Bucovina de Sud. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Desfășurat într-un cadru natural definit de Carpații Orientați și Podișul Sucevei, cu dealuri domoale, culmi muntoase, văi, obcine și câmpulunguri alternându-se, peisajul arhitectural al Bucovinei de Sud include aproape toată gama de tipuri de așezări: de la satul adunat sau îngrămădit, până la așezări cu gospodării izolate. Puternic influențate de geografia locului, satele s-au dezvoltat în jurul unui element natural dominant. De regulă – notează autorii ghidului – gospodăriile se află în vale, lângă albiile râurilor și lângă drumurile care le urmează iar terenurile agricole sau fânețele se întind pe dealurile înconjurătoare sau la poalele munților. Peisajul rural este constituit din așezări dense sau dispersate pe văile cursurilor de apă, uneori extinzându-se risipit pe pantele munților. Pe lângă gospodării, parcele și drumuri, mai există o serie de elemente ale peisajului cultural care dau specificitate: fânețe, livezi, ogoare, terenuri agricole, căpițe de fân, precum și construcții anexe din afara vetrelor de sat – fânare (sau „șoproane”), bordeie (locuințe sezoniere) și altele. Gardurile din lemn transparente, care delimitează proprietățile, reprezintă de asemenea specificul locului, mai ales în peisajul montan.

Studiind amplasarea pe lot și sistemele constructive utilizate în zonă, echipa de elaborare constată că, din punct de vedere morfologic, conformarea satelor este determinată de străzile (ulițele) sinuoase, care urmăresc văile și panta terenului,  generând o imagine organică, dezvoltată spontan. În cazul satelor adunate, compacte și răsfirate, ritmul clădirilor și al loturilor este relativ uniform, dar fără a fi riguros. Gospodăria permanentă din vatra satului cuprinde casa de locuit și acareturile. La acestea se adaugă împrejmuirea, poarta și fântâna.

Acareturile gospodăriilor (construcțiile anexe) includ: șurile-grajd de dimensiuni mari, cu două-trei încăperi, cu acoperiș în patru ape sau în două ape, șura pentru adăpostirea recoltelor de cereale, fără pod, cu dimensiuni în plan de 10 - 14 m x 7 - 10 m, grajdul, bucătăria de vară sau „căsuța”,  „hâjul”, „bordeiul”, „coleșnea” (adăpostul pentru oi), ”oborocul” (adăpostul pentru fân) și „clitul”, ”șoprul” sau „corla”, pentru unelte și mijloace de transport și care face legătura între șură și casă,  „standoala” pentru fân, pivnița, sub una din încăperile casei , care mai poartă și denumirea de „zâmnic”.

Dispunerea pe lot a construcțiilor depinde de tipul gospodăriei. Astfel, se disting gospodării cu suprafețe mari, deschise,  gospodării în semiocol, gopodării cu ocol întărit, gospodării cu curte dublă. În cadrul gospodăriilor, casele sunt întotdeauna depărtate față de limita lotului la stradă. Porțile pot fi de înălțimea împrejmuirii sau monumentale, cu sau fără ornamente, drănițite, dar mai simple decât cele maramureșene. Fântâna, de cele mai multe ori cu roată, este de obicei închisă și amplasată la stradă.

Casele, cu dimensiuni variind între 8 x 5 m și 11 x 6 m, întotdeauna pe parter, sunt construite mai ales din lemn de brad sau molid, în două sisteme predominante: cu pereți în cununi de bârne rotunde încheiate la colțuri „stânește” sau cioplite pe două sau patru părți (începând cu secolul al XIX-lea) încheiate „în coadă de pește”, „în coadă de rândunică”, „în zimți” și „în căței”; „în amnari”, cu bârne cu secțiuni mai mici montate în cadre de lemn. La huțuli casele sunt construite din jumătăți de bârne de brad, cu partea rotundă spre exterior. Se mai întâlnește, rar, și paianta ca sistem constructiv, în podiș și la șes (zona etnografică Suceava). Acoperișurile caselor românești au fost numai în patru ape (”table”) până în secolul al XIX-lea când a apărut și acoperișul în două ape ca o influență a coloniștilor germani, de unde și denumirea de „casă nemțească”. Învelitoarea este de cele mai multe ori din șindrilă scurtă sau lungă (draniță). Se întâlnesc și învelitori din paie de secară sau trestie (zonele etnografice Rădăuți, Siret și Suceava) iar mai nou din țiglă nesmălțuită și tablă. Pereții sunt lăsați cu bârnele aparente la exterior (întotdeauna la casele huțulilor) sau lipiți cu pământ și văruiți sau „muruiți” (zugrăviți cu humă). Uneori pereții sunt lăsați cu bârnele aparente și doar ancadramentele ferestrelor sunt lutuite și văruite  (zonele etnografice Rădăuți, Dorna și Câmpulung Moldovenesc). Ferestrele caselor, în vechime foarte mici și de obicei pătrate, se măresc cu trecerea timpului și devin asemenea celor de la oraș, la început cu tâmplărie simplă și apoi dublă. Uneori ferestrele sunt protejate cu grilaje din lemn (în formă de cruce) sau din fier, ornamentate (zona etnografică Rădăuți). O trăsătură caracteristică a zonei Bucovina de Sud este, uneori, gruparea ferestrelor în perechi, câte două pe peretele unei încăperi.

Tipurile de locuințe sunt: cu o cameră (monocelulară); cu tindă și „casă” (cameră); cu tindă, casă și cămară; cu tindă, două camere și polată („șandrama” în sudul zonei); se întâlnesc toate tipurile posibile de spații deschise și acoperite (spații semideschise) tradiționale: prispa, cu sau fără stâlpi și balustrade; cerdacul și foișorul (sau pridvorul) amplasat central sau pe colț. Acestea poartă frecvent denumirea de ”gang” pentru prispa cu stâlpi (zona etnografică Rădăuți) și cerdac (zona etnografică Siret). Stâlpii sunt simpli sau ornamentați prin crestare iar balustradele de asemenea simple sau ornamentate prin traforare, la fel ca frontoanele foișoarelor.

După conturarea imaginii de ansamblu a specificului local, autorii ghidului inventariază cu rigurozitate toate principiile de amplasare pentru construcțiile de diverse gabarite, precum și elementele constructive reprezentative, formulând un valoros set de reguli pentru utilizarea limbajului arhitecturii contemporane fără a agresa coerența peisajului tradițional și caracterul specific al locului.

Ghidul se aplică în toate satele de pe teritorul administrativ al următoarelor localități:

- Zona etnografică Câmpulung Moldovenesc: orașul Câmpulung Moldovenesc (satele aparținătoare); comunele Breaza, Cârlibaba, Ciocănești, Frumoasa, Fundu Moldovei, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Moldovița, Pojorâta, Sadova, Valma și Vatra Moldoviței.

- Zona etnografică Dorna: orașele Broșteni și Vatra Dornei (satele aparținătoare); comunele Coșna, Crucea, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Panaci, Poiana Stampei și Şaru Dornei.

- Zona Etnografică Humor: orașele Cajvana, Frasin și Gura Humorului  (satele aparținătoare); comunele:  Bălăceana, Berchișești, Botoșana,  Cacica, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Comănești, Drăgoiești, Ilișești, Mănăstirea Humorului, Ostra, Păltinoasa, Pârteștii de Jos, Poieni Solca, Stulpicani, Todirești și Valea Moldovei.

- Zona etnografică Rădăuți: orașele Milișăuți, Rădăuți, Solca și Vicovu de Sus (satele aparținătoare); comunele: Arbore, Bilca, Brodina, Burla, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Gălănești, Horodnic de Jos, Horodnic de Sus, Iaslovăț, Marginea, Putna, Satu Mare, Straja, Sucevița, Ulma, Vicovu de Jos, Voitinel și Volovăț.

- Zona etnografică Siret: orașul Siret (satele aparținătoare); comunele: Bălcăuți, Calafindești, Dornești, Dărmănești, Grămești, Grănicești, Mușenița, Şerbăuți, Zamostea și Zvoriștea.

- Zona etnografică Suceava: orașele Salcea și Suceava (satele aparținătoare); comunele: Adâncata, Bosanci, Dumbrăveni, Fântânele, Hânțești, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Siminicea, Stroiești, Şcheia, Pătrăuți, Udești și Verești.

Colectiv de elaborare:
Coordonator: arh. Doru-Florin Deacu

Consultant științific: Violeta Enea, șef al Serviciului de Etnografie din cadrul Muzeului Bucovinei, Suceava

Echipă: arh. Doru-Florin Deacu, arh. Corina Monica Roncea, conf. univ. dr. Carmen-Emilia Chașovschi (Universitatea Ștefan cel Mare Suceava), stud. Alina-Maria Deacu, Grupul Rural OAR

Tehnoredactare și corectură text: stud. Alina-Maria Deacu

Consultați mai jos integral Ghidul de Arhitectură pentru zona Bucovina de Sud

 Salvează pdf Full screen