| 44 posturi
Scris la data: 30 Mar 2023, 15:39 Există, într-adevăr, această în ghid o prevedere care spune că proprietarul trebuie să domicilieze la adresa de implementare a proiectului pentru a fi eligibil.
În edițiile trecute, această condiție nu exista și, da, și nouă (și multor altora) ni se pare că este injustă. Cum însă ghidul de finanțare se află încă în dezbatere publică, tot ce putem spera este că, în varianta finală, această prevedere va fi eliminată, lucru care are cu atât mai multe șanse de reușită cu cât, la Ministerul Mediului, se vor primi mai multe sesizări privind ridicarea acestei restricții. Acesta este rolul dezbaterii publice, să corecteze aspectele eronate din proiect, și sperăm să avem ocazia de a vedea că și funcționează...
Iată ce spune comunicatul Ministerului Mediului, publicat cu prilejul lansării proiectului de ghid de finanțare:
"Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 de zile de la data publicării pe site a proiectului de act normativ, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) este doamna Raluca Stoica, adresă de e-mail: raluca.stoica@afm.ro"
Proiectul a fost publicat pe 24 martie a.c., deci încă e timp să scrieți. Este un gest cetățenesc firesc, necesar a fi făcut atunci când ceva vă pare în neregulă.
Să auzim de bine!
http://www.mmediu.ro/articol/ordin-al-ministrului-mediului-apelor-si-padurilor-pentru-aprobarea-ghidului-de-finantare-a-programului-privind-instalarea-sistemelor-de-panouri-fotovoltaice-pentru-producerea-de-energie-electrica-in-vederea-acoperirii-necesarului-de-consum-si-livrarii-surp/6078Scris la data: 26 Oct 2022, 10:52 Stimate cititor,
Este foarte bine dacă temperatura indicată rămâne aceeași pe toată coloana, la toate caloriferele, de la primul până la ultimul etaj (înseamnă că instalația are presiunea uniformă, este bine calibrată, iar pierderile pe coloană sunt reduse). Costul energiei consumate de fiecare calorifer se face atât în funcție de această temperatură, cât și de caracteristicile fiecărui calorifer, adică dimensiuni, material (oțel, aluminiu, fontă), respectiv de unele particularități ale apartamentului, de exemplu câți pereți sunt orientați către exteriorul clădirii, caz în care pierderile de căldură sunt mai mari. Bineînțeles că un calorifer de 3 metri consumă mai mult decât unul de 1 metru. Firmele care se ocupă de repartitoare au un inventar al acestor calorifere și stabilesc pentru fiecare unitate locativă consumul exact, atâta cât este posibil (sunt niște algoritmi de calcul stabiliți de institute de cercetare specializate). Atunci când se face contract cu firma de repartitoare, se plătesc niște costuri suplimentare – o parte din acești bani sunt alocați calculării respective. Atenție: dacă cineva își schimbă caloriferele, trebuie să declare acest lucru! Unii poate vor putere mai mare, alții mai puțină. Dacă există vreun consumator care nu o face, este pe riscul său; dacă instalează putere mai mare și nu declară, este ca și cum ar înșela asociația de locatari, deoarece costul general pe scară se împarte greșit, în folosul acestuia. Oricum, cei de la firma de repartitoare, dacă este bine dotată tehnic, își pot da seama de fraude, pentru că văd diferențele de consum. Firmele care instalează și citesc repartitoarele se stabilesc separat de către fiecare asociație de locatari, așa cum este normal pe o piață liberă. În articol doar am amintit despre Suprafața Echivalentă Termic (SET), nu am abordat-o în detaliu. Aceasta ne lămurește mai clar despre cum se fac calculele. Este evident că trebuie să revenim asupra subiectului cu un articol lămuritor, ceea ce o să facem în curând.
Vă mulțumim pentru interesul acordat articolelor noastre! Scris la data: 15 Oct 2022, 15:24 Ce anume va face sa banuiti ca nu ar fi vidate? Ati observat condens pe geamul interior?
E posibil ca sigilarea sa fi fost imperfecta si atunci s-a pierdut vidarea.
In orice caz, daca ferestrele sunt noi (intelegem ca ar fi livrate de curand - nu?), atunci ele ar trebui sa aiba garantie, iar aceasta este o problema ce tine de garantie. Scris la data: 15 Oct 2022, 15:15 Avand in vedere ca in momentul acesta nu exista nici macar in dezbatere publica un ghid de finantare pentru un nou call de dosare si ca ministerul tocmai anunta schimbari majore pentru urmatoarele sesiuni de depunere (schimbari pentru a caror implementare inca mai trebuie reglate procedurile si mecanismele birocratice), credem ca sunt cam 0 sanse sa se mai lanseze anul acesta vreo sesiune de depunere de dosare si probabil nici macar de la 1 ianuarie, asa cum tocmai a anuntat ministrul. De altfel, AFM inca n-a terminat verificarea dosarelor depuse in anii anteriori (promite ca o va face pana la finalul anului).
In orice caz, urmariti permanent AFM (afm.ro/sisteme_fotovoltaice.php), aceea este sursa primara de informatii referitor la acest program de finantare. Cel putin teoretic, lansarea va fi anuntata cu ceva vreme inainte, ca sa aiba oamenii timp sa pregateasca dosarele. Scris la data: 15 Oct 2022, 15:06 Autorizatia de construire se emite pentru construirea unui anumit proiect intr-o anumita locatie. Prin urmare, raspunsul este evident: nu puteti construi intr-o locatie un proiect autorizat in alt amplasament.
Va trebui sa reluati procesul de autorizare la noul teren si va recomandam sa-l faceti "pe bune", caci e posibil ca noul teren sa aiba caracteristici specifice care sa necesite modificarea sau schimbarea solutiei tehnice de proiectare: de la cerintele de fundare pana la vecinatati si expunere.
Succes! Scris la data: 07 Apr 2022, 11:38 Buna ziua!
Va multumim pentru sugestie. Intr-adevar, ideea articolului este tocmai aceea de a trece in revista toate optiunile principale de termoizolare cu caracteristicile si criteriile de calitate relevante, asa ca suntem si noi de acord ca placile minerale izolatoare ar trebui sa aiba un loc in lista. Am facut completarea.
Inca o data, va multumim pentru implicare! Scris la data: 24 Jan 2022, 11:16 Buna ziua!
Obținerea Autorizației de Construire și a celorlalte documente este un proces relativ complicat pentru cineva care nu este familiarizat cu domeniul, de aceea se apelează destul de des la un ajutor cum ar fi arhitectul sau dirigintele de șantier (e bine să îi alegeți din timp). Ei vă pot îndruma cel puțin, mai ales dacă sunt din zona respectivă. În plus, aveți nevoie de sfatul lor pentru a ști ce se poate și ce nu, în funcție și de dorințele dvs. Desigur, puteți obține personal autorizațiile, dar aveți nevoie de ceva timp disponibil ca să mergeți pe la toate instituțiile abilitate. La fiecare pas, funcționarii de acolo vă vor spune unde trebuie să mergeți în continuare și ce să faceți.
Pentru început, aveți nevoie de următoarele:
1. Certificatul de urbanism, obținut de la primăria localității unde se află terenul - este un document informativ care arată condițiile în care se obține o Autorizație de Construire, actele și avizele necesare, retragerile minime de la limitele proprietății și alte informații relevante.
Acte necesare pentru obținerea certificatului de urbanism:
- Actul de proprietate;
- Planuri topografice/cadastrale vizate de Oficiul de Cadastru competent, împreună cu inventarul de coordonate și extras de carte funciară;
- Cerere tip
- Chitanța care atestă achitarea taxei (copie)
- Uneori este nevoie de un memoriu tehnic explicativ și un plan de situație, respectiv propunerea de intervenție pe terenul în cauză (în acest caz, plan de arhitectură sau planuri desenate)
2. Autorizația de construire (tot la primărie), depunând următoarele documente:
- Cerere tip completată și semnată de solicitant
- Copie C.I. a solicitantului
- Dovada titlului asupra terenului/proprietății (copie)
- Extrasul de plan cadastral actualizat la zi (copie)
- Extras de Carte Funciară actualizat la zi (copie)
- Certificat de urbanism (copie)
- Avize și acorduri stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului (copie)
- Documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC) – în original (2 exemplare, unul se returnează beneficiarului după avizare)
- Dovada privind achitarea taxelor pentru eliberare
Este bine să începeți totuși cu studiul geotehnic, pentru a fi sigur că puteți construi în siguranță. De asemenea, după cum vedeți aveți nevoie de proiect (documentația tehnică), pentru că de aceasta depinde obținerea Autorizației de Construire (DTAC), care apoi trebuie avizată de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). Echipa de proiectare va realiza Proiectul tehnic (PT) și Detaliile de Execuție (DE), care cuprind toate informațiile necesare pentru construcție, iar părțile relevante, piese scrise și piese desenate, sunt incluse în DTAC.
Cam acesta ar fi începutul. Veți continua cu comunicarea privind începerea execuției, cererea de avizare pentru controlul calității, branșamentele ș.a.m.d., până la recepția la finalizarea lucrărilor și recepția finală. Este foarte greu de dat un raspuns scurt. La unele dintre aceste etape va trebui să chemați reprezentanți ai primăriei și ISC-ului. Teoretic. Uneori poate fi mai simplu, după cum sunt și funcționarii. Știți cum se spune, "văzând și făcând".
Succes! Scris la data: 28 Sep 2021, 10:24 Daca vasul de expansiune este montat intr-un camin netermoizolat, atunci va trebui pus sub adancimea de inghet din zona dvs. Vedeti atasat un tabel cu zonarea Romaniei in functie de adancimile de inghet.
Daca insa caminul este bine termoizolat (si se poate termoizola, exact asa cum se termoizoleaza o fundatie), adancimea de montaj a vasului de expansiune poate fi redusa. Scris la data: 18 Mar 2020, 13:48 Buna ziua!
La termosemineu, vasul de expansiune se monteaza pe retur.
Succes! Scris la data: 20 Feb 2020, 16:12 Buna ziua,
Va recomandam sa luati legatura cu cei de la W-TECH, speram ca ei sa va poata ajuta cu niste optiuni de garnituri si cu cateva sfaturi. Completati formularul de Cere oferta din pagina de prezentare a gamei lor de garnituri pentru usi si ferestre.
Succes! Scris la data: 10 Feb 2020, 15:30 Buna ziua!
Daca corpurile in care incastrati electrocasnicele sunt corecte (in speta corpul pentru cuptor este prevazut cu aerisirea necesara), nu vedem nici un impediment în a le monta alaturat. Scris la data: 01 Jul 2019, 11:53 Buna ziua!
Da, programul este disponibil si pentru locatii de implementare in mediul rural si, da, este posibila instalarea panourilor si pe teren, nu numai pe acoperis. Noi asa am retinut din toata documentatia programului.
Consultati ghidul de finantare disponibil aici, acesta raspunde la foarte multe intrebari. Scris la data: 28 Jun 2019, 12:23 Buna ziua,
Va rugam sa consultati materialul atasat, veti gasi solutiile de principiu pentru aceasta problema.
Situatia dumneavoastra specifica o putem discuta in baza unui plan de situatie real, macar la nivel de schita. Scris la data: 26 Jun 2019, 16:43 Buna ziua!
Ati incercat sa va logati in aplicatia MITSUBISHI EZ-ASSIST SYSTEM si nu ati reusit?
Din cate ne dam seama, mai intai trebuie sa obtineti un cont de membru (sa va inregistrati), iar pentru asta trebuie parcursi pasii de la "Register Now". Aplicatia e disponibila doar pentru membrii acceptati, iar nota de subsol din pagina de garda a aplicatiei informeaza ca "Some applicants may not be granted membership as stipulated by the Mitsubishi EZ-Assist System Policy, including competitors".
Daca aveti un interes profesional pentru aceasta aplicatie, va sfatuim sa luati legatura cu echipa ELMAS si sa solicitati sa vi se faciliteze inscrierea ca membru in aplicatie.
Succes! Scris la data: 14 Jun 2019, 13:44 Multumim pentru observatie, am rectificat in text, desi aici am putea porni o discutie semiotica destul de interesanta... Sa stiti ca nu era ales intamplator termenul... construirea precede constructia, iar noi acum avem de-a face cu o constructie care exista deja de peste o suta si ceva de ani...
Oricum, ca sa fim mai aproape de limbajul curent al arhitectilor, am modificat exprimarea pretioasa initiala si consideram ca observatia pe care ati facut-o pune suficient in valoare si paradoxul semantic pe care l-am avut in vedere atunci cand am ales sa scriem asa.
Va multumim, ne-ati facut ziua mai frumoasa pentru ca stim ca ne cititi! Scris la data: 07 Jun 2019, 14:19 Oare cum percep orbii arhitectura? Scris la data: 04 Dec 2018, 11:18 Buna ziua!
Vom transmite întrebarea Dvs. domnului Țigănaș. Eventual, am putea aborda acest subiect, mai amplu, într-un material separat, cu domnia sa și cu alți arhitecți și specialiști.
Vă mulțumim că ne-ați scris, impresiile și reacțiile Dvs. ne ajută mult, de aici vin ideile bune, din apropierea de oameni.
Cu respect,
Redacția SpațiulConstruit.ro Scris la data: 10 Jan 2015, 17:30 Am cunoscut in 2001 la Frankfurt un student in an terminal la Universitatea din Darmstadt, Facultatea de arhitectura. Tema de master era exact aceasta: realizarea unei locuinte eco in copaci, cu tot confortul si toate utilitatile adaptate pentru traiul de zi cu zi in mijlocul naturii.Arhitectul in devenire se chema Andreas Stalek ,un tip care impreuna cu mama lui emigrase in 1986 din Romania si se stabilise acolo in Germania, landul Hessen, Frankfurt pe Main, ca si cartier cred ca Sossenheim. Ar fi culmea CA ACEST VECHI PRIETEN sa fie arhitectul care a gandit asa ceva! Imi aduc foarte bine aminte ca acest deziderat era gandul care-l insotea peste tot: sa realizeze o locuinta speciala, curata, simpla si non conformista totodata, astfel incat oamenii din jurul sau sa fie mai bucurosi, mai sanatosi, mai iubitori de natura.... Multa sanatate...... si DA, as vinde apartamentul din blocul in care locuiesc pentru o "casuta in copac"... unde copilul meu sa se dezvolte fara betoane, fara gaze la aragaz, fara termopane si mobile wenge (sau mai stiu eu ce fitza)... fara ura fata de semenii sai. Scris la data: 10 Jan 2015, 17:29 Am cunoscut in 2001 la Frankfurt un student in an terminal la Universitatea din Darmstadt, Facultatea de arhitectura. Tema de master era exact aceasta: realizarea unei locuinte eco in copaci, cu tot confortul si toate utilitatile adaptate pentru traiul de zi cu zi in mijlocul naturii.Arhitectul in devenire se chema Andreas Stalek ,un tip care impreuna cu mama lui emigrase in 1986 din Romania si se stabilise acolo in Germania, landul Hessen, Frankfurt pe Main, ca si cartier cred ca Sossenheim. Ar fi culmea CA ACEST VECHI PRIETEN sa fie arhitectul care a gandit asa ceva! Imi aduc foarte bine aminte ca acest deziderat era gandul care-l insotea peste tot: sa realizeze o locuinta speciala, curata, simpla si non conformista totodata, astfel incat oamenii din jurul sau sa fie mai bucurosi, mai sanatosi, mai iubitori de natura.... Multa sanatate...... si DA, as vinde apartamentul din blocul in care locuiesc pentru o "casuta in copac"... unde copilul meu sa se dezvolte fara betoane, fara gaze la aragaz, fara termopane si mobile wenge (sau mai stiu eu ce fitza)... fara ura fata de semenii sai..... Scris la data: 24 Jun 2014, 15:34
Amplasarea bucatariei exterioare se face, in functie de situatia concreta a fiecarei curti in parte, acolo unde serveste mai bine scopului. De regula, bucataria de vara se amplaseaza:
- in vecinatatea casei
- langa piscina
- pe o terasa
Atunci cand decideti unde anume sa aplasati bucataria de vara, incercati sa va ganditi la:
- traseele de circulatie dinspre/inspre casa si curte. Recomandarea noastra este ca bucataria de vara sa se amplaseze int-un loc usor accesibil, la distanta nu foarte mare de casa, catre care, evident, sa existe cale de acces (alee).
- punctul de intrare / iesire al instalatiilor de alimentare cu apa, canalizare, electrice. Daca vreti mai mult decat traditionalul gratar (adica daca vreti sa aveti in bucataria de vara o plita, o chiuveta sau un racitor) trebuie sa va ganditi ca va trebui s-o conectati la instalatii. Prin urmare, este nevoie sa gasiti traseele optime pentru instalatii, ca sa nu fiti nevoiti sa brazdati toata peluza cu santuri pentru fire electrice sau tevi.
- alte spatii functionale sau de loisir din curte. Cu siguranta nu veti dori sa pozitionati gratarul fumegand langa locul de joaca al copiilor, asadar inainte de a lua o decizie, analizati ce activitati (si unde) aveti in curte cu familia.
- pozitia rondurilor de flori, a vegetatiei si a arborilor. Daca locul de servit masa asociat bucatariei de vara poate fi in mod ideal amplasat sub nucul cel batran, poate ca nu veti dori ca grill-ul, barbeque-ul sau alte piese cu foc deschis sa stea tot acolo. Bineinteles ca trebuie sa luati in considerare principiile minimale de siguranta.
- pozitionarea fata de vecini si modul in care bate vantul. Ganditi-va ca pentru vecini poate fi extrem de neplacut ca fumul gros de la gratarul Dvs. sa bata direct in fereastra din dormitor sau living. Vorba proverbului: ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Scris la data: 15 Apr 2014, 12:56 Buna ziua
Iata mai jos detaliile pe care le-ati solicitat:
"pelicule (vopsele) hidroizolante pe baza de ciment" - se refera la materiale de constructii sub forma lichida (sau care prin amestecare intre o substanta lichida si una pulverulenta, devine lichida) si care prin aplicare pe stratul suport formeaza o pelicula, asa cum vopseaua se pozeaza lichida pe suport iar prin intarire formeaza o pelicula.
Am mai intalnit si termenul de membrane lichide dar pe care personal il consider un abuz de limbaj, nu neaparat o gresala, caci vorba aceea “Abusus non tollit usum (lat.)" = abuzul nu impiedica uzul.
Utilizam termenul de pelicule sau vopsele, pentru a face o distinctie intre membranele hidroizolante indiferent de materialul de baza si de numarul de straturi si care se livreaza ca atare, sub forma de rulouri si aceste hidroizolatii care se monteaza in general prin aplicare cu trafaletul sau prin pulverizare.
Conform dexonline pelicula este o membrane mai subtire.
In ceea ce priveste baza acestor pelicule, discutia poate merge in mai multe directii in functie de fiecare produs in parte dar si de aditivii utilizati si de ponderea acestora in amestecul respectiv.
Spre exemplu un producator poate sa spuna despre materialul pe care il produce ca este pe baza de polimeri datorita faptului ca polimerii au o pondere mai mare in amestecul respectiv, in timp ce altul poate spune ca este pe baza de ciment datorita faptului ca reteta utilizata este cu mai mult ciment decat polimeri si asa mai departe.
In general se recomanda citirea cu atentie a fiselor de produs in fiecare caz in parte, chiar daca produsele sunt aproape asemanatoare.
Referitor: "la imbinarile dintre pereti sa se aplice o banda din impaslitura de fibra de sticla care sa previna aparitia fisurilor".
Asa cum probabil stiti, o constructie, indiferent de cat de bine este executata, sufera modificari mai mari sau mai mici pe parcursul utilizarii, in functie de nenumarati parametri.
In general pentru hidroizolatii una dintre problemele cele mai mari il constituie stratul suport, pe care se aplica sau se lipeste aceasta.
Daca acesta (stratul suport) are variatii dimensionale iar hidroizolatia nu este pregatita in acest sens, pot aparea fisuri chiar si superficiale care sa compromita integritatea acesteia.
In cazul nostru putem sa vorbim de doi pereti dispusi la un unghi de 90 de grade sau de sapa si perete, care sunt elemente constructive fara legaturi intre ele si care se pot misca independent.
In general o asfel de pelicula hidroizolanta poate prelua miscari, fisuri de pana la 1 -2 mm (in functie de fiecare produs in parte) si pentru a nu se fisura in zonele sensibile este bine ca aceasta sa se armeze suplimentar. Cu alte cuvinte chiar daca nu mai exista suport fizic in dreptul fisurii, datorita armaturii materialul hidroizolant poate ramane pe pozitie.
Armarea cu fibra de sticla se face in general numai la imbinari intre doua suprafete diferite.
Pentru a verifica cele spuse aici va recomand sa cititi fisele tehnice de produs pentru pelicule hidroizolante de la SIKA, BASF, HENKEL, MAPEI, ATERKI, C&A CONSTRUCT. Detalii aici: http://www.spatiulconstruit.ro/lista-gama-de-produse/termoizolatii-hidroizolatii-fonoizolatii-fc2_categorie_catre_gama=52?fpso_gama_triada_tip=92
Pe langa aceasta este foarte important sa se inteleaga cum se va finisa suprafata astfel hidroizolata si daca adezivii si finisajele sunt compatibile cu tipul de pelicula hidroizolanta ales. Scris la data: 08 Jan 2014, 16:38 Corect! Multumim pentru semnalare.
Am rectificat. Scris la data: 31 Oct 2013, 14:37 Buna ziua,
De obicei, recomandarea este ca adezivul sa se aplice pe folia de tapet, si nu pe perete, pentru a asigura posibilitatea unui montaj fara cute, bule sau incretituri.
In orice caz, pentru reusita operatiunii, va sfatuim sa folositi adezivul recomandat de producatorul tapetului si sa urmati cu strictete instructiunile de montaj / utilizare ale tapetului si ale adezivului.
Succes! Scris la data: 17 Oct 2013, 17:34 Va multumim ca ne sunteti alaturi! Scris la data: 17 Oct 2013, 17:32 Multumim pentru urari!
Noi eram online si in primavara anului 2011 (e adevarat, pe atunci ne numeam BICAU.RO). Ne pare rau ca nu ne-am intalnit mai devreme!
De acum insa, pentru orice proiect viitor, stiti unde ne gasiti! Scris la data: 16 Oct 2013, 13:57 In principiu, nu este nici o problema daca asigurati totusi o izolare intre cuptor si masina de spalat vase.
Noi v-am recomanda o placa de vata minerala bazaltica cu folie de aluminiu de la KNAUF INSULATION (este un produs pentru seminee - detalii mai jos), pe care s-o pozati cu folia de aluminiu spre cuptor (in interiorul corpului in care este incastrat cuptorul). In acest fel, veti fi absolut sigura ca masina de spalat vase nu va fi afectata de caldura emanata de cuptor.
Din cate stim, acest produs se gaseste in magazinele Dedeman si poate fi achizitionat si la placa (nu trebuie sa cumparati un pachet intreg). Scris la data: 11 Oct 2013, 15:08 Multumim si chiar va rugam sa reveniti cu feedback si, daca e vreo problema, sa ne ajutati s-o identificam, pentru a o putea remedia.
Din toate verificarile noastre, salvarea functioneaza, dar... la cate computere si browsere, atatea setari, atatea situatii...
Tineti-ne la curent, va rugam! Scris la data: 11 Oct 2013, 14:31 Buna ziua,
Pentru a salva un detaliu cad sau o documentatie de pe acest portal, aveti la indemana butoanele "Salveaza pdf", respectiv "Salveaza dwg" din pagina fiecarui document (a se vedea indicatiile atasate).
Nu sunt imagini, sunt fisiere de tipul pdf sau dwg, pe care le puteti salva pe calculatorul propriu (cu conditia sa fiti logat cu utilizatorul dvs.), pentru ca apoi sa le deschideti si sa le tipariti ca pe orice alt fisier.
Procedura este urmatoarea:
1. logati-va cu utilizatorul dvs. pe spatiulconstruit.ro
2. identificati documentatia / detaliul cad care va intereseaza
3. apasati butonul "salveaza pdf" (sau "salveaza dwg", dupa caz) si salvati documentul pe calculatorul dvs.
In functie de browser-ul folosit, fisierul se va salva fie in locul indicat de dvs, fie in folderul de "downloads".
Dupa parcurgerea acestei proceduri, documentul respectiv se afla pe calculatorul dvs.
Nu trebuie decat sa-l deschideti (de pe calculatorul dvs) si sa-l tipariti, ca pe orice alt document (atentie, aveti nevoie de aplicatia potrivita instalata pe calculatorul dvs: Acrobat Reader pentru pdf-uri, respectiv AutoCad sau un alt viewer pentru dwg-uri).
Succes si multumim pentru interes! Scris la data: 07 Oct 2013, 14:29 In nici un caz lipirea membranei bituminoase pe polistiren nu se face cu flacara! Procedura corecta se numeste "lipire la rece" si se executa cu adeziv specializat pentru membrane bituminoase.
Atentie la adezivul utilizat! In cazul in care discutam de suprafete mari, este important sa folositi un adeziv performant. Scris la data: 18 Sep 2013, 10:46 Am corectat si link-ul din interiorul articolului. Multumim! | | |