Despre case și mașini: ce s-a schimbat în bine și ce în rău din anii '50 și până acum
Ce au în comun maşinile anilor '50 cu casele din aceeaşi perioadă
Nevoia de a încerca ceva nou. Europa de Vest îşi revenise economic după război, departamentele de design ale fabricilor de automobile şi arhitecţii reluau temele începute în perioada interbelică cu tehnologii care pemiteau detaliere mai bună. Concurenţa era sănătoasă într-o piaţă ce avea nevoie de lucruri noi.
Fabricile de automobile începuseră să scoată pe piaţă automobile pentru o clasă de mijloc din ce în ce mai înstărită – normal, prefer să vorbesc despre lumea liberă, în ţările comuniste iniţiativa privată fusese deja sufocată. Rezultatele erau diverse, iar gama de modele foarte bine reprezentată la capitolul automobilelor de mici dimensiuni.
În micul BMW Isetta se intra prin... faţă.
Imagine preluată de pe https://pictures.topspeed.com/IMG/crop/201509/1955-bmw-isetta_800x0w.jpg.
Automobilele de atunci erau făcute de fabrici concurente ce nu aveau ca scop principal scăderea costurilor de producţie, ci acapararea pieţelor. Broscuţa de la VW era diferită vizual de Fiatul 500, care nu avea nimic în comun cu BMW-ul Isetta. Normal, fiecare se adresează unei nişe specifice, dar farurile, bara de protecţie şi uşile erau foarte diverite de la marcă la marcă.
Volumetria caroseriilor nu făcea excepţie: VW Beetle şi Peugeot-ul 203 încă foloseau designul cu aripile protuberante, în timp ce Fiat renunţase la el. Unele dintre automobile aveau blocurile optice montate în corpul aripilor, altele nu.
Peugeot 203, anii `50.
Imagine preluată de pe https://commons.wikimedia.org/wiki/File:1950_Peugeot_203_-_fvr2-1_(4637132179).jpg.
Aceleaşi diferenţe existau şi în arhitectură: modernismul, stilul care îşi începuse creşterea în prima jumătate a secolului XX, propunea ferestre în bandă şi folosirea terasei pentru noile locuinţe. Vechea arhitectură se adapta din mers, iar Stilul Internaţional începea să se impună în centrele oraşelor. Deşi reducerea costurilor nu reprezenta scopul final, pentru arhitecţi noile tehnologii permiteau modalităţi noi de expresie vizuală şi permiteau şi reduceri de costuri. Cam de aici a început să fie folosită pe scară largă sticla în arhitectură.
Lake Shore Drive Apartments, 1951: clădiri de locuinţe cu faţadă cortină din sticlă.
Imagine preluată de pe https://chuckmanchicagonostalgia.files.wordpress.com/2011/05/photo-chicago-880-lakeshore-drive-apartments-mies-van-der-rohe-1951.jpg.
Ce s-a schimbat în rău la unii şi în bine la ceilalţi
Industria auto a devenit, între timp, apanajul câtorva giganţi: Toyota, Volkswagen, General Motors şi Renault-Nissan au în portofoliu mai multe mărci care în trecut se concurau reciproc folosindu-se fiecare de propria resursă de creativitate (evident, independentă de a celorlalţi). Astăzi un VW Golf, un Seat Ibiza şi o Skoda Fabia au mult mai multe în comun decât aveau versiunile lor istorice. Le e mai uşor să producă cutii metalice pe roţi similare decât le-ar fi să la facă diverse pentru că nevoia de expansiune şi reducerea costurilor au schimbat piaţa.
Surpriza plăcută a oraşelor moderne o reprezintă arhitectura, care nu a fost supusă (încă) niciunei tentative de centralizare: cartierele cu clădiri noi (unde se face arhitectură) din Occident sunt mai diverse astăzi decât erau cele vechi. Noul coabitează cu vechiul şi alcătuieşte un tot heterogen care face ca Londra să se diferenţieze de Paris, Milano sau Lisabona. Reutilizarea şi reinterpretarea vechilor contexte urbane dă, în Europa civilizată, bune rezultate.
Gazometrele din Viena: mai demult depozite de combustibil, astăzi au funcţiune mixtă: locuire, spaţii comerciale şi multiplex.
Imagine preluată de pe https://gonzalezgarrido.com/wp-content/uploads/2015/03/gasometer-vienna-03-architectural-photography-by-german-gonzalez-garrido.jpg.
Reversul medaliei există însă: cartierele de locuinţe colective aduc din ce în ce mai mult cu ceea ce oferă fabricanţii de maşini – blocurile sunt foarte similare, iar lumea le ocoleşte. Nimeni nu îşi doreşte monotonie în jur.
Propunere cartier rezidenţial în Melbourne, Australia.
Imagine preluată de pe https://www.gannett-cdn.com/-mm-/c20feeb37e9e66806e38899a81eda848a690af8c/c=0-0-4788-3600&r=x404&c=534x401/local/-/media/2016/12/02/Brevard/Brevard/636162966858767735-Highline-artist-rendering.jpg.
Din nefericire, periferia distantă a oraşelor din lumea civilizată seamănă cu cea a Bucureştiului: blocurile de locuinţe cu faţade mult prea similare populează cerul. Gradul de echipare edilitară diferă, dar volumetria mult prea puţin. Motivul uniformizării este acelaşi: presiunea către obţinerea soluţiei celei mai ieftine transformă părţi întregi de oraşe în rafturi gigantice. Publicul nu este nici acolo suficient de educat vizual pentru a avea un cuvânt greu de spus. Încă o veste proastă: momentan este prea devreme pentru a căuta soluţii la acest tip de problemă, lumea are probleme mai grave pe cap.
