Spatiul unei biserici este acum o locuinta generoasa
Lucrarile de renovare si reconversie vizeaza imobilele existente asupra carora se intervine pentru a le repara si finisa astfel incat sa isi regaseasca frumusetea arhitecturala, fie ca isi pastreaza functiunea originala sau sunt transformate pentru a gazdui noi functiuni. In cazul acestui proiect de renovare al unei impresionante biserici din Londra spatiile interioare au fost refacute si reamenajate pentru a fi folosite ca locuinta. Spatiile generoase ale noii locuinte sunt o combinatie intre stilul arhitectural al bisericii si finisajele moderne.
Daca este sa analizam dimensiunile constructiei am fi tentati sa credem ca noua casa amenajata la interior are foarte multe camere, dar nu este cazul. Beneficiarii au dorit sa profite de spatiile ample si generoase ale bisericii pentru a amenaja strict spatiile de care aveau nevoie. Astfel interioarele au doar patru dormitoare, unul la nivelul parterului si alte trei la etaj, toate prevazute cu dressing si baii proprii. Insumand o suprafata de 573mp interioarele au fost organizate pentru a insera si o curte interioara si o sala de fitness.
De la nivelul strazii, cladirea isi pastreaza aspectul original si nu da de banuit ca interioarele i-au fost modificate. Caramida rosie era intr-o stare buna si nu a suferit modificari majore in urma lucrarilor de renovare. Desi interioarele nu mai au nimic din planimetria specifica unui lacas de cult, au fost pastrate o serie de elemente arhitecturale originale pentru a conferi spatiilor personalitate si detalii interesante care sa aminteasca de trecutul cladirii. Coloanele bogat decorate din zona centrala a fostei biserici sunt usor de remarcat in spatiul amplu al zonei de zi, amenajat cu o zona de discutii, un pian, o bucatarie deschisa si un loc de luat masa.
Spatiile deschise de la nivelul parterului pun in evidenta arhitectura spatiului, ferestrele arcuite lasa lumina sa patrunda din abundenta iar structura vizibila a acoperisului creaza un joc dinamic de umbre pe tot parcursul zilei. Intr-o alta zona a vechii biserici, ferestre acoperite cu vitralii se deschid spre o scara in spirala ce conduce la mezanin.
Amplasata in cartierul Kenmont Gardens, Kensington-Londra, noua casa se incadreaza in tipologia locuintelor din zona, oferind familiei spatii generoase si un stil de viata somptuos.
Mai multe informatii gasiti la www.inhabitat.com.
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa