Zgarie-norii din arborii putreziti de sequoia, un mod surprinzator de a le preveni prabusirea
Lumea moderna a venit in detrimentul arborilor de sequoia: acestia nu doar ca au fost taiati excesiv, dar schimbarile climatice le-au micsorat durata de viata. 4 designeri din Coreea de Sud si-au propus sa le pastreze mostenirea printr-un proiect cel putin surprinzator, un zgarie-nor ce ar putea fi “cuibarit” in trunchiurile masive ale arborilor putreziti, pentru a-i proteja de prabusire. Zgarie-norul le va permite vizitatorilor sa fie absorbiti de imensitatea arborelui, oferind de asemenea si o experienta educativa despre minunatiile naturii.
Ko Jinhyeuk, Cheong Changwon, Cho Kyuhyung, si Choi Sunwoong cred in trecut, astazi dezvoltarea si dorintele umanitatii fiind ciocnite cu si de lumea naturala. Ei cred ca raspunsul naturii este dat prin dezastrele naturale ce zguduie lumea, evidentiind despaduririle ca o cauza directa a acestora si ca “una dintre cele mai mari crime comise asupra naturii.” Proiectul propus a obtinut o mentiune de onoare in cadrul competitiei eVolo Skyscraper Competition, deoarece structura este invelita in trunchiul unui sequoia putrezit.
Desi sequoia pot ajunge la o inaltime de peste 90 m, cu diametre intre 6 si 8 m, radacinile lor nu sunt la adancime, deci cand duramenul incepe sa putrezeasca, greutatea arborilor ii poate face sa se prabuseasca. Un zgarie-nor cu o structura ce sprijina duramenul ar putea preveni acest lucru.
“Acest proiect incearca sa arate o noua abordare arhitecturala asupra coexistentei dintre om si natura”, au declarat arhitectii. Acestia au mentionat ca un zgarie-nor inauntrul arborelui nu i-ar compromite frumusetea; cladirea ar deveni astfel precum un “organ artificial care inlocuieste partea putrezita”.