Primele imagini cu muzeul V&A Dundee din Scoția, proiectat de Kengo Kuma
Desi nu la fel de mare ca "parintele" sau din Londra, muzeul construit in Dundee, un mic orasel situat pe coasta de est, este primul de acest gen din Scotia.
Pentru designul cladirii de 80 de milioane de lire sterline, Kuma s-a inspirat din stancile abrupte pe pe linia de coasta, arhitectul propunandu-si sa aduca impreuna natura si arhitectura.
Cladirea cu forme unghiulare este acoperita cu 2.500 de panouri orizontale din beton, care ii confera un aspect striat. Unul dintre colturile cladirii se extinde deasupra raului Tay asemenea prorei unei nave.
Galeriile V&A Dundee includ exponate care demonstreaza importanta designului si realizarile Scotiei in acest domeniu, piesa centrala fiind asa-numita "Oak Room", una dintre incaperile unei ceainarii proiectate de arhitectul si de designerul de interior scotian Charles Rennie Mackintosh, considerata un proiect cheie care i-a modelat ideile pentru viitoarea Biblioteca a Scolii de Arta Glasgow.
Muzeul original V&A, denumit dupa regina Victoria si printul Albert, a fost construit in urma cu mai bine de 150 de ani in South Kensington, Londra, fiind cel mai mare muzeu de arte decorative si design din lume.
In varsta de 63 de ani, Kengo Kuma este arhitectul care a proiectat noul Stadion National din Tokyo, pentru Jocurilor Olimpice din 2020. V&A Dundee este prima sa cladire in Marea Britanie.
“Sper ca muzeul va transforma orasul si va deveni centrul sau de gravitatie. Sunt incantat si mandru ca aceasta este prima mea cladire in Marea Britanie si ca oameni din intreaga lume o vor vizita”, a afirmat arhitectul.
Conducerea muzeului se asteapta ca aceasta sa atraga 500.000 de vizitatori in primul sau an de existenta.
C.S.