Octavian Ungureanu

Poate ca nu am ales cel mai bun exemplu, cel legat de medicina, dar practic orice tip de serviciu tipic oraselor moderne si care nu ni se pare important poate fi virtual imposibil de asigurat intr-o lume a satelor cu casute de pamant. Teoretic putem inlocui si sistemele parlamentare cu sfatul batranilor, iar litigiile sa se rezolve in fata batranilor. Teoriile foarte verzi vor case de pamant, dar panouri fotovoltaice. Unde s-ar produce panourile fotovoltaice? Dar turbinele eoliene? In general multi activisti pornesc de la estimarea unui consum similar cu cel nord american in tarile aflate acum in curs de dezvoltare, cum ar fi India, China, dar si est-europenii, sau tarile africane. Poate ca solutia ar fi taxarea foarte puternica a consumului de energie, un sistem prin care in loc de taxe si impozite directe sa fie atat de mult taxat consumul energetic, incat practic cumparand benzina platesti salariul profesorilor de la scoala propriilor copii. In astfel de conditii, absolut toti agentii economici si virtual fiecare cetatean ar cauta solutii sa faca economii cat mai mari la energie. Solutiile sunt cel mai adesea politice. In momentul de fata este mai ieftin totusi sa "ardem gazul" decat sa ne montam pompe de caldura.

Ideea este ca nu trebuie exagerat cu grija nici intr-un sens, nici in celalalt. Fata de societatile medievale (cu case din pamant) traim totusi cu circa 30 de ani mai mult, in pofida aerului de care Dvs. spuneti ca este mai toxic....

Arhitectu ala destept care a zis ca forma urmeaza functiunii are in contiunare dreptate. Nu arhitectura creeaza un mod de viata, ci modul de viata este ilustrat in arhitectura. Functiunea creeaza forma! Chiar daca noua, arhitectilor, ne place sa credem ca proiectul nostru schimba lumea, el nu face decat sa ofere o solutie locala unei probleme locale. Viata idilica in casuta de pamant este atragatoare pana in momentul in care locatarii sai au nevoie de un spital ultramodern si de medicamente costisitoare, copiii de o institutie de invatamant performanta si asa mai departe. Viata de pana acum cateva sute de ani depindea foarte mult de norocul fiecaruia de a fi sanatos, de nivelul precipitatiilor, de traseele lacustelor sau de zonele in care sobolanii raspandeau ciuma. Lumea dezvoltata sau in curs de dezvoltare a sacrificat mare parte din acel contact direct si "sustenabil" cu natura pentru o serie de servicii si inlesniri pe care numai revolutia industriala si (sa zicem) postmoderna le pot oferi cel putin pana acum). Aceste societati se sprijina tot mai mult pe multitudinea de servicii pe care o parte importanta a societatii le ofera, pe diviziunea muncii, pe educatie. In bordeiele din Muzeul Satului nu au trait neurochirurgi, oncologi si profesori de literatura comparata. Abordarea filmului este in regula ca exercitiu practic si poate si arhitectural, dar nu ofera raspunsuri adecvate standardelor de viata actuala. O asemenea locuire este sustenabila in conditiile in care speranta de viata (din Evul Mediu) este de 40 de ani, seniorii septagenari sau octogenari trebuie ajutati sa-si intretina casutele de pamant. Lipsa de compromis este legata poate de arhitectura, in rest este un compromis total.

Nu arata rau deloc, insa ma indoiesc ca arhitectura pune in valoare exponatele. Este posibil ca impresia lasata de constructie sa conlucreze cu emotiile create de artefactele taoiste, insa in acest caz cladirea este mai putin un muzeu si mai mult un spatiu religios. Daca te uiti la cladire ca la o sculptura, sau ca la un spatiu de loisir, clar merita un zece, ca muzeu as zice mai degraba ca este un esec, asta daca galeriile nu se "cumintesc" pe masura ce urci.