăsta a fost primul proiect și știu că…

RN: Deci ăsta devenit a fost un prototip, nu ?

ȘP: A fost un prototip și atât. Adică a fost… nu știu, o chestie de vară, un proiect de vară.

RN: Ce ați încercat să obțineți cu el? Uniformitate vizuală sau ceva… nu știu, un plus de spațiu, ceva mai eficient ?

ȘP: Da, cred că chiar un proiect veritabil pentru piața aia, care să și să facă parte din context, să aibă legătură cu ce se întâmplă acolo. Și uniformitate, și… Și îl înscrisesem la Anuală sau Bienală, ce era acolo, dar ca să-i facem poze și să-l înscriem știu că am programat o după-amiază, l-am băgat pe tot în… era cumva și din trei părți, adică băgai pe dânsa într-însa și le legai și se făcea. Da, și am zis mergem când e liber. Am luat mașina, cu ăla cu papucul, am parcat, adică ilegal până la urmă, am parcat acolo în față, am descărcat tot ăla, l-am asamblat noi, l-am lipit de universitate: stă? nu stă? Am început să-i facem poze, ne-am uitat, ne-am… așa… Mai ieșeau oameni de la facultate pe care-i cunoșteam și…

RN: Și l-ați trimis, nu, la Anuală sau la Bienală?

ȘP: Da, da !

RN: Și după aia a crescut un vinclu mai mare, adică inițial a fost un vinclu mic și după aia s-a făcut mai mare.

ȘP: Da, după aia a urmat, după experiența asta, am mai colaborat și a urmat o colaborare constantă până când s-a transformat într-un birou. Justin mai avea colaboratori pe vremea aia și m-a primit la el în birou și eram vreo trei, cumva patru oameni deja care lucram la diferite proiecte, ce se lucra… Acum 10 ani era altfel, cred că tot contextul era foarte diferit și mai… era jos, adică era liniște, nu prea făcea nimeni… nu era… Adică era un alt mod de lucru și cumva am început experiența mea cu tot ce înseamnă practica asta a început de la obiect, poate, și de la interior, și de la o scară de șurub, aș zice, decât invers.

RN: Și ați ajuns la niște experimente foarte interesante cu niște corpuri de iluminat și niște spații. Unul dintre ele mie mi-a atras atenția. Semăna cu… nu știu… cu un aruncător de grenade! E ceva care are un fel de… ce era ?

ȘP: Tubul de carton! Da, sunt tuburi de carton…

RN: Care aveau un fel de?

ȘP: Tuburi de carton de la plotter care aveau un obiectiv foto, de la aparate foto stricate sau recuperate, și înăuntru aveau un led, dar și ledul ăla… sunt leduri cu puncte, sunt leduri cu… și contează și sursa de lumină că atunci ce-ți magnifică, ce-ți mărește lentila aia cumva sunt sursele mici care alcătuiesc ledul de lumină și atunci ai spectacolul ăsta diferit.

RN: Deci practic voi ați reușit să faceți niște corpuri de luminat foarte ieftine care dau un efect deosebit și care umblu un perete gol…

ȘP: Ceva de genul. A și fost dedicat pentru expoziția aia, era la Noaptea Galeriilor, era spațiul de la Pantelimon, de la Turnul de Apă, aveau o galerie jos acolo, și cu Justin, el a fost, el era locomotiva echipei. Au fost multe proiecte, în perioada aia, în aceeași echipă, cu Justin…

RN: Iar acum, lucrezi singur, nu ?

ȘP: Acum am un colaborator mai permanent, semipermanent, și în rest, pe unele proiecte, mai am , diverși colaboratori, pe structură sau… un fel de a lucra colaborativ și momentan sunt confortabil în poziția asta. Deci Vinklu a început după toată experiența asta, undeva în 2017, când m-am desprins.

RN: Dintre amenajările astea asupra cărora ți-ai pus amprenta din București, unde se poate bea o cafea? Dintre cele ale tale..

ȘP: La TwoMinutes Cofee Shop, în Floreasca, la Zissou, în Cotroceni, o amenajare care nu apare nicăieri, pentru că e recentă, e la Boiler, la Globalworth Square, asta e undeva în zona Promenada, și mai urmează !

RN: Există o casă premiată pe care Ștefan a proiectat-o pentru Piatra Neamț. Este o casă din lemn. După cum știți, de multe ori, noi în România avem oarecare prejudecată vizavi de construcțiile de case din lemn, pentru că avem senzația că doar ceva din zidărie ne poate fi de folos pe termen lung. Nu știu de ce! Am văzut la Anuală, dacă nu mă înșel, pe site, ai o casă pe structură din lemn?Foarte faină, mie mi-a plăcut. E din Bisericani?

ȘP: Mulțumesc! Da, e din Bisericani, e pentru niște prieteni. A fost, este prima mea construcție, aș zice, cap-coadă. Eu, individual, și interiorul tot continuat de mine. E pentru niște prieteni buni. O familie, pe vremea aia cred că era o familie cu un copil, acum sunt o familie cu trei copii.

RN: Mai încap în casă ?

ȘP: Da! Într-un fel așa a fost proiectată casa de la bun început. Ei cred că știau, unul dintre ei sigur știa că o să o să fie mai mulți. Oricum, îi salut, cum se zice, îi  salut pe calea asta! Da, ei au venit către mine cu ideea de a face o casă. Voiau pe lemn, erau hotărâți să fie pe lemn și așa am început discuția. Și parcela e foarte mișto, undeva la stradă…

RN: În Piatra Neamț, nu ?

ȘP: Da, fix cum ești din Piatra Neamț. Cumva la stradă se întind Rezervele Statului pe o parcelă foarte mare, ei și pe deal, în spatele Rezervelor Statului, cumva e parcela asta și ea e un capăt de lot pe drumul pe care se face acces. Are și o priveliște foarte mișto, și o deschidere, în același timp e și în pantă puțin terenul și cumva asta era cam singura poziție pe care puteam să o facem. Una din celelalte cerințe a fost să fie pe parter casa și cumva rezona și cu ce îmi doream, și încă îmi doresc, la o casă pentru o familie: e foarte mișto să fie pe parter. Și de acolo a continuat discuția. Și cred că la rezultatul ăsta… am ajuns împreună cu ei la rezultatul ăsta, pentru că a fost parte importantă din proiect.

Mai multe detalii despre activitatea biroului de arhitectură Vinklu găsiți pe https://vinklu.com