De ce sunt unele case... urâte
Atunci, în Anglia tocmai se organizase un concurs de arhitectură pentru o nouă clădire publică (Departamentul pentru Afaceri Externe al Imperiului Britanic). Şi n-a câştigat arhitectul care a venit cu soluţia firească (îl chema Scott – ştiu, surprinzător), cea bine adaptată ploilor lor, ci cel care a adus un desen de faţadă cu iz de Renaştere italiană. Primul ministru (despre care s-a aflat că a avut ultimul cuvânt) era Lordul Palmerston, căruia i-a plăcut mai mult designul exotic. Practic, au ales ineditul în detrimentul soluţiei testate în timp. Moftul s-a lăsat cu scandal atunci, iar Sir Scott a câştigat la masa verde.
Problema (care s-a acutizat între timp) a fost cauzată de bogăţia de informaţie vizuală despre clădiri care sunt străine de peisajul unde le vrem plantate. Adică cele care stau prost la capitolul “firesc”.
Eu nu sunt sigur dacă ce văd stă pe o stradă din România sau într-o telenovelă diabetică din Argentina. Google Maps zice că e prima.
Ce înseamnă firesc în arhitectură?
Firesc e orice nu iese în evidenţă ca un deget umflat. Când pe o stradă şirul de case parter zugrăvite în alb este întrerupt brusc de un buncăr gigantic pictat în roz, se întrunesc condiţiile de kitsch agresiv. Care nu curge, ca ce e firesc, ci bubuie de te dor ochii. Nefirescul e zgomotos ca puştanii care dau drumul prea tare la başi în BMW-uri revopsite. Firesc poate fi şi un Ferrari care e la fel de disciplinat şi roşu (am văzut că există şi pe gri-metalizat) în trafic ca Matiz-ul care îl depăşeşte pe banda a doua – normal, atâta vreme cât circulă regulamentar şi nu strică aerul inutil ca să fie băgat în seamă de fetele care ling cornete de îngheţată pe trotuar.
Bravo, foarte frumos! Te credem că eşti din familia de Bourbon.
Imagine preluată de pe https://andrazaharia.ro
Firescul înseamnă un strop de modestie relaxată. Nu-mi închipui că oamenii cu orgolii tolerabile ar avea de ce să îşi umple gardurile de marmură şi lei cu fălcile căscate aiurea. Asta e chestia pe care o fac cei care au lipsuri emoţionale (şi culturale).
Alte feluri de nefiresc
Să fie clar, ce e firesc este ce a trecut testul timpului. Ne raportăm la ce case au rezistat dintre cele produse de predecesori: adică punem preţ pe cele care au fost apreciate vizual, sau măcar utile pentru mediul în care au apărut. Nici una dintre noile mega-vile care poluează vizual oraşele româneşti nu va rezista multă vreme nealterată. Costă să încălzeşti atâţia metri cubi de aer, iar a doua sau a treia generaţie se va sătura rapid de spart euro aiurea pe casa bunicilor din anii 2000, care nici nu e grozav izolată şi are podul veşnic umed.
Celălalt fel de nefiresc ţine de imitaţia firescului: casele cu plăci de granit aplicate pe soclu sau doldora de ornamente pseudo-imperiale sunt tot poluare. Nu te dor ochii, dar arată ca cine încearcă să mimeze abdomen plat cu cremă autobronzantă: fals. Case ce vor să pară cetăţi – suferă de aceeaşi lipsa a autenticităţii. Adică toate vor să semene a ceva ce şi-a demonstrat deja popularitatea. E un fel de mărturie făcută pe ocolite: eu nu cred că am valoare intrinsecă şi mi-e ruşine de cum mă prezint – poate dacă lipesc câţiva metri cubi de piatră pe casă toată lumea va vedea aici un castel medieval.
Aha, aşa e: stâlpii se fac din bucăţi de stâncă lipite cu mortar de zei.
Imagine preluată de pe http://anunturi.ro-portal.ro
Îmi vine în cap vorba din reclama la bomboanele de ciocolată M&M`s: “Serios?!”
Cel mai pervers "nefiresc"
Un fel de bolovănism brâncovenesc cu burlane maron şi economie la streaşină.
Imagine preluată de pe https://3.bp.blogspot.com
E cel care încearcă să imite fidel firescul altor epoci. Casele de la 1915 erau locuite de boieri cu studii la Paris în perioada în care apunea stilul nostru naţional (destul de proaspăt altminteri). Majoritatea umblau cu trăsuri şi n-aveau iPad-uri. Dacă n-ai vrea să te încurci inutil cu haine de epocă (care sunt mai incomode decât ce porţi acum), de ce ai vrea să stai într-o locuinţă plină de minusuri de dragul unei imagini. Nu e ca şi cum eşti actorul unui film în care poţi schimba epoca istorică. Eşti mai degrabă personaj într-o poveste care seamănă mai mult a joc de calculator, poate ai vrea să fii flexibil, nu înţepenit. În fond, fiecare jucător vrea să ajungă la capătul jocului întreg, nu plin de problemele pe care i le-au creat alegerile proaste din etapele anterioare ale jocului.
Nu există nicio concluzie pentru ce am scris aici, arhitecţii nu au pârghiile necesare pentru a influenţa lumea din jur. Dar ne simţim bine când ştim că poate dăm o mână de ajutor, poate că e tot chestie de orgoliu.
