Țara Făgărașului. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Creuzet de legende și simboluri ce au lăsat urme adânci în istoria și identitatea noastră, Țara Făgărașului ne-a dat, de pildă, un Badea Cârțan, al cărui spirit s-a hrănit din și dăinuiește în continuare în cultura populară a zonei. Aici se regrupează unele dintre cele mai impresionante obiective turistice ale țării, printre care cetatea Făgărașului, abaţia cisterciană de la Cârţa, labirintul poveştilor de la Drăguş, biserica fortificată de la Cincu, poiana narciselor din Vad, biserica rupestră de la Şinca Veche, palatul de vară al baronului Brukenthal din Avrig, cascada și lacul Bâlea și, nu în ultimul rând, Transfăgărășanul.

Peisajul rural al zonei este modelat de relația dintre cadrul natural și intervenția umană. Ca în multe alte zone însă, dominant rămâne, după cum observă autorii ghidului, mediul natural cu prezența maiestoasă a Munților Făgăraș și a râului Olt cu a sa luncă generoasă. Câmpia piemontană a favorizat desfașurarea activităților agricole și a creșterii animalelor, activități ce de-a lungul secolelor au rămas principala îndeletnicire a locuitorilor zonei.

Peisajul construit rural este compus, în principal, din așezări „îngrămădite”. De regulă gospodariile se află de-a lungul albiei râurilor, multe dintre ele având două trupuri, de o parte și de alta a râului, cu terenurile agricole întinzându-se în zonele înconjurătoare așezării. Pe lângă mediul construit caracterizat de tipologia gospodăriilor, parcelar, drumuri și ulițe, intervenția omului se face simtită prin mozaicul culturilor agricole, al căpițelor de fân și al livezilor.

Zona păstrează mărturiile procesului de formare a așezărilor vechi, dinainte de sec. al XIII-lea, întemeiate de localnicii nevoiți să se retragă spre zona muntoasă periferică din calea migrațiilor. În perioada conviețuirii româno-slave, oamenii au început să coboare din zonele muntoase și să întemeieze satele adunate în regiunea văilor și câmpiilor, pe care astăzi le vedem înșirându-se pe trei linii, aproape paralele, cu direcția est-vest, spre est, unde Țara Făgărașului se lărgește, transformându-se în patru și apoi în cinci rânduri de sate.

Studiind tipologiile de gospodării caracteristice zonei, autorii ghidului notează: Gospodăriile sunt alcătuite din locuință și construcții anexe, dispuse în lungul parcelei. Evoluția tipică a caselor din zona Făgărașului este de la bordei, casa de lemn și piatră, la casa de caramidă. Arhitectura satelor este puternic influențată de cea săsească din subzona învecinată. Populațiile autohtone necolonizate aveau curți de forme neregulate, însă regiunile unde agricultura este îmbinată cu creșterea animalelor, ne poate determina să presupunem că a intervenit o organizare a curților. Astfel putem menționa „curtea dublă”, cu o funcțiune economică  bine determinată, împărțită în două părți, una rezervată casei și nevoilor casnice, și o a doua, care servește creșterii vitelor.

Populațiile de sași ce au colonizat Transilvania au introdus tipologia numită „curtea franconă”, având formele regulate ale unui paralelogram îngust și lung, cu casa perpendiculară pe linia uliței și cu șura cu grajd perpendiculare pe linia casei. Acest tip de curte este întâlnit de obicei în satele liniare.

Gospodăria permanentă, aflată în vatra satului, cuprinde: casa de locuit, acareturile destinate creșterii animalelor și acareturile necesare depozitării produselor agroalimentare.   La acestea se adaugă împrejmuirea, poarta și fântâna.

Clădirile gospodăriilor sunt dispuse pe lot în formă de I sau L, rareori U, pe conturul liniei de proprietate. În satele săsești, rigurozitatea urbanistică este marcată de organizarea liniară a străzilor în jurul cetăților, iar ritmul clădirilor și al loturilor este unul de asemenea riguros, pe când în satele românești găsim adesea străzi sinuoase, cu insule și intrări alveolare, în jurul cărora sunt grupate 3 – 4 gospodării.

Alinierea la stradă nu reprezintă întotdeauna o regulă în satele românești arhaice, adesea între fațada principală și stradă apare o mică grădină de flori.

Casa este dispusă în general cu fațada principală pe limita de proprietate la aliniamentul stradal.

Aceasta poate fi dispusă cu latura lungă spre stradă sau, precum în cele mai multe cazuri, cu latura scurtă, casele fiind urmate, în prelungirea lor, de șoproanele pentru uneltele agricole și de șurile mari, dispuse transversal pe lot, care despart curtea de grădină. În cazul gospodăriilor săsești, grajdurile sunt dispuse în prelungirea caselor, iar în cazul gospodăriilor românești, acestea sunt amenajate ca o încăpere distinctă în șură.

Planimetriile gospodăriilor cu „casă tip” au preluat modelul funcțional în care in partea opusă a curții față de casă se găsește „căsuța”. Aceasta este construită din zid sau lemn, are două camere și cămară unică la nivelul solului. Este așezată in general vis–a–vis de casă și spre uliță. Este legată de casă prin poartă de intrare în gospodărie. Aici locuiau tinerii pe perioada derulării lucrărilor de execuție la casă  apoi aceasta devenea bucătărie de vară. Accesul spre gospodărie se face printr-o poartă simplă și mică din scândură de brad acoperită în două ape cu șiță sau țiglă încadrată de doi stâlpi de stejar sau beton armat.

Accesul animalelor în curte se face tot printr-o poartă mică încadrată la fel de doi stâlpi. Poarta și portița formează o construcție înaltă cât să poată intra carul cu fân în curte. Tot acolo se poate improviza și o bucătărie de vară. Dacă se dispune de incălzire cu sobe se poate locui și iarna și este destinată celor mai în vârstă din familie. Astfel apare un nou corp de locuit ce facilitează o nouă repartizare a spațiului de locuit având toate cele necesare pentru servitul mesei, prepararea alimentelor pentru mâncare și servitul mesei.

Pornind de la radiografierea specificului gospodăriilor din zonă, ghidul formulează intrucțiuni clare privind amplasarea construcțiilor, amenajarea clădirilor existente, elementele de construcție utilizate (acoperiș, pereți, fundații, tâmplărie și goluri, fațade, porți), amenajările exterioare și spațiul public, formulând principii și criterii explicite (inclusiv exemple de genul AȘA DA – AȘA NU), menite să faciliteze implementarea de modele constructive adecvate, care să nu agreseze peisajul tradițional al mediului construit rural.

Ghidul se aplică în toate satele de pe teritorul administrativ al următoarelor localități:

Județul Brașov:

Sate: Părău (și satele Grid,  Veneția de Jos și Veneția de Sus), Şinca Veche (și satele Bucium, Ohaba, Perșani, Şercăița și Vâlcea), Şinca Nouă (și satul Paltin), Hârseni (și satele Copăcel, Măliniș, Mărgineni și Sebeș), Recea (și satele Berivoi, Dejani, Gura Văii, Iași, Săsciori și Săvăstreni), Lisa (și satele Breaza și Pojorta). Sâmbăta de Sus (și satul Stațiunea Climaterică Sâmbăta), Viștea de Jos (Olteț, Rucăr, Viștea de Sus și Viștișoara), Drăguș, Ucea (Ucea de Jos, Corbi, Feldioara, Ucea de Sus)

Orașe: Făgăraș, Victoria

Județul Sibiu:

Sate: Arpașu de Jos (și satele Arpașu de Sus și Nou Român), Cârța (reședința) și Poienița, Cârțișoara, Porumbacu de Jos (și satele Colun, Porumbacu de Sus, Sărata și Scoreiu). Bradu, Glâmboaca, Mârșa și Săcădate. Racovița (și satul Sebeșu de Sus), Turnu Roșu (și satul Sebeșu de Jos)

Orașe: Avrig

Colectiv de elaborare:
Coordonator: arh. Silvia Demeter-Lowe

Consultant științific: dr. Ioan Praoveanu

Echipă: arh. Raluca Zbarcea, arh. Tiberius Teleky, arh. Silvia Demeter-Lowe, arh. Sînziana Macaveiu, arh. Bianca Bulbuc, arh. Simona Tamaș, Grupul Rural al OAR

Editare și machetare: arh. Raluca Zbarcea, arh. Tiberius Teleky

Corectură de text: Andreea Bell

Consultați mai jos integral textul Ghidului de Arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural dedicat Țării Făgărașului

 Salvează pdf Full screen